Related Articles
În același an cu Grave of the fireflies apărea și My neighbor Totoro (Tonari no Totoro) de la studioul Ghibli.
De fapt, pot spune că-s filme gemene pentru că împart aceeași dată de naștere.
Și ce diferență uriașă este între cele două.
🎬 My neighbor Totoro – Premisă 🕮
Vă invit la țară, departe de tumultuosul oraș care ne inundă cu betoane și noxe.
N-am ce face, mă duc acolo unde mă îndeamnă personajele, un tată arheolog (cred că am înțeles bine care îi era meseria) cu cele două fetițe, una de-o șchiopă, cealaltă bătând la porțile adolescenței.
Casa în care se mută este una destul de dărăpănată, să fiu elegant în exprimare, să nu zic direct că-i o cocioabă pe post de sanctuar pentru multiple specii de animale care de care mai târâtoare.
Aici mișună suspect ceva prin pereți și pe sub podea, mai ales noaptea.
Să fie imaginația bogată a fetelor speriate pentru că se află într-o casă nouă sau chiar există vreun locatar clandestin neplătitor de chirie?
O să aflăm răspunsul pe parcursul filmului.
💭 My neighbor Totoro – Comentariu 🍿
Sunt abia la al patrulea titlu din portofoliul studioului Ghibli și deja sun ca o moară stricată când mă refer la aspectul tehnic, dar n-aveți de ales, trebuie să-mi suportați platitudinile.
Animația este mâzgălită cu mâna, fără intervenția exagerată a efectelor speciale generate pe calculator, iar asta îi dă un aer de clasic aflat într-o etate avansată, adică arată prea vechi.
Nu este ceva rău pentru că uneori este mai frumos să privești niște picturi mișcătoare care au un farmec aparte decât să fii invadat de niște pixeli aproape fotorealiști de nu mai știi dacă te uiți la desene animate sau pe geam.
De remarcat că paleta coloristică este formată în mare parte din multiple nuanțe de verde, atât de mult verde n-am mai văzut decât în Lunana: A yak in the classroom.
Și asta m-a dus cu gândul la natură adevărată, la aer curat, la sănătate corporală, la alergat desculț prin colbul pur, lipsit de intrușii modernității (cioburi, plastic, pungi, prezervative folosite, seringi însângerate, etc.).
Filmul este mult mai jovial decât fratele geamăn lansat în aceeași zi, se adresează unei cu totul alte categorii, el fiind copilăros de la cap la coadă.
Surprinde foarte bine inocența nedisimulată a prunciei și curiozitatea fără margini care transformă orice lucru banal într-un motiv de joacă și de uimire.
Deși în mod vădit nu este un film pentru mine, mi-a trezit pofta de viață ce era oarecum moleșită într-un colț al sufletului văzându-le pe cele două fetițe distrându-se din te miri ce.
Această atmosferă idilică este, însă, umbrită de prezența unei tristeți apăsătoare. Sau, cel puțin, senzația asta mi-a indus-o filmul ca urmare a experiențelor vizionărilor anterioare.
Știind că vine de la Ghibli, mă așteptam la ce este mai rău, există un fir narativ secundar în animație care m-a ținut într-un permanent joc de glezne.
N-am cum să mă ascund prin păpușoi, am stat cu știuletele bine dosit neștiind ce se va întâmpla.
Speram la bine, dar mă pregăteam pentru tragedie.
Nu știam dacă este cazul să-mi pregătesc lumânările pentru priveghi sau să atârn niște ghirlande de sărbătoare.
Cât despre Totoro, nu voi insista prea mult, de fapt deloc.
Las la latitudinea fiecăruia să interpreteze existența acestui personaj. Sau poate inexistența lui, este mult de discutat.
Aduce, pe alocuri, acolo mi-a fugit gândul, cu El laberinto del fauno.
Cu toate că am zis numai de bine, trebuie să înec un pic corăbiile pentru că filmul este mult prea juvenil, abordează niște teme mature dar o face infantil.
Nu am găsit multe elemente care să atragă omul matur din mine, cea mai mare parte a filmului s-a adresat puradelului etern care se bucură să alerge o zi întreagă după o gânganie zburătoare.
Dar nu-i nimic, uneori animațiile sunt menite pentru a-i atrage pe cei mici, nu este musai să aibă și o abordare cu drept de vot sau cu greutatea zilei de mâine pe umeri.
Are o prezență bântuitoare, cu ceva de groază nocturnă în ea, o băbuță desenată să arate oribil, de zici că abia a ieșit din cuva cu chimicale acide, dar am înțeles motivul din spatele acestei alegeri.
Plus că, tot pe partea de cadre care nu par a fi la locul lor, sunt scene care acum cu siguranță ar fi reinterpretate strâmb și vor primi o conotație întunecată.
Să conchid comentariul într-o manieră pozitivă, mi-a rămas în cap melodia titulară și una doua îmi vine să fredonez Totoro, Totoro, când cu accent pe primul to, când pe al doilea.
Totoro, Totoro, ptiu, că m-am apucat să cânt.
🏆 My neighbor Totoro – Verdict 👍 sau 👎
Povestea nici că putea fi mai simplă, dar uneori în simplitate se ascunde o complexitate profundă.
Bazat chiar pe evenimente din viața magistralului Hayao Miyazaki, My neighbor Totoro este o odă adusă mediului rural.
Unul plin de greutăți, cu muncă de la cântecul cocoșului până la apusul soarelui, dar și cu recompense uriașe în ceea ce privește calitatea mediului înconjurător și a relațiilor interumane.
În același timp, am perceput animația ca pe o elogiere a copilăriei, probabil perioada cea mai fericită din viața fiecăruia când nu aveai griji și lumea părea plină de surprize la fiecare pas.
Abundă în imaginație, una zglobie și tare pufoasă, și nici acum nu știu dacă tot ce am văzut a fost real sau fantasmagoric.
Ca produs final nu am ce mari reproșuri să îi aduc, este o animație dulce, drăgălașă, ce îmbie la o comuniune bucolică și armonioasă cu natura.
Doar că nu m-a atins emoțional atât de mult pe cât voiam, deși sună ciudat, este prea vesel și prea jucăuș.
Dacă la Grave of the fireflies am jelit de mi-au căzut genele, aici nu am avut motive să mă întristez în afara celui care m-a ținut în suspans pentru o bună bucată de timp.
Este o animație care te va face să zâmbești și să-ți aduci aminte de năzbâtiile pe care le făceai când erai doar o mogâldeață de om.
Bine, pe cei mai în vârstă, că generația de acum, născută cu tableta și smartphone-ul în mână, habar nu are ce înseamnă să te joci în vacanță, pe maidanul înverzit, de dimineața până seara.
Pentru mine este un film pentru care merită să mă plimb cu „autobuzul‟ timp de 8 stații.
(4 / 5)
