Desert Warrior

admin 2 minute ago Acțiune, Filme asiatice Leave a comment

Ați auzit de filmul Desert Warrior? Dacă nu, stați liniștiți, nu sunteți singurii.

🎬 Premisă

Povestea ne aruncă în Arabia din urmă cu 1.500 de ani. Prin deșert fuge prințesa Hind, dorind să scape de un conducător tiranic.

Printre dune de nisip îl întâlnește pe personajul interpretat de Anthony Mackie. Ăsta nu are nume, a uitat mă-sa cum l-a botezat, îl știm doar ca Banditul.

Inițial, el nu vrea s-o ajute, dar când vede ce recompensă primește, imediat își schimbă decizia.

Hai că vorba lungă e sărăcia omului. Împreună încearcă să unească triburile arabe pentru o confruntare inspirată de celebra bătălie de la Dhu Qar, contra tiranului Kisra al doilea (Ben Kingsley – Gandhi).

Dar până la despot, trebuie mai întâi să treacă de fiorosul Jalabzeen (Sharlto Copley – Boy Kills World).

💭 Comentariu

💸 Cum să pierzi 150 de milioane în deșert

Filmul a costat 150 de milioane de dolari și a încasat mai puțin de 800 de mii. Da, ați citit bine. Nu este o farsă contabilă.

Adică ai fi putut să faci un foc de tabără din banii ăia și ai fi ieșit mai în câștig.

Dar ce s-a întâmplat de a ieșit cel mai mare dezastru financiar din istorie dacă raportăm încasările la buget?

Oho, multe.

Desert Warrior este o producție saudită, o încercare a șeicilor de a demonstra Hollywood-ului că și ei, regii petrodolarilor, pot face filme care să aibă succes global. Dar cum ei nu se pricep, au dat producția pe mâna americanilor.

Așa se face că în câteva roluri cheie au fost distribuiți „arabii” Anthony Mackie, Sharlto Copley și Ben Kingsley.

🎥 Un film sfâșiat de producători

Rupert Wyatt, tipul care a regizat Rise of the Planet of the Apes, a vrut să facă un film ceva mai serios, mai nuanțat.

Studiourile, în schimb, voiau Braveheart în sandale. S-au certat, el a plecat acasă, arabii s-au speriat, așa că l-au chemat înapoi ca să termine treaba.

Post-producția? A durat patru ani. Patru. În timpul ăla puteai să înveți o meserie, să faci un copil, să-l crești până la grădiniță.

Au făcut teste cu publicul. Au ieșit groaznic. Studiourile mari (Sony, Apple) au zis pas.

Unii șefi au spus că „e prea devreme după 7 octombrie pentru un film cu triburi arabe care se bat”.

Să fie sau nu adevărat, realitatea e că nimeni n-a vrut să se atingă de el. Până la urmă l-a distribuit Vertical.

🗣️ Decizia care a enervat pe toată lumea

Mă uit la film, văd o poveste arabă, cu personaje istorice arabe, triburi arabe, bătălii arabe. Și toți vorbesc în engleză cu solemnitatea aia de oameni care cred că fiecare replică trebuie să pară citată dintr-un pergament antic.

De ce? Păi, producătorii au zis: vrem succes global. Adică publicul din Arabia Saudită să stea cu subtitrări în arabă ca să-și înțeleagă propria istorie.

Nu e doar o decizie stupidă din punct de vedere artistic, e o insultă. Imaginează-ți un film despre Mihai Viteazul în care toți vorbesc germana ca să-l înțeleagă nemții. Ai ieși cu furcile în față.

Și nu înțeleg ce au gândit deștepții care au luat decizia asta. Nu au văzut câte critici și-a luat Napoleon exact pentru aceeași problemă? Era la mintea cămilei că va fi un eșec colosal.

Degeaba îl faci în engleză, în afară de arabi, nimeni nu este interesat de o asemenea poveste, indiferent cine joacă în rolurile principale. Făcând alegerea asta, producătorii au jignit poporul arab.

