Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
1981
Chariots of fire a alergat la Oscar până a câștigat 4 premii, celelalte 3 fiind pentru scenariu, costume și, evident, coloană sonoră.
Că doar vorbim despre Vangelis.
🎬 Chariots of fire – Premisă
Filmul este bazat pe o poveste adevărată, de fapt pot spune că este o minibiografie ce atacă Jocurile Olimpice organizate la Paris în 1924 dar văzute prin ochii a doi atleți.
Harold (Ben Cross – The hurricane heist) este un evreu care trage din greu pentru a demonstra celor din jur că stereotipurile ce i se aplică nu sunt reale.
Eric (Ian Charleson) este un creștin devotat trup și suflet, mai ales suflet, care încinge glia de dragul de a împărtăși celor din jur talentul cu care a fost blagoslovit de Dumnezeu.
Producția urmărește în paralel pregătirea celor doi pentru calificări și, eventual, nu-i mare surpriză, pentru cursele finale de la Paris.
Deznodământul este cunoscut, că avem Google în vârful degetelor, dar aici contează mai mult călătoria decât destinația.
💭 Chariots of fire – Comentariu 🍿
Trebuie să recunosc din start că filmul m-a surprins pentru că nu este deloc ceea ce credeam.
Îl văd pentru prima oară și aveam impresia că va fi unul extrem de emoționant, cu momente înălțătoare în care voi ridica pumnu-n aer a triumf, dar scenariul a avut altă părere.
Deși este despre alergat, nu se concentrează efectiv pe acest subiect, este mai degrabă o poveste umană despre doi oameni mânați spre același țel, dar din motive diametral opuse.
La suprafață ai crede că în centrul filmului se află tarlaua plină de praf și pământ pe care se războiesc în secunde niște personaje, dar nucleul narativ este mai profund de atât.
Nu mă omor eu cu religia, dar tot am fost în stare să identific subtilitățile fine prezentate de film în ceea ce privește diferențele dintre creștinism și iudaism.
Să nu credeți că o face cu scopul de a băga zâzanie în sânul privitorilor, nici vorbă de așa ceva.
Nu emite judecăți, nu propune sentințe, doar prezintă niște informații irefutabile și constată ce influență pot avea divinitățile asupra modului în care oamenii își duc viața.
Pentru unii contează mai mult respectarea perceptelor religioase decât recompensele pecuniare, adică este preferată fericirea sufletească în detrimentul faimei financiare.
Dacă este de bine sau de rău, asta rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă.
În ciuda faptului că vorbim despre atleți la probe de sprint, ritmul filmului este destul de molcom.
Nu avem secvențele de montaj a la Rocky care să ne însuflețească și, îmi pare rău s-o scriu, nici emoțiile devastatoare când vine vorba de cursele de final.
Aici construcția respectivelor scene este destul de șubredă, lipsește cu desăvârșire tensiunea inerentă unor asemenea momente pentru că se termină foarte repede.
Nici nu știu cum ar fi putut fi realizate altfel pentru că la 10 secunde cât durează o cursă de acest tip, ai clipit și deja s-a terminat.
Poate că azi ar fi fost filmate în super slowmotion, redate clipele importante de 3-4 ori din unghiuri diferite, dar atunci totul s-a desfășurat în mare viteză.
Așa că a trebuit să mă axez pe relația de rivalitate pe pistă / prietenie în afara ei dintre cei doi atleți și pe modul diferit în care gândesc.
De asemenea, când intră în scenă americanii îți dai seama cât de în urmă erau britanicii în ceea ce privește tehnicile de antrenament și cum tratau cu destulă lejeritate această activitate.
Spre deosebire de americanii care visau fugă, mâncau fugă, dormeau fugă și se pregăteau în permanență.
Și aici este o polaritate evidentă între profesionalismul în care faci ceea ce faci pentru că așa trebuie și amatorismul unde ești mânat de la spate de pasiune și de dorința de a fi cel mai bun pur și simplu, nu pentru lauri, elogii sau premii.
Deh, vorbim de o perioadă romantică, din urmă cu 100 de ani.
Din păcate, cu cât trece timpul cu atât se transformă orice sport în industrie lipsită de plăcerea de a concura, dar chitită pe bani mulți, cât mai mulți.
🏆 Chariots of fire – Verdict 👍 sau 👎?
Nu este un film palpitant în adevăratul sens al cuvântului, aici sufletul este cel care are de câștigat urmărindu-l, nu ochii, pentru că povestea este concepută pentru a se adresa direct credinței din tine, oricare ar fi ea.
Este un pic răutăcios în limbaj, mai ales la adresa francezilor care nu sunt scoși din oac-oac, dar nimic intenționat, să zici că a fost făcut cu scopul de a jigni.
Impresionează și autenticitatea cu care a fost redată perioada anilor 1920 în ceea ce privește locațiile și costumele.
Desigur, sunt destul de multe inadvertențe, unele chiar grosolane, apărute fie din dragul de a dramatiza povestea să fie mai apetisantă, fie din pură neglijență de documentare.
Dar coloana sonoră monumentală semnată de regretatul Vangelis (decedat 17 mai 2022) compensează aceste neajunsuri.
Peste ani și ani în memoria colectivă a rămas piesa de căpătâi a filmului, nu că scenariul a confundat soția unuia dintre alergători cu alta doar pentru că avea același nume. Și nu, nu era Martha.
Acum mi s-a făcut subit poftă să urmăresc filmul 1492: Conquest of paradise, că acolo e și mai impresionantă coloana sonoră.
Până atunci mă duc să bag niște sprinturi, poate scot 8 secunde la cursa de 60 de metri.
(4 / 5)
How about this: https://www.youtube.com/watch?v=EdlQ1BFAg54