Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Dintre toate filmele lansate de Anul Nou Chinezesc, Blades of the Guardians era cap de listă pentru mine.
Într-un final, am avut posibilitatea să-l văd.
Dar nu la cinema, pentru că distribuitorii români pare-se că au alergie la filmele asiatice.
📖 Premisă
Hai să zicem că ești un tip pe nume Dao Ma (Wu Jing – The Wandering Earth). Ești vânător de recompense, umbli prin deșert, îți vezi de treaba ta și încerci să supraviețuiești într-o lume în care sabia valorează mai mult decât o promisiune.
La un moment dat primești o misiune aparent simplă: să escortezi un om până în Chang’an.
Doar că omul respectiv nu este un negustor oarecare și nici vreun funcționar plictisit de viață. Este cel mai căutat fugar din întregul imperiu. Un fel de Anonymous antic.
Practic, dacă exista Facebook pe vremea aia, omul avea mai multe afișe cu „WANTED” decât poze de profil.
Din clipa în care accepți sarcina, fiecare pas devine o invitație la dezastru.
Ceea ce trebuia să fie o simplă călătorie se transformă într-o fugă disperată prin deșerturi, orașe și câmpuri de luptă, cu jumătate din imperiu pe urmele tale.
💭 Comentariu
Povestea este construită pe un fundament clasic: un om prins între datorie și instinctul de conservare, obligat să aleagă între a-și salva pielea și a face ceea ce consideră că este corect.
Nu reinventează roata, dar nici nu încearcă. Iar dacă mecanismul funcționează și te duce unde trebuie, atunci nici nu are de ce.
⚔️ Partea cea mai șmecheră: acțiunea
Bun, acum să vorbim despre motivul real pentru care majoritatea oamenilor vor apăsa butonul de play.
Acțiunea.
Pentru că atunci când vezi numele lui Yuen Woo-ping asociat unui proiect de arte marțiale, așteptările urcă instantaneu până la nivelul la care orice greșeală devine vizibilă din satelit.
Vorbim despre omul care a redefinit coregrafia luptelor pentru generații întregi de spectatori.
Dacă nu vă sună cunoscut numele, ei bine, el a coregrafiat luptele la filme precum Crouching Tiger, Hidden Dragon, Kung Fu Hustle, cele două Kill Bill, mai multe filme din seria Ip Man și trilogia Matrix. Eh, parcă v-am trezit interesul, nu?
Bunicul demonstrează că încă știe meserie. Iar aici chiar se vede.
Într-o perioadă în care multe filme de acțiune par filmate de un blender aflat în criză existențială, cu cincizeci de tăieturi de montaj pentru o singură lovitură, Blades of the Guardians are curajul să facă o chestie care azi pare aproape revoluționară: îți arată lupta.
Camera stă suficient cât să vezi mișcările, actorii sunt lăsați să execute coregrafiile, iar fiecare duel are greutate. Simți impactul loviturilor, simți pericolul și, cel mai important, înțelegi ce se întâmplă pe ecran.
Yuen Woo-ping mizează pe efecte practice și pe coregrafie autentică în locul artificiilor digitale care au invadat genul în ultimii ani.
Rezultatul este un spectacol în care lamele par să taie cu adevărat, iar fiecare confruntare transmite senzația că o singură greșeală poate însemna sfârșitul.
Există o secvență desfășurată în mijlocul unei furtuni de nisip care este absolut superbă.
Personajele abia se mai țin pe picioare, vizibilitatea este redusă, iar fiecare atac pare executat mai mult din instinct decât din tehnică. Este una dintre acele scene care îți rămân în minte mult după ce filmul s-a terminat.
Că nu este posibilă din punct de vedere fizic sau gravitațional, asta este altă discuție. Eu vorbesc despre execuția fabuloasă și, de ce nu, originalitatea schemelor de luptă.
Și aici apare marele atu al producției: nu încearcă să te impresioneze prin efecte vizuale imposibile, ci prin măiestria celor implicați.
Așa se face, dom’le.
🎭 Marele bingo: distribuția
Când vezi că într-un singur film apar nume precum Jet Li, Wu Jing și Nicholas Tse, începi deja să verifici dacă nu cumva ai citit greșit afișul.
Mai ales în cazul lui Jet Li (The Expendables 2).
