Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
A nightmare on Elm Street, originalul, cel din 1984, este un film horror regizat de Wes Craven (Scream) care are menirea de a genera coșmaruri. Filmul, nu Wes Craven. De fapt, ambii.
🎬 A nightmare on Elm Street – Premisă
Vai ce frumos, suntem plantați în sânul unei găști de adolescenți, două fete fâșnețe și doi băieți plini de hormoni.
Ne strângem la o petrecere în pijamale, cum se țineau în acele vremuri de mult apuse, sindrofie cu posibilitate de finalizare între cearceafuri.
Așa speră băieții.
Însă o prezență sinistră, un boogeyman ce are mănuși parcă împrumutate de la un Wolverine mai ciudat, nu le dă pace și le bântuie visele.
Da, da, Freddie Krueger (Robert Englund) este un alt tip de măcelar virtual, nu umblă c-un cuțit ascuțit sau o macetă infectă, el atacă atunci când ești mai vulnerabil.
Adică fix când ești vizitat de un anume moș care nu vine doar de Crăciun, ci în fiecare noapte, Moș Ene pe la gene.
💭 A nightmare on Elm Street – Comentariu
Nu sunt deloc un mare fan al filmelor de tip slasher pentru că mai toate sunt realizate folosind aceeași machetă care presupune existența unor personaje principale certate cu inteligența.
Iar antagonistul, prezența demonică, măcelarul prezent la datorie, este cam la fel.
Ei bine, în A nightmare on Elm Street lucrurile stau total diferit pentru că asupritorul de tineret și mătrășitorul de vieți este unul aparte, pe care nu știi cum să îl oprești deoarece nu are o prezență fizică în realitate.
Singura modalitate de a scăpa de el este să nu dormi. Dar asta echivalează tot cu moartea.
Și filmul explorează foarte bine această idee traumatizantă, cea a disperării când știi că nu ai ce să faci.
De alți asemenea demenți descreierați pe care îi vedeai în fața ochilor puteai să fugi, să te ascunzi, să ripostezi, dar cum să combați un gând efemer care capătă putere doar când dormi?
A nightmare on Elm Street îmbină foarte bine două genuri de groază.
În primul rând vorbim de cea psihologică deoarece gândul la coșmarurile care te rănesc de adevăratelea și în realitate este unul din cale afară de terifiant.
De câte ori nu ne-am trezit asudați că am visat ceva urât care s-a lăsat cu urmări în lumea REM-ului? Imaginați-vă că v-ați trezi preluând din vis și rănile suferite.
În al doilea rând să nu uităm că filmul este, la bază, un slasher obișnuit, doar conceptul este diferit, dar desfășurarea acțiunii este una clasică.
Și asta se traduce prin scene sângeroase care sunt chiar de lăudat având în vedere bugetul mic al filmului.
Este o bucurie să vezi fântâni de sânge practic care dau o senzație de realism pe care sangvinul CGI încă nu reușește să o transmită.
Plus că designul lui Krueger, chit că-i doar un om într-un pulover urât, este extrem de reușit, de la rănile faciale cauzate de ceva arsuri până la conținutul său interior pe care ni-l arată când și când, acest antagonist cauzează valuri de isterie fizică și țicneală mintală.
Am avut un pic de orgasm cerebral când am văzut și eu, în sfârșit, un personaj principal dintr-un film horror de acest gen care să gândească rațional și să ia niște decizii excelente în contextul dat.
Mai este o surpriză faptul că în acest film a țâșnit pentru prima oară pe ecrane un oarecare Johnny Depp (Sweeney Todd: The demon barber of Fleet Street)?
Laud filmul și pentru că a fost surprinzător, povestea ascunde ceva secrete tenebroase care adaugă gaz pe foc și ridică și mai mult filmul deasupra slasherelor simple și lipsite de inovație.
Ah, și să-l ia naiba de cântecel cu:
One, two
Freddy`s coming for you.
că mi-au rămas în minte toate versurile.
🏆 A nightmare on Elm Street – Verdict
Acest film de groază este unul foarte eficient, A nightmare on Elm Street jucându-se cu ideea combinării visului cu realitatea.
Plus că abordează și efectele halucinante cauzate de privațiunea de somn. Și o face excelent.
Sunt scene în care nu știi dacă personajele visează sau totul se întâmplă aievea, ceea ce îți alimentează senzația de groază, una născută la nivel psihologic.
Iar frica instinctuală îți este exacerbată exponențial pentru că, deși totul este o fantezie, premisa te face să te simți ca și când ai înghiți niște ouă întregi fierte prea mult.
Singura bubă supurantă a filmului o găsim la celelalte personaje.
Dacă Nancy (Heather Langenkamp) are o bibilică funcțională care duduie la turație maximă, celelalte personaje nu sunt foarte răsărite, ba chiar acționează contrar oricărei logici.
Hai că mă ia somnul, dar nu înainte de a-i provoca filmului 9 zgârieturi.
(4,5 / 5)