Și nu îi condamn pe oamenii care au porcăit filmul pe toate părțile. Ăia patrioți adevărați, cu coloană vertebrală, care țin la cultura lor, nu ca alții care au ridicat în slăvi un film despre un anume dirijor, dar vorbit 99,9% în altă limbă decât cea maternă.

Asta e cea mai mare problemă a filmului. Nu că e prost (deși cam e), nu că a pierdut bani (a pierdut o grămadă), ci că a tratat o cultură întreagă ca pe-un ambalaj.

Bine, pentru șeici acea gaură de 150 de milioane e o țeapă la fel de mare ca atunci când la magazin vânzătoarea, în loc să-ți dea restul de 50 de bani, te păcălește că nu are mărunt și te pricopsește cu o gumă expirată.

🎭 Anthony Mackie, momeala perfectă

Afișele îl au pe Anthony Mackie (The Banker) pus mare, zici că e eroul principal. În realitate, personajul lui e secundar. Băiețaș, tu ești doar momeală.

Publicul care a plătit bilet să-l vadă pe ăla din Captain America s-a simțit tras în piept. Nu spun că Mackie joacă prost. Din contră, încearcă să dea greutate personajului. Doar că scenariul nu-i oferă suficient material încât să devină memorabil.

Personajul principal e prințesa Hind (Aiysha Hart), dar cine o cunoaște pe actriță? Nimeni.

Scenariul nu este nici el reușit. Dialogurile în engleză sună extrem de fals, se vorbește mult în proverbe patriotice, gen „un popor dezbinat e ușor de manipulat, un popor unit e mai greu de strunit”, dar nimic care să iasă în evidență.

Dacă n-aș ști mai bine, aș crede că replicile au fost scrise după ce scenariștii au citit mesajele din „fortune cookies”.

E și normal că scenariul este vraiște. Ce naiba să știe cei patru anglofoni, care au scris povestea, despre istoria și cultura arabă? E ca și cum l-ai pune pe Babasha să-ți scrie o simfonie. De fapt, cred că el s-ar descurca mult mai bine decât cei patru cavaleri ai apocalipsei care au semnat scenariul acestui film.

🏜️ Filmul arată bine. Măcar atât.

Și aici vine partea frustrantă: filmul chiar arată bine. Nu bine pentru „un proiect ratat”, ci bine de tot.

Cadrele largi prin deșert au o amploare pe care multe blockbustere moderne nici nu mai încearcă s-o obțină, costumele și decorurile sunt impresionante, iar imaginea are un aer cinematic autentic, nu senzația aia de serial scump filmat pe grabă.

Iar bătălia finală? Aia chiar livrează. E lungă, brutală și surprinzător de bine construită tactic. Nu ai doar două armate care se izbesc una de alta ca niște NPC-uri programate să țipe și să moară dramatic.

Vezi ambuscade, vezi strategii murdare, vezi oameni care încearcă să supraviețuiască, nu doar să pozeze dramatic pentru trailer.

Pentru câteva minute bune, filmul pare că își amintește ce voia să fie înainte să fie sfâșiat de producători, compromisuri și panică de marketing.

🏆 Verdict

Desert Warrior pare un blockbuster făcut de un comitet. Simți în fiecare scenă că cineva a încercat să-l transforme într-un produs universal, vandabil peste tot, fără să supere pe nimeni și fără să riște nimic artistic.

Și de aici vine senzația aia ciudată de film scump, dar fără suflet. Ceea ce este tragic, pentru că vizual este o șmecherie de film.

Deșertul arată incredibil. Cadrele largi au amploare, costumele sunt excelente, decorurile par construite cu grijă, iar imaginea este superbă. Am mai scris asta, dar e singurul lucru bun la film, așa că n-am de ales și mă repet.

Însă alegerile eronate, făcute pe bază de algoritmi, nu din simț artistic, au ofensat cultural, fără să vrea neapărat asta.

Filmul nu este chiar catastrofal, dar e un eșec trist, care demonstrează că poți avea bani, locații superbe, actori cunoscuți și scene de luptă excelente și, totuși, să pierzi complet esența poveștii pe care încerci s-o spui.