Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Zhou, sau Incantation, cum îl găsiți pe Netflix, este un horror taiwanez din 2022.
Spre rușinea mea, abia acum am auzit de el, așa că n-am mai pierdut vremea și l-am văzut.
🎬 Incantation – Premisă 📖
Li Ruo-nan (Hsuan-yen Tsai) ne ia ca din oală cu o filmare în care povestește că asupra ei s-a abătut un blestem de care nu poate scăpa.
Ne avertizează mămos să nu care cumva să ne uităm la clipul din tunel că dăm de dracu`, la propriu.
În schimb, ne sfătuiește să bălmăjim alături de ea o incantație menită a alunga spiritele rele și a ne binecuvânta cu puterea necesară înfruntării demonului.
Apoi filmul începe să facă salturi temporale, ducându-ne în mai multe perioade ale vieții eroinei care, apropo, este și mamă, având o scumpete de fată, Dodo.
Pe lângă beleaua cu blestemul, Li Ruo-nan se confruntă și cu o eventuală pierdere a custodiei celei mici pentru că, din ce ni se sugerează, are ceva deranj la mansardă.
Hopa, păi e cu ocult sau cu cămașă de forță?
💭 Incantation – Comentariu 🍿
După cum începuse pelicula, nu îmi puneam mari speranțe că ar fi ceva de ea deoarece m-a iritat cu stilul ales.
O foarte mare parte din poveste este prezentată prin intermediul diverselor clipuri filmate de protagoniști.
Și asta duce, o dau direct cu partea negativă, la destule momente ilogice când imaginile pe care le vedeam nu ar fi avut de cine să fie filmate în contextul respectiv.
Avem în prim-plan trei tineri aventurieri care moderează o emisiune despre supranatural și-și filmează peripețiile.
Și când toți trei sunt în cadru, mă întrebam cine manevra camera, că erau singuri.
Încă o chestie care mi s-a părut nepotrivită este durata cam lungă, după ce că firul narativ este întortocheat și ambiguu, mai și ține mult.
Cam atât, însă, la bile negre pentru că Incantation este un horror impresionant prin cantitatea imensă de sperieturi pe care o furnizează.
Cu mult succes, aș îndrăzni să menționez.
Deși urăsc „found footage‟, aici tehnica este folosită la potențialul ei maxim pentru că generează niște momente terifiante care m-au țintuit de fotoliu.
Umbre care se preling în fundal, obiecte bizare ce intră din senin în raza vizuală și mișcări subtile pe care le prinzi cu colțul ochiului, toate contribuie la nașterea unei atmosfere sinistre.
La fel ca în Aterrados, iată ce cinste fac filmului comparându-l cu cel argentinian, odată ce se pornește avalanșa de sperieturi, ea nu se mai oprește.
Vin de-a valma, vin amenințător, vin pe nepusă masă, vin de peste tot și multe dintre ele sunt atât de eficiente încât am făcut praf o pernă din care am tot mușcat.
Și ele sunt din ambele categorii, atât unele care te iau pe la spate fără să le simți, cât și unele care își fac apariția cu un alai de goarne care-ți prăpădesc timpanele.
Are câteva scene șocante prin originalitatea lor și mă luaseră toate transpirațiile, de zici că alergasem două maratoane legate.
Bineînțeles, mie mi s-au părut originale, ca român care n-are habar despre cultura acelei zone, probabil taiwanezii au strâmbat din nas cum o fac eu la filmele noastre despre revoluția din 1989.
Un rol important o are și mitologia acelei civilizații care, fiind de atâtea milenii în existență continuă, a avut timp să creeze niște legende groaznice și pline de simbolistică spirituală.
Babele noastre care cântă de deochi sunt pistol cu apă sfințită pe lângă bombardamentul cu incantații impetuoase și ritualuri macabre care sunt prezente în acest film.
Nu pot să spun ceva despre blestemul care planează asupra eroinei pentru că filmul este zgârcit cu amănuntele, nu explică nimic, doar sperie în continuu.
Am încercat să asamblez de unul singur indiciile oferite pe parcursul poveștii, dar nu-s sigur că am deslușit pe de-a-ntregul misterul divinității diabolice care mișună printre oameni.
Pot, însă, menționa că efectul dramatic al firului narativ este mult potențat de prezența fetiței Dodo care suferă mult în acest film și asta m-a afectat profund.
Era tragic ce li se întâmpla adulților care și-au cam căutat-o, ignorând avertismentele, dar fetița era inocentă, nu greșise față de cineva.
Scenele cu ea sunt cele mai tensionate și, de ce să mint, și imprevizibile, au fost secvențe care s-au derulat complet diferit față de cum mi le imaginasem inițial.
Mi-a stat de câteva ori respirația când camera de filmat era scăpată pe jos și cea mică era asaltată de fel și fel de voci demonice și prezențe nevăzute care o împresurau din toate părțile.
Mai are un aspect care merită menționat, pe alocuri pare a fi interactiv, implicând efectiv privitorii în poveste, aproape ca la un spectacol mentalist.
Și i-a ieșit bine de tot schema pentru că am percutat la ce mi se spunea și i-am aruncat un „du-te dracu` d-aci că ai dreptate!‟
🏆 Incantation – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul are multe calități și ele țin în special de felul în care știe să bage groaza în privitor.
Nu folosește aceeași tactică la infinit, ci diversifică modurile prin care accelerează pulsul și albește părul, ceea ce este o laudă imensă pentru o peliculă care nu a costat prea mult.
Desigur, fiind ceea ce este, păcătuiește cu multe scene tremurânde în care camera de filmat zici că este minge la un meci de fotbal.
Nu pot spune că am fost luat prin surprindere, că era de așteptat să existe și multe zgâlțâiri inducătoare de amețeală.
Compensează printr-o poveste care se inspiră mult din folclorul taiwanez, unul bogat în mituri și legende ce gravitează în jurul credinței în fel și fel de divinități, nu toate milostive.
Mie fetița mi-a cutremurat sufletul că de personajele mature nu prea îmi păsa, chiar dacă erau și ele terfelite ca pe niște cârpe.
Gata despre acest film, am rămas crucit că mi-a plăcut, dar mi-a dat temă grea, trebuie să învăț 8 rugăciuni budiste să mă protejez de spirite sinistre și blesteme belicoase.
(4 / 5)
Salut! Filme precum LaRoy, Texas (2023), The Last Stop in Yuma County (2023), What You Wish For (2023) sau The Coffee Table (2022) (laudat de Stephen King) ti-au trecut pe sub radar? (si mai recent noul film regizat de Timo Tjahjanto The Shadow Strays (2024))
4 din 5 sunt văzute.