Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Parcă venită dintr-un alt tărâm spiritual, am fost lovit de-o poftă insațiabilă de a mă da bine pe lângă Ghost, un film de jelanie maximă din 1990.
Odată implantată ideea prin descântec legător de farmece, n-am avut încotro, așa că hai să modelăm lutul narativ.
🎬 Ghost – Premisă
Molly (Demi Moore – Rough night) și Sam (Patrick Swayze †) formează un cuplu tânăr învăluit în mantia groasă a dragostei eterne.
El lucrează în domeniul bancar, aspirând la o promovare cât mai rapidă, ea este artistă, sculptând în lut.
Taman și-au tras o nouă locuință, cam dărăpănată, ce-i drept, dar entuziasmul tinereții le dă puterea de a o renova.
Toate par a merge cum nu se poate mai bine, dar Ghost nu ne ține-n brațele beatitudinii fericite pentru prea mult timp pentru că, nah, titlul indică prezența unei fantome prin peisaj.
Așadar, pe stilul familiei Wayne, după ce își iau tălpășița de la un spectacol artistic, pe-o alee întunecată cei doi sunt atacați, din neant, de-un cioflingar nehalit care-l fericește pe Sam cu un orificiu mortal.
Pe scurt, Sam moare, dar nu se duce la cele cerești, confuz fiind asupra destinului său, așa că se apucă s-o bântuie pe Molly.
💭 Ghost –Comentariu
Văzusem Ghost acum miliarde de ani, știam în mare povestea, dar nu mai rețineam amănunte, doar că el moare și ea jelește.
Ca atare, Ghost a părut un film nou pentru mine.
Ba chiar foarte surprinzător pentru că este etichetat ca fiind o romanță siropoasă de umezit livezile pârguite ale sexului frumos.
Ei bine, nu-i chiar așa.
Nu duce lipsă de momente romantice, dar parcă scenariul se concentrează mai mult pe aspectul misterului care învăluie moartea lui Sam.
Povestea din Ghost este una complexă și combină elemente din dramele lacrimogene denumite irevențios „chick flicks‟ cu bucăți de thriller enigmatic.
De asemenea, amestecă frânturi de supranatural fantomatic cu poante amuzante emanate în principal de interpretarea fantastică oferită de Whoopi Goldberg în rolul unui medium clarvăzător de tip Mama Omida.
Ca o notă personală, Ghost m-a bulversat un pic pentru că momentul crucial al morții lui Sam este în așa fel redat încât pe moment m-a lăsat perplex pentru că te face să crezi cu totul altceva.
Să exorcizez mai întâi părțile negative.
Prima ar fi aspectul tehnic, bucățile care includ supranaturalul arată rânced de tot, ba chiar groaznic pe alocuri, fiind urât îmbătrânite de nici cel mai expert chirurg estetician nu le poate salva de la decrepitudinea finală.
A doua mortăciune înțepenită-n film este scenariul previzibil pe partea de twisturi, este la fel de străveziu ca aparițiile fantomatice care invadează ecranul.
Nu mă mai leg de lipsa de logică a modului în care se manifestă fantomele, că este o hibă universală.
Se pare că o fantomă este o manifestare spirituală imaterială doar pe orizontală, trecând prin uși, statui, trenuri, dar nu și pe verticală, deoarece întâmpină rezistență din partea podelelor, cimentului, trotuarului, altfel o fantomă ar plonja la infinit spre centrul pământului.
Acum mă mut în paradis pentru că Ghost, pe partea emoționantă, te face țăndări prin povestea simplă de dragoste, dar una care transcende orice spectru spiritual.
Reușește să transforme cele mai banale activități în momente fierbinți de senzualitate seducătoare care sunt mai fermecătoare, fără să-ți arate vreun dram de nudism, decât multe dintre așa-zisele filme erotice din zilele noastre precum …, dar știți ce? Nu dau exemple că nu vreau să pângăresc Filarmonica pură cu manele jadoriste.
Atmosfera răvășitoare care-ți sfâșie sufletul este exacerbată de folosirea monumentalei piese Unchained melody a celor de la The Righteous Brothers care are rara calitate de a-ți declanșa reflexul pavlovian al lăcrimării spontane pentru că mintea alătură instinctiv piesa cu filmul.
Sunt eu un monstru de gheață din Jotunheim, dar n-am putut rămâne nepăsător la câteva secvențe drăgăstoase devenite clasice, mai ales că au un punct culminant minuțios construit pe parcursul filmului.
După cum scriam mai devreme, Ghost este și amuzant grație prezenței delicioasei Whoopi Goldberg care a și luat Oscar pentru rol secundar.
Interacțiunile dintre via Oda Mae și mortul Sam sunt generatoare de zâmbete isterice pentru că Whoopi scoate din repertoriul său cele mai ilare expresii faciale pline de țâfnă sictirită și uimire nebunească.
Iar chimia dintre cei doi actori principali este perfectă, se sorb din priviri atât de languros încât te face să reconsideri definiția tandreții.
Partea detectivistă este un pic cam șubredă, mi s-a părut că insistă prea mult pe ceva destul de previzibil și mi-a cam ciopârțit amintirea despre Ghost pe care-l pusesem pe un piedestal înalt al romantismului.
🏆 Ghost –Verdict
Ghost este un film clasic de dragoste care se face apetisant pentru toată lumea.
Atât pentru partea feminină a publicului deoarece vine cu o poveste de iubire tulburătoare.
Cât și pentru masculii care nu trebuie să sufere la film, târâți de consoarte contra voinței lor, pentru că scenariul scoate de la naftalină și un mister care ne va poseda pe tot parcursul celor 120 de minute ale peliculei.
Nu se ține deloc bine vizual, asta din cauza limitărilor tehnice și monetare ale vremii, dar n-are a face, nu suntem aici să ne hlizim la demoni și fantome, ci să udăm batistele cu tristețea lichidă din ochi.
Unde mai pui că are și una dintre cele mai melancolice piese pe care le-am auzit în viața mea.
Simt în sinea mea o mică umbră de dezamăgire, eram convins că romantismul va domni în Ghost, și nu descoperirea criminalului evident, dar chiar și așa, Ghost are toate ingredientele necesare unei producții de dragoste căreia îi voi înmâna 8 cecuri semnate olograf.
(4 / 5)
Trailer:
Puteai sa faci un double bill cu Dirty Dancing daca tot l-au bagat pe HBOmax…
Astea fiind zise, Bardo nu serviti?
Nu puteam chiar sa vad 2 legate, bag unul la cateva luni. Cat despre Bardo, nu mai am chef, pare un artsy fartsy. Si mai e si al dracului de lung. Pe final de an bag din astea de relaxare.
2 ore 30 min. fara genericul de final. Are o imagine superba semnata de Darius Khondji (ar cam fi timpul de un Oscar si pt el), are o scena care ma bantuie si acum (imprastierea cenusii cuiva in ocean, dar nu pot sa spun cum e realizata, trebuie sa vezi cu ochii tai)…iar chestia cu artsy fartsy, parca ziceai ca nu ai greturi din astea 🙂
N-am greturi, dar trebuie sa ma si intereseze subiectul, iar asta nu prea ma pasioneaza. Daca era la cinema, era altceva, eram oarecum fortat sa merg sa il vad, dar asa… nu prea ma trage inima.
Poate la anul, cand n-o sa fie nimic interesant prin ianuarie si sa am chef.