Magazine dreams

admin 15/04/2025 Dramă Leave a comment

Tras pe dreapta pentru vreo doi ani, filmul Magazine dreams a văzut, în sfârșit, lumina zilei în cinematografe.

🎬 Magazine dreams – Premisă 📖

Filmul îl urmărește pe Killian (Jonathan Majors – Creed III), un culturist amator (bodybuilder, cum ar zice americanii) cu visuri mari și ambiția de a ajunge pe coperta unei reviste de specialitate.

Ușor de zis, mai greu de făcut. Competiția este una acerbă și el are probleme în a-și sculpta corpul perfect care să-l aducă în atenția arbitrilor.

Orice ar încerca, mâncare cu nemiluita și substanțe nocive, nu reușește să atingă dimensiunile dorite pentru a rupe scena-n două.

Pe el nu-l ajută nici mansarda cerebrală, locuită de bestii care-i sabotează procesul cognitiv.

Viața lui e un amestec de greutăți familiale, injecții cu steroizi și scrisori neverosimil de intense către o revistă de bodybuilding. Da, scrisori. Cu pixul.

Locuiește cu bunicul lui, nu are prieteni și comunică stângaci cu lumea de parcă ar fi într-o simulare socială prost programată.

💭 Magazine dreams – Comentariu 🍿

De regulă, nu mă leg de viețile personale ale actorilor, mă concentrez pe filme, dar aici trebuie să fac o paranteză.

Pelicula a fost lansată fix ca nuca-n perete având în vedere scandalul uriaș în care a fost implicat Jonathan Majors, acuzat de violență domestică și alte fapte brutale din aceeași zonă.

A scăpat de cele mai grave capete de acuzare și a fost găsit vinovat pentru unele minore, așa că apele ar fi trebuit să se liniștească.

Ei bine, filmul începe cu o scenă în care protagonistul este luat la bani mărunți cu privire la o izbucnire violentă desfășurată pe aceleași coordonate ca în viața reală.

Și asta mi s-a părut ciudat și chiar nepotrivit în contextul în care în zilele premergătoare lansării filmului a început să circule o înregistrare audio în care Majors își amenința cu bătaia fosta iubită.

🧠 Obsesia de a fi cel mai bun – cu orice preț

Revenind la povestea din film, ea este una tristă și depresivă și se concentrează pe două aspecte mari și late.

Primul se referă la obsesia competitivă de a fi cel mai bun într-un domeniu, oricare ar fi el, aici este vorba despre culturism, o obsesie care nu cunoaște limite și poate deveni distructivă.

Deja am menționat la premisă că personajul principal arată ca o perniță de ace pe timp de pandemie la câte injecții cu steroizi își face.

Din această cauză, trupul său începe să cedeze organ cu organ, și asta nu este vreo mare dezvăluire, este un lucru ușor de subînțeles pentru că-s rari culturiștii care apucă să-și vadă nepoții.

Dacă adaug și problema psihică a lui Killian, deja lucrurile se agravează într-un ritm alarmant pentru că el trăiește într-o lume a lui în care moderația și spiritul de conservare sunt concepte SF.

🌍 Societatea nepăsătoare și Kafka

Al doilea face trimitere directă la nepăsarea societății americane, în particular, și a celei globale, în general, la necazurile indivizilor care o formează.

Scenariul o forțează destul de mult, pare uneori absurd, ca un vis suprarealist scris de Kafka, pentru că exagerează cu ideea transmisă.

Îmi vine greu a crede că nimeni nu se sinchisește de soarta unui om care suferă vizibil și toți îl ocolesc ca pe-o ciumă umblătoare sau nu-l bagă în seamă.

Personal, nu îl blamez pe Killian pentru ce i se întâmplă, este o victimă nevinovată a unui sistem disfuncțional și perfid, complet indiferent față de cei aflați în suferință.

De la început este clar că omul are traume, și nu puține, iar regizorul/scenaristul Elijah Bynum este hotărât să ni le bage pe gât, una câte una, până ni se taie respirația. Sau pofta de sală.

🩸 Majors – interpretare cu vena spartă și un demon pe umăr

Filmul este ca o proteină stricată fermentată în anxietate și furie reprimată.

Totul este intens: muzica gălăgioasă, sunetele deranjante, tăcerile stânjenitoare și, mai ales, Majors care joacă de parcă are un demon în spate și încă doi în ficat, chipul lui fiind un catalog complet de suferință.

Dă dovadă de o vulnerabilitate pe care rar o întâlnesc în filme, dar și de o forță brută care îți rămâne în stomac.

Ironia amară a acestui film e că Jonathan Majors are o prestație colosală, demnă de premii, dar pe care n-o să le primească din motive care țin de tribunal, nu de interpretare.

Cum în viața reală actorul a fost prins într-un scandal de mari proporții pentru cei care urmăresc îndeaproape fenomenul, asta imprimă o notă și mai tulburătoare filmului – mai ales că temele sunt exact despre control, furie și izolare.

🎨 Estetică sufocantă, imagine întunecată

Nici imaginea nu-i vreun curcubeu de vară, este mai degrabă un filtru de Instagram scos direct dintr-un vis urât.

Estetica este una întunecată, lipsită de bucurii vizuale, claustrofobă, te face să simți presiunea la care este supus personajul.

🏆 Magazine dreams – Verdict 👍 sau 👎?

Că tot mi-am amintit zilele acestea de Taxi driver, filmul de față este o combinație ciudată între capodopera lui Scorsese, dar setată în era internetului, și un manual despre cum să nu ceri ajutor în viață.

Nu avem parte de eroi, ci de un protagonist care îți distruge inima și răbdarea în același timp.

Personal, nu cred că este neapărat un film despre culturism, ci despre furie, singurătate și dorința de a fi văzut într-o lume care te ignoră dacă nu ești influencer sau vreo memă virală.

Aș merge mai departe și aș putea spune că este și despre masculinitate toxică, marginalizare și obsesia pentru validare.

De revăzut în mod cert nu o s-o fac pentru că nu este plăcut de urmărit – este sufocant, dureros și obsesiv, însă și relevant și pertinent prin mesajele transmise.

Eu am plecat cu coada-ntre picioare pentru că am aflat că n-am șanse să particip la vreun concurs până nu-mi antrenez pe îndelete șapte categorii de mușchi.