Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Liceenii Rock ‘n’ Roll (1992) schimbă direcția seriei și mută adolescenții din zona inocentă a primelor filme într-o Românie proaspăt ieșită din comunism, unde libertatea se confundă cu muzica, teribilismul și dorința de a copia Occidentul.
Haideți să vedem dacă filmul mai păstrează farmecul seriei sau dacă rockul postdecembrist cântă mai tare decât poate duce scenariul.
📖 Liceenii Rock ‘n’ Roll – Premisă
Mihai (Ștefan Bănică Jr.) este pe cai mari, a înființat o formație și vrea să cucerească publicul.
Are nevoie de o melodie originală pentru un concurs ce se apropie cu repeziciune, doar că muza nu-i mai dă târcoale.
Plus de asta, solista Dana (Oana Sîrbu) îl lasă baltă când îi era lumea mai dragă.
Nici lui Ionică (Mihai Constantin – Eu când vreau sa fluier, fluier) nu-i merge prea bine, în clasa lui se mută Magellan, un Don Juan de Dâmbovița căruia Geta (Cesonia Postelnicu), iubita lui Ionică, pare că-i face ochi dulci.
Așadar, sunt probleme în ambele paradisuri, iar faptul că toți sunt încăpățânați nu ajută deloc la detensionarea conflictelor amoroase.
Povestea din acest film este destul de subțire, așa că nu mai am ce să compun despre ea.
💭 Liceenii Rock ‘n’ Roll – Comentariu
🧭 România dintre două lumi
M-am lovit de o atmosferă bizară, comunismul a picat, dar pe holurile liceului încă miroase a cretă, a „respectul profesorului” și a frică de absențe nemotivate.
Filmul vorbește despre confuzia unei generații care vrea altceva, dar nu știe exact ce, prinsă între „ce era” și „ce-ar putea fi”.
Vorbește despre cum învățai să fii liber, dar te simțeai vinovat că vrei altceva decât părinții tăi.
Filmul a fost lansat în anul 1992, fiind realizat imediat după revoluție și se simte din plin trecerea de la un regim la altul, atât în tonul peliculei, cât și în partea vizuală neobrăzată.
Este bine știut faptul că, imediat după evenimentele din 1989, cinematografia românească s-a comportat ca măgarul înfometat scăpat în lanul de cucuruz.
Cineaștii au lăsat deoparte orice pudibonderie și inhibiții și au încercat să copieze producțiile americane din toate punctele de vedere, însă prin metode și posibilități autohtone.
Astfel, personajele se dedau la năzbâtii amoroase și se dezbracă de haina groasă a cenzurii care acum a dispărut.
Nu mai există cenzură, dar există o formă de auto-cenzură socială, o ezitare la fiecare pas: „e OK ce fac sau o să zică lumea că sunt nebun?”
Asta e adevărata miză a filmului: cum se trezește o generație care n-a fost învățată să viseze cu voce tare?
🎭 Despre noile „valuri”
Era perioada în care actrițele, să le spun așa, din noul val încercau să iasă în evidență, dar nu prin talent, ci prin prezentarea nurilor din dotare.
Scenariul ne delectează cu scene deocheate, chiar incendiare, în care nuditatea era cap de afiș și, în mod cert, pe platourile de filmare nu a existat vreun coordonator de intimitate.
Se simte clar trecerea dintre regimuri. Dacă înainte pe pereți erau tablouri cu Ceaușescu, acum ele sunt pline de afișe cu Michael Jackson și postere cu femei dezbrăcate.
🎶 Muzica – rock cu reținere
Rockul devine simbolul libertății, dar nu e chiar rock ca la MTV, e un rock românesc, curat, cu versuri inofensive, dar cântate cu suflet și coafură mare.
Mesajul nu e subversiv, dar nici 100% acceptat.
S-a dus din farmecul primului Liceenii, poate și pentru că filmul de față se concentrează exagerat de mult pe muzică, se cântă într-o veselie, dar se repetă enervant aceleași două piese.
Nu sunt rele, dar nici nu se apropie de statutul de imn nemuritor al acestui univers cinematografic.
Le-am fredonat pe parcursul filmului, dar cred că deja le-am și uitat.
🔊 Volum în loc de poezie
Firul narativ pune accentul mai puțin pe poezie și mai mult pe volum, la propriu și la figurat, muzica devine, așa cum reiese din titlu, una rock.
Pentru că, nu-i așa, decadența democrației și-a făcut imediat loc în rândul românilor buimaci, abia scăpați din ghearele strânse ale comunismului.
Doar că este un rock de compromis, curat, fără urlete și cu mesaje potrivite unor doine mioritice.
🎼 Versuri, compozitori și… Elvis de Dorobanți
Nici versurile nu mai sunt atât de inspirate ca la Ani de liceu. S-a schimbat compozitorul și asta a afectat calitatea muzicii.
Dacă în filmele anterioare în centrul poveștii era grupul de prieteni, de data asta scena îi aparține lui Ștefan Bănică Jr., acest Elvis Presley de Dorobanți, care încearcă să-l copieze pe Rege din toate punctele de vedere, dar nu-i iese deloc.
🎭 Despre actori & continuitate
Actorii nu prea mai arată a adolescenți aflați în ultimele clase de liceu, doar dacă au rămas câțiva ani repetenți.
Plus că scenariul are pierderi de memorie, uită că Dana purta ochelari în Liceenii.
Este vorba despre un amănunt foarte important, fără ei avea amețeli și se simțea rău, aici au dispărut subit, fără explicație.
🌀 Inconsecvențe & personaje modificate
Sunt prea multe schimbări bruște de comportament, între Liceenii și Liceenii Rock ‘n’ Roll au trecut șase ani și la vremea respectivă nu au fost atât de sesizabile, dar mie mi-au sărit imediat în ochi.
Isoscel (Tamara Buciuceanu-Botez – Toată lumea din familia noastră) suferă o metamorfoză dubioasă.
De la tovarășa profesoară rigidă, care nu ierta pe nimeni dacă venea la ora ei cu lecția neînvățată, devine profa de gașcă, glumește, râde și chiar dansează cu elevii săi pe care îi păsuiește când mint că le-a mâncat câinele temele.
🌀 Desfășurare haotică, ciclică și sincerități strecurate
Desfășurarea acțiunii este haotică, tinerii se ceartă din te miri ce, se împacă instantaneu, mai vedem un sân pârguit, mai ascultăm o melodie pentru destinderea atmosferei și apoi se reia ciclul.
Printre toate aceste momente ce devin repetitive, se strecoară și unele scene cu sinceritate: discuții între prieteni, neînțelegeri adolescentine, visuri mari și posibilități mici.
🏆 Liceenii Rock ‘n’ Roll – Verdict
Nu pot spune că mi-a plăcut prea mult, pentru că este pătat de o naivitate exagerată. Scenariul nu știe în ce direcție să o apuce, fiind în ton cu idealurile personajelor.
Dacă n-ai avut niciodată o geacă de blugi cu Metallica scris cu carioca și nu ți-ai luat niciodată nota scăzută că aveai plete, o să-ți pară un film ciudat.
Schimbarea bruscă de ton și lipsa unui ritm fluent și coerent au șubrezit farmecul peliculei căreia am să-i ofer cadou șase chitare. Evident, electrice, ca să sfidez vremurile de atunci.
Filmul complet
