Come and see

admin 10/05/2025 Dramă Leave a comment

Come and see (Idi i smotri) este un film sovietic din 1985 care se află în top 100 IMDb, pe locul 91 la momentul scrierii acestui articol.

🎬 Come and see – Premisă 📖

Acțiunea ne plasează în anul de grație 1943, în inima Belarusului ocupat de naziști.

Flyora (Aleksey Kravchenko) este un puștan blond care visează să se înroleze în armata secerii și ciocanului pentru a lupta contra hitleriștilor.

Găsește o pușcă veche îngropată în glia strămoșească și, fericit din cale afară, se alătură partizanilor care țin piept naziștilor.

Dar ceea ce urmează nu e o epopee glorioasă, ci o coborâre în iadul războiului, în forma sa cea mai brută și inumană.

Aventura fascinantă se transformă rapid într-un coșmar groaznic din care nu se mai trezește.

Atât despre premisă – restul e istorie.

💭 Come and see – Comentariu 🍿

Auzisem lucruri bune despre film, dar nu am avut suficient curaj pentru a-l urmări. Până acum, când am decis că nu mai este cazul să amân vizionarea lui.

După două ore jumătate de scene traumatizante, pot spune că nu este nici pe departe un film de război în sensul clasic.

Lipsesc cu desăvârșire eroii cu pieptul dezgolit, care salvează batalioane și se sacrifică pentru patrie, și nici vorbă de discursuri motivaționale gen „Luptăm pentru libertate!”.

Mă rog, să fiu în ton cu filmul, „Мы боремся за свободу!”.

🧠 Anti-război pur: Un coșmar cu ochii deschiși

Este, mai degrabă, acel film care, odată văzut, îți sapă în suflet o groapă antiaeriană și-ți vâră-n minte un ecou de bombă care încă n-a terminat de bubuit.

Se desprinde de clișeele tipice acestor producții pentru că nu ne duce pe front, în linia întâi, să participăm la bătălii furibunde pentru un petec de pământ și impunerea cu forța a unei ideologii.

Ne plimbăm printr-o natură pitorească bielorusă, cu câmpii întinse unde ești ușor de luat la țintă și păduri dese unde îți poți pierde urma.

Pe aici își face veacul Flyora care ar vrea să-și servească patria, că doar ce poate fi mai înălțător decât atât, însă experiența lui este total diferită de cea pe care și-o imagina.

Aș merge până într-acolo încât să afirm că avem de-a face cu un film de maturizare, să nu mai folosesc englezescul „coming-of-age film”, doar că în loc de prima dragoste, Flyora primește genocid.

Ba chiar este un horror psihologic ambalat în realism socialist, o călătorie inițiatică prin iadul WW2 fără înflorituri spectaculoase, fără fapte eroice și fără ca băieții buni să câștige.

🧟‍♂️ Bestii în oglindă: Ambele părți ale infernului

Totul se rezumă la monștrii de o parte care vor să-i omoare primii pe cei de dincolo – și ei tot monștri. Și reciproca este valabilă.

Trebuie să recunosc că nu mi-a căzut deloc bine urmărirea acestei pelicule, uneori nici nu știam dacă mă uitam la scene reale sau la plăsmuiri macabre ale unei imaginații bogate.

🎞️ Regie, imagine, sunet – Apocalipsa în detalii

Elem Klimov a regizat filmul ca și cum ar fi vrut să dea un șoc electric întregii cinematografii de război. Și eu zic că i-a reușit.

Se folosește de niște prim-planuri grăitoare care-ți pustiesc sufletul și tăceri care urlă mai tare decât o mitralieră.

Filmul este lent, chiar excesiv de lent, când trebuie să doară și rapid când trebuie să te deruteze.

Seamănă mai mult cu un vis febril decât cu o narațiune clasică pentru că, pe alocuri, m-a împroșcat cu o absurditate suprarealistă născută din împreunarea dintre un Tarkovski în plină forță regizorală și un Apocalypse now dement.

Nici nu ți-ai da seama că este un film de război dacă nu cădea câte o bombă din când în când sau nu pârâiau niscai mitraliere în depărtare.

Scenele cu mlaștina fără ieșire și cu vaca pe câmp sunt edificatoare în acest sens, nu se întâmplă vreo grozăvie, dar m-au întristat și înfiorat.

Și nici măcar nu știam ce va urma, actul trei se transformă în Infernul lui Dante la pătrat, iar atrocitățile sunt atât de monstruoase încât m-am rugat la Dumnezeu să ne trimită un potop care să curețe planeta de specia umană.

Imaginea? Este ca o pictură de Bruegel arsă cu țigara pe margini. De ce scriu asta? Pentru că am văzut peisaje de vis ruinate de orori și pentru că noroiul și sângele sunt personaje secundare.

La rândul lui, sunetul este unul diabolic, chinuind timpanele cu un bâzâit continuu, de zgomot de bombardament, care pare că se întâmplă în capul tău.

Adică sper că de la film era, că eu oricum am un tinitus de aproximativ 25 de ani și îmi țiuie în permanență o ureche, așa că este posibil să mă înșel.

👶 Actorul principal: Copilul care moare de mai multe ori

Lăsând deoparte aspectul tehnic care impresionează nu doar vizual, ci auditiv, visceral și corporal, trebuie să vorbesc un pic despre interpretarea puștiului din film.

Aleksei Kravchenko, băiatul care îl joacă pe Flyora, este magnific în rol. Are doar 14 ani și în nici două ore se transformă fizic de nu-l mai recunoști, arată ca un om între două vârste.

Practic, el nu joacă, mai degrabă trăiește scenele, că oricum nu are multe replici.

Și, din ce am aflat, el nu a fost machiat prea mult, tot ce vedem pe fața lui este real: oboseala, frica, șocul și trauma.

Se pare că nu doar actori precum Daniel Day Lewis sunt metodici, iaca și Aleksei Kravchenko practică acest gen de interpretare, dar în variantă rusă, unde nu mimezi lacrimile – le plângi cu tot cu ficat.

Startul filmului îl găsește ca un băietan fraged, pregătit să ia în piept adolescența, iar finalul ni-l prezintă ca o combinație sinistră de Gollum speriat, bunicul din Cernobîl și expresia umanității când realizează ce-a făcut.

🏆 Come and see – Verdict 👍 sau 👎?

Am priceput importanța acestei pelicule și ce reprezintă ea pentru cinematografia mondială, dar nu aș mai revedea filmul nici dacă-mi picuri napalm în ochi.

Nu este un film de văzut, este un film de trăit. Sau, mai corect, de supraviețuit. Și o singură dată este suficient.

Dacă mai era cazul să ne fie explicată inutilitatea unui război care nu ajută pe nimeni, ei bine, Come and see este o explozie lentă care-ți topește sufletul. Este un film care nu-ți spune ce e războiul – te obligă să-l simți pe pielea ta.

L-am perceput ca pe un coșmar dramatic visat cu ochii deschiși, care urmărește descompunerea psihologică a unui copil prins între moarte, nebunie și absența oricărei speranțe.

E o dramă de război filtrată prin perspectiva unei minți fragile, care se prăbușește lent și dureros.

Hai că nu mai repet același lucru sub altă formă, este clară ideea transmisă de film, anume că războiul este o mizerie aberantă și că oamenii sunt niște descreierați pentru că participă la el.

Nu știu dacă o să-mi iasă prea curând din minte scena înflăcărată, nu aveți cum s-o ratați, dar voi încerca să-mi sting gustul amar din gură cu 9 pahare pline cu lapte proaspăt.