Black crab

admin 20/03/2022 Acțiune Leave a comment

Abia ce epuizai terminologia hibernală cu Against the ice, că a sosit, tot pe Netflix, Svart krabba sau Black crab, film care ne adâncește în nivologie (poftim cuvântul zilei).

🎬 Premisă

Caroline Edh (Noomi Rapace – I onde dager) este un soldat într-o lume post apocaliptică sfâșiată de un război civil apărut din neant.

Nu aflăm deloc amănunte suplimentare, cine a început războiul, de ce l-a pornit, care-s beligeranții, nici nu contează, ideea este că tabăra din care face parte Edh este cam pe ducă, nu mai rezistă mult, inamicii se apropie periculos.

Dar mai există o ultimă șansă de a pune capăt războiului. Și această șansă stă într-o misiune dusă în spatele liniilor inamice, o trupă de 6 soldați aleși pe sprânceană, care trebuie să ducă niște pachete pe o distanță apreciabilă, pe patine, că doar așa se pot deplasa cei 6, până la o fortăreață parteneră care așteaptă acele pachete.

Ce-i în ele? Cei 6 habar n-au, niciunul nu este atât de sus în grad încât să aibă acces la această informație clasificată.

În schimb, ei știu una și bună, indiferent de costuri și de sacrificii, acele pachete trebuie să ajungă la destinație.

💭 Comentariu

Deși la prima vedere Black crab nu pare cine știe ce film, că premisa asta de război nu-i nouă, reușește cumva să se desprindă de avalanșa tot mai mare de producții banale de acest tip pentru că adaugă un ingredient pe care nu l-am mai văzut în filme (nu prea des).

Ei bine, fix patinele sunt cele care transformă Black crab într-un film interesant, mare parte din aventura soldaților desfășurându-se pe o întindere nesfârșită de apă aflată în diferite stadii de îngheț.

Asta adaugă un strop zdravăn de imprevizibilitate filmului, pentru că nu știu când se crapă de zi sau când se crapă gheața, iar Black crab ne instruiește instantaneu că nimeni nu este de neînlocuit, că toți soldații sunt doar carne de tun, n-are rost să ne apropiem simpatetic de cineva anume, că vom avea de suferit.

Vorba aia, suntem la război, nu ne jucăm în păpușoi.

Deși nu este atât de mult scandal conflictual între cele două părți combatante, oricare ar fi ele, că n-am fost lămurit, Black crab rămâne un film tensionat prin utilizarea eficientă a mediului în care are loc acțiunea.

E drept că mi-au trebuit câteva minute să mă obișnuiesc cu această ipostază inedită, tot așteptam să înceapă programul artistic de dans sincron olimpic, dar Black crab îmi schimbă rapid așteptările și îmi dă de înțeles că nu-i de glumit cu gheața.

Arhipelagul frigorific plat, prezentat mai mult noaptea, că atunci este recomandat să te dai huța cu patina, creează un inamic invizibil în mintea spectatorului, că nu prea vezi clar mai departe de 4-5 pași.

Stai în permanență cu frica-n sân de teama unui headshot livrat de un sniper pitit cine știe unde sau cu scufundarea subită a vreunui personaj din cauza gheții prea subțiri incapabile să susțină greutatea unor kilograme multe.

Ce să mai, pericolele pândesc la tot pasul și sunt invizibile până când este prea târziu să le eviți.

Are scene impresionante atât din punct de vedere vizual, că dacă-mi bagi în retină ditamai marea înghețată răvășită de câte o vijelie albă, m-ai cucerit, cât și din punct de vedere sentimental. Nici nu pomenesc despre tumultul sufletesc prin care trece Caroline și de ce este atât de motivată să-și ducă la bun sfârșit misiunea, în schimb, Black crab are o secvență devastatoare.

N-aveți cum să alunecați pe lângă, vă veți împiedica fără să vreți și, în acel moment, sunt gata să pariez cu voi, o parte din spiritul vostru va intra în poziția fetală cu deștu-n gură strigând după mami.

Fiind mai mult un thriller decât un film de acțiune, Black crab nu colcăie de exuberantul hollywoodian, ne oferă doar rafale scurte de lupte, unele violente, care se lasă cu destule vătămări corporale pe secundă, dar contabilul îl tot trăgea de mânecă pe regizor că irosește prea mulți bani din buget pe asemenea elemente excedentare care aduc deficit în portofel.

Așa că războiul nu-i chiar război, mai mult niște răfuieli la scară redusă, dar suficiente cât să nu uităm de ce ne aflăm în misiune.

Black crab nu vrea să ne țină prelegeri despre război, lasă concluziile la latitudinea noastră, având atât de puține amănunte, nu știm cine-i victimă, cine-i agresor, totul este învelit într-o ambiguitate numai bună să-ți perpelești emisferele cenușii într-un moment de relaș.

Personajul interpretat de Noomi Rapace (Lamb) este fascinant pentru că încapsulează practic două ființe diferite, pe de o parte avem fragilitatea unui psihic tulburat de o tragedie recentă, pe de altă parte suntem martorii unei reziliențe ieșite din comun din punct de vedere fizic, Caroline fiind eroina dură, dar și vulnerabilă, care nu ia cele mai bune decizii, dar care nu se lasă până nu ajunge la destinația finală.

🏆 Verdict

Black crab este un film intens, dramatic, filozofic pe alocuri, dar nu cât să ne exaspereze, cu o locație deloc prietenoasă, mai dușmănoasă decât inamicul care te ia cătarea puștii, bașca niște aluzii, mai mult întâmplătoare, cu privire la situația fierbinte din primăvara lui 2022.

Black crab m-a înfrigurat destul de plăcut, dându-mi frisoane de teamă pentru personaje, dar și degerături cerebrale de încălzit noaptea, nu vine cu ceva cataclismic la nivel de inovație, dar iată că este un film bine realizat, încă o surpriză plăcută scandinavă, căruia îi cumpăr 7 perechi de patine.