Related Articles
Cel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2011
Florin Șerban a regizat Eu când vreau să fluier, fluier, film adaptat după o piesă scrisă de Andreea Vălean.
🎬 Eu când vreau să fluier, fluier – Premisă 📖
După ce cu un an în urmă am avut drept protagonist un polițist, adjectiv în filmul câștigător al marelui premiu Gopo, acum schimbăm placa și ne băgăm în seamă cu un pușcăriaș, substantiv.
Silviu (George Piștereanu – La gomera) este un bididiu care mai are puțin și va gusta din nou aerul tare al libertății. A fost băiat cuminte, nu a deranjat pe nimeni, a respectat ordinele, ce să mai, deținut model.
Însă vizita fratelui său mai mic care îl anunță că s-a întors mama din Italia și vrea să-l ia pe puști cu ea declanșează o serie de evenimente neașteptate deoarece Silviu nu-i deloc de acord cu această decizie.
Colac peste cătușe, hormonii vărgatului se activează când în practică la pârnaie vine Ana (Ada Condeescu – aflată la debut) care-i cade cu mare tronc lui Silviu.
💭 Eu când vreau să fluier, fluier – Comentariu 🍿
Suspenda-mi-ați executarea la domiciliu, că am ciulit urechile tot filmul și n-am auzit pe nimeni fluierând.
Trebuia să-mi spună cineva că titlul este cu schepsis, că eu l-am luat la modul literal, dar el se referă la altceva, nu la țuguiatul buzelor întru slobozirea unor triluri umane.
Închid paranteza asta de început făcută pentru a sparge stinghereala de la vorbitor și acum pot să parlamentez despre film.
Încă din start am început să-mi repet obsesiv în minte o mantră sacră: Nu mai zice de scene statice, nu mai zice de scene statice, nu mai zice de scene statice.
Așa că am devenit oarecum zen, cu feng-shui-ul în echilibru și nu m-am mai enervat pe cadrele lungi filmate pe principiul „d-aia‟.
Noroc că aici există destul de puține și am putut să le asimilez ușor, nebăgându-le prea mult în seamă pentru că povestea a reușit să-mi capteze (era să zic captureze) atenția.
Și asta datorită personajului principal pe care l-am găsit fascinant.
Silviu înfundă pușcăria, motivul este necunoscut sau l-am ratat eu, dar având în vedere pedeapsa (4 ani), a făcut ceva grav.
Însă în ciuda aspectului clasic de căutător de săpunuri, cu tunsoarea chilug și privirea sticloasă, omul nu-i deloc prost, având niscai educație pentru că altfel nu se explică anumite laude primite.
Mai mult decât atât, știe exact ce vrea de la viață și merge drept la țintă pentru îndeplinirea doleanțelor.
Prima parte a filmului este destul de lentă, cu o construcție a fundației poveștii de zici că-i autostradă autohtonă câștigată prin licitații manevrate.
Nu m-a deranjat atât de mult, chit că imaginea lasă de dorit, fiind destul de grosieră, arătând cam rău pentru un film modern.
Bașca, unele roluri au fost interpretate chiar de către deținuți pentru a imprima o tentă de verosimil peliculei.
Doar că respectivii nu-s prea convingători, este greu ca un pușcăriaș să joace un pușcăriaș pentru că trebuie talent și, mai ales, darul oratoriei.
Filmul are printre cele mai slabe montări sonore pentru că „actorii‟ nu vorbesc coerent, abia își bălmăjesc replicile și se simte o diferență enormă între ei și cei de meserie, cum ar fi Mihai Constantin.
Norocul meu a fost existența subtitrării care m-a salvat de la un gest necugetat.
Cât despre poveste, nu pot spune prea multe pentru că, deși previzibilă în start, devine surprinzătoare când se activează Silviu și se transformă într-un geamgiu amator.
Cel puțin așa a fost pentru mine, poate pentru alții deciziile și acțiunile care sunt duse la bun sfârșit de Silviu sunt ușor de anticipat.
Cert este că filmul este drama unui om care se află într-o situație imposibilă și trebuie să ia măsuri drastice pentru a rectifica un necaz ce planează amenințător deasupra lui.
Asta face ca fiecare scenă în care apare Silviu să fie una tensionată deoarece în acel microcosmos nu ai unde să te ascunzi și conceptul de intimitate lipsește cu desăvârșire.
Când credeam că l-am cartografiat cum trebuie pe Silviu, hop, acesta face ceva ce mă prinde pe picior greșit, iar emoțiile care i se citesc pe față nu anunță lucruri bune.
Chit că pare destul de cuminte la prima vedere, ba mi-a dat impresia că-i basamac, el are un fitil extrem de scurt care arde repede.
Dacă l-ai supărat trebuie să iei distanță mare față de el pentru a fi în siguranță, altfel riști să-ți sară smalțul de pe faianță.
Hai că nu mai insist pe acest aspect, că nu vreau să-mi evadeze niște spoilere fără să-mi dau seama, ideea este că există tensiune permanentă, chiar și atunci când secvențele par a fi unele de relaxare.
Nu este prezentă încrâncenarea cu care sunt obișnuit din filmele americane unde trebuie să dormi cu ambii ochi deschiși să nu-ți iei un ciob în gât, nici gardienii nu-s atât de stricți dar este, totuși, vorba de o pușcărie.
Există animozități între deținuți, înjurăturile sunt la ordinea zilei și oare am sesizat și ceva semne care împing gândul spre mordeală?
Ce m-a deranjat a fost lipsa limbajului specific zbârnei, am folosit eu în acest articol mai multe cuvinte de argou decât a făcut-o scenariul. Putea fi acordat mai mult interes acestui aspect dacă tot s-a dorit a fi filmul realist.
🏆 Eu când vreau să fluier, fluier – Verdict 👍 sau 👎
M-a luat prin surprindere filmul, nu credeam că-mi va fi pe plac, nici pornirea nu a fost una de bun augur, eram convins că mă voi uita la pereți scorojiți timp de 90 minute, dar m-am înșelat.
Și-mi pare bine că am făcut-o.
Partea secundă este cea care vine cu drama cinetică, să-i zic așa, când lucrurile se pun și în mișcare fizică, nu avem doar vorbe turbulente și discuții corozive.
Am rămas plăcut surprins de interpretarea excelentă a lui George Piștereanu care m-a convins să trec strada de fiecare când voi da cu ochii de el.
Pare natural în rol, parcă prea natural încât am verificat dacă nu cumva este vreun deținut cu facultatea făcută la UNATC.
Păcat că sunetul penal și prima jumătate prea lentă au dăunat impresiei generale, dar chiar și așa am să-i dau pe șest 8 pachete de țigări.
Filmul a luat 8 premii Gopo (am inclus aici și cele acordate de audiență), plus alte câteva internaționale printre care și Ursul de Argint de la Berlin.
Ciudat este că unul din premiile date de români a fost pentru sunet, oare atât de slabă este partea auditivă la filmele noastre încât câștigă unul cu un dialog pe jumătate neinteligibil?
(4 / 5)
