Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Când am două ore de spart aiurea prin mall, mă adăpostesc în sala de cinema să mai văd un film.
Acum i-a venit rândul lui Le Royaume, o producție franceză regizată de Julien Colonna.
🎬 Le Royaume – Premisă 📖
Anul este 1995 și suntem în Corsica, pe o insulă care fierbe de tensiuni, de clanuri mafiote și de un cod al onoarei care se aplică, inevitabil, cu pistolul în mână.
În mijlocul acestui context, facem cunoștință cu Lesia, o adolescentă, interpretată de Ghjuvanna Benedetti, care este adusă să stea cu tatăl ei, Pierre-Paul (Saveriu Santucci), un lider de clan ascuns într-o vilă izolată.
Cam atât ai nevoie să știi ca să intri în atmosfera filmului. Restul este un mix de tensiune, relații familiale complicate și inevitabila explozie de violență.
💭 Le Royaume – Comentariu 🍿
Colonna nu încearcă să facă un film „de mafioți” clasic, ci unul despre relația fragilă și ambivalentă dintre tată și fiică, prinsă într-o lume unde se trăiește repede și se moare ușor.
👨👧 Relația tată-fiică
Atracția filmului, singura pentru mine, este această legătură puternică de familie.
Lesia nu e o adolescentă obișnuită, este prinsă între dorința de a trăi ca un copil normal și realitatea de a fi fiica unui om căutat, respectat și temut deopotrivă.
Știți cum se spune: mafiotul tuturor este ruda cuiva. Așa și aici. O fi Pierre-Paul un gangster de temut, dar este și un tată care-și iubește fiica. Însă e clar că lumea în care o introduce nu are nimic protector în ea.
Relația lor e plină de momente contradictorii: tandrețea unui tată care își protejează copilul și brutalitatea unui om obișnuit cu armele și răzbunarea.
Filmul nu îți spune niciodată ce să simți, ci te lasă să observi cum dragostea intră în horă cu frica.
🔫 Violență și realism
Le Royaume nu e plin de împușcături la minut, dar fiecare scenă de violență are greutatea ei.
Colonna filmează cu reținere, dar când sângele apare, îl simți autentic. Nu există spectacol hollywoodian, ci brutalitate seacă.
În plus, filmul are o miză documentară, fiind inspirat de realitățile Corsicii anilor ’90, când clanurile se înfruntau în lupte pentru putere.
Nu pot spune că m-a captivat din acest punct de vedere, mai ales că personajele erau reprobabile.
Nu aveam cum să empatizez cu oameni care dezgropau arme pentru a se răzbuna, chiar dacă în alte momente erau tandri și petreceau timp cu copiii lor. Mafiotul tot mafiot rămâne.
🎥 Stil și regie
Ca debut, filmul lui Colonna e surprinzător de matur. Nu are excese vizuale inutile, nu forțează metafore.
Totul e pus în slujba atmosferei și a tensiunii dintre personaje. Regizorul știe să lase cadrele să respire, să observe chipurile, să sugereze mai mult decât arată.
De asemenea, filmul folosește și limba corsicană, pe lângă franceză.
E un detaliu ce dă autenticitate și subliniază legătura cu locul.
Muzica e minimală, aproape invizibilă, pentru a nu rupe senzația de real.
🎭 Interpretările actorilor
Merită evidențiat că Ghjuvanna Benedetti are un rol greu pentru o debutantă.
Îi iese cu naturalețe acea combinație de vulnerabilitate și încăpățânare adolescentină.
Iar Saveriu Santucci joacă un tată credibil prin simpla prezență: e impunător, carismatic, dar și cu un aer obosit, ca un om care știe că sfârșitul se apropie.
Așa îmi imaginez că ar arăta un părinte care este tras în două direcții diferite.
Pe de o parte, trebuie să-și protejeze copilul de amenințări, un lucru tot mai dificil pe măsură ce lațul se strânge în jurul lor.
Pe de altă parte, este nevoit să creeze el însuși acele amenințări, prin eliminarea rivalilor, acțiuni care duc la creșterea prețului pentru capul său.
Apropo, ambii actori se află la debut.
🌄 Atmosfera corsicană
Unul dintre atuurile filmului este Corsica însăși. Nu avem de-a face cu vederi turistice cu plaje idilice, ci cu o insulă rurală, muntoasă, aspră, în care clanurile locale își dispută teritoriile.
Frumusețea sălbatică a naturii contrastează cu violența crudă a oamenilor.
De la primele cadre, e clar că Julien Colonna vrea să arate locul de unde vine și să-l facă parte din ADN-ul poveștii.
Insula devine un personaj în sine, cu toată istoria ei de conflicte și orgolii.
🏆 Le Royaume – Verdict 👍 sau 👎
Filmul nu a reușit să-mi pescuiască entuziasmul, nu a avut momeli suficient de apetisante și nici nu a venit cu noutăți narative.
Este destul de previzibil pentru gustul meu, știam din start că nu va avea un final fericit, dar este un film care rămâne în minte pentru că te bagă în pielea unor personaje prinse între dragoste, violență și destin.
Mi s-a părut cam lung pentru ce a avut de oferit, scenele ajung să se repete fără vreo justificare anume, unele dintre ele neavând scop narativ.
Pe scurt, nu e o poveste cu morală, nu vrea să te facă să simpatizezi cu mafioții, nu dă sentințe, este doar o felie de viață tăiată direct din inima Corsicii anilor ’90.
O să încerc metoda de pescuit prezentată în film, una ingenioasă, și sper că voi prinde șapte pești.
Trailer