Omul s-a retras, a revenit, s-a retras iar, iar a revenit. A ajuns aproape o legendă vie despre care auzi mai des în interviuri decât pe marele ecran. Tocmai de aceea simpla lui prezență adaugă o greutate specială întregului proiect.
Dar surpriza plăcută este că filmul nu se bazează exclusiv pe nostalgie.
Wu Jing duce în spate o mare parte din greutatea emoțională a poveștii și reușește să construiască un personaj credibil, chiar dacă este bazat pe șablonul clasic al eroului care vorbește puțin, dar transmite mult. Și spintecă și mai mult. Nu are nevoie de discursuri kilometrice pentru a-ți comunica eficient ce simte.
Nicholas Tse (Raging Fire) aduce acel amestec de carismă și pericol care l-a făcut atât de popular de-a lungul anilor, iar prezența unor idoli moderni din zona K-pop și C-pop nu pare niciodată o încercare disperată de a atrage public tânăr.
Din contră, integrarea lor funcționează surprinzător de bine.
Ceea ce face distribuția cu adevărat specială este întâlnirea dintre generații. Ai veterani care au definit ultimele decenii ale genului și actori mai tineri care încearcă să-l ducă mai departe. În multe filme combinația asta pare forțată. Aici pare naturală.
🏜️ Unde mai șchioapătă?
Acum, nimic nu este perfect.
Și Blades of the Guardians are câteva probleme reale.
Cea mai evidentă este tendința de a înghesui foarte multe lucruri într-un singur film. Avem urmăriri, comploturi politice, trădări, dueluri, personaje noi care apar constant și tot felul de fire narative care se intersectează.
Pare uneori un amestec de două filme diferite. Și niciunul nu are timp să respire.
Anumite personaje secundare par interesante, dar dispar înainte să apuce să lase o impresie puternică. Uneori ai senzația că filmul îți prezintă pe cineva important doar pentru ca, două scene mai târziu, să treacă deja la următorul duel.
E păcat, mai ales când ai la dispoziție o distribuție atât de generoasă. Am rămas cu impresia că jumătate dintre actori au fost angajați doar pentru că afișul mai avea spațiu liber.
Am ceva de comentat și în legătură cu aspectul vizual. Pentru o poveste despre sânge, praf, foamete și supraviețuire, filmul arată uneori puțin prea elegant. Prea lustruit. Prea curat.
Nu strică experiența, dar există momente în care ai impresia că personajele au ieșit dintr-o ședință foto și nu dintr-o luptă pe viață și pe moarte.
Nu este o problemă majoră, însă este suficient de vizibilă încât să merite menționată.
🏆 Verdict
Ia o distribuție plină de nume grele, adaugă expertiza lui Yuen Woo-ping și o găleată de respect pentru cinemaul clasic de arte marțiale. Rezultatul? Un film de acțiune făcut ca la carte.
În ciuda neajunsurilor, Blades of the Guardians își cunoaște foarte bine prioritățile.
Nu încearcă să fie o meditație filosofică despre natura existenței și nici nu vrea să fie următorul mare manifest artistic.
Vrea să ofere două ore de aventură, onoare, trădări, dueluri și personaje memorabile.
Și reușește, ceea ce este mai mult decât pot spune despre multe blockbustere care costă de trei ori mai mult și oferă de trei ori mai puțin.
Yuen Woo-ping demonstrează încă o dată că înțelege acțiunea mai bine decât majoritatea regizorilor activi astăzi, distribuția livrează exact ce promite, iar filmul oferă suficiente momente memorabile cât să te țină lipit de ecran până la final.
Dacă îți plac filmele în care oamenii chiar știu să folosească o sabie și nu rezolvă totul prin explozii generate pe calculator, bagă-l fără emoții.
Și dacă ai crescut cu filmele lui Jet Li, Donnie Yen și Jackie Chan, există șanse mari să petreci două ore cu un zâmbet tâmp pe față, ca un copil care tocmai a descoperit că părinții i-au lăsat telecomanda.
Înainte să pun ultimul punct, trebuie să-l întreb ceva pe Wu Jing.
Meștere, unde e Wolf Warrior 3?
Pentru că mi-a ruginit țeava tancului de când îl tot aștept.
Trailer
