The Super Mario Galaxy Movie

admin 4 săptămâni ago Animație Leave a comment

Yo shi cel mic, de 11 ani, am mers la The Super Mario Galaxy Movie.

Știu, știu. Joc de cuvinte de clasa a patra. Dar nici n-am pretins vreodată că sunt mai deștept decât par.

📖 Premisă

Mario și Luigi sunt iar chemați să salveze universul.

Pentru că, evident, nimeni altcineva nu are chef de muncă în galaxia aia.

Bowser Jr. vrea să demonstreze că e demn de numele tatălui și face ce știe mai bine familia: răpește o prințesă blondă.

De data asta, Rosalina. Care arată suspect de mult cu Peach, dar probabil e doar o coincidență cosmică. Sau nu?

Dacă vrei să ajungi cineva lumea aia, nu muncești, nu studiezi. Răpești o prințesă. Simplu.

Oricum, povestea e doar un pretext. Personajele sar din planetă în planetă, adună steluțe, sparg creaturi și merg mai departe. Ca în joc. Exact ca în joc. Fără abatere, fără surprize.

💭 Comentariu

Măi, ce să zic? Puștiul meu s-a distrat. Nu la nivelul primului film, dar suficient cât să nu mă întrebe „mai e mult?”. Și asta, sincer, e deja o victorie.

Sala a aplaudat la final. Copiii erau fericiți. Pentru film, asta e echivalentul unui Oscar.

⚡ Ritm fără pauză

Problema e că The Super Mario Galaxy Movie merge cu accelerația la podea de la început până la final.

Nu există pauză. Nu există respirație. Nu există moment în care să zici „stai puțin, hai să văd despre ce e vorba”.

E construit ca un nivel de joc: urmărire, salvare, spargere, resetare. Apoi iar. Și iar.

Acțiunea e non-stop, dar după un timp nu mai simți nimic. Devine zgomot. E ca și cum ai mânca șase cornuri cu ciocolată unul după altul. Primele două sunt geniale, celelalte devin o povară.

🎨 Spectacol fără substanță

Vizual, filmul arată foarte bine.

Culorile sar din ecran, planetele sunt detaliate, animația e curată.

Dar e genul de frumusețe care nu duce nicăieri. Nu ai senzația de descoperire pentru că fiecare planetă e construită exact ca-n joc, fără nicio surpriză.

Te uiți și zici „a, da, asta e din jocul ăla, doar că nu e atât de pixelată”. Și apoi treci mai departe.

🧩 Poveste și fan service

Povestea e simplă, clar făcută pentru copii, și nici măcar nu încearcă să lege lucrurile coerent. E mai degrabă o colecție de referințe și easter eggs (fix la timp pentru Paște, apropo).

Este clar făcut pentru fani, nu pentru cineva care caută „cinema adevărat”.

Publicul (și mai ales copiii) o să-l iubească, pentru că e colorat, rapid și plin de chestii cunoscute. Nu doar din universul jocurilor, ci și din alte producții.

Să nu-mi spuneți că n-ați recunoscut Mad Max în scena cu motocicletele sau Avengers: Endgame în momentul în care ajungeți pe planeta lui Bowser mucosul?

E o întreagă secvență copiată ca un doctorat de politician după misiunea lui Thor pe Nidavellir. Nu mai e omagiu. E inspirație cu prea mult tupeu.

👥 Personaje

Mario și Luigi sunt aceiași din primul film, chiar nu am ce comentarii să fac pe seama lor. Unul este timid, incapabil să-și mărturisească iubirea pentru Peach, celălalt ar vrea să și-o mărturisească, dar n-are cui.

Răul principal este acum Bowser Jr. Urăști instantaneu piticania, nu pentru că e înfricoșătoare, ci pentru că e enervantă cu subiect și predicat. Ca un copil care aruncă țâfnos controllerul când pierde și urlă că jocul e prost.

Intră în scenă și Yoshi. Dă din cap, scoate limba, e amuzant în două scene, atât. Nimic mai mult. Este un potențial irosit.

La fel cum e și Fox McCloud. Apare din senin, se învârte puțin pe acolo, face pe Han Solo animat și dispare. De ce e aici?

Habar n-am. Nici măcar copiii din sală n-au știut cine e. Probabil i se pregătește un film propriu.

🎧 Partea tehnică

Partea tehnică e bună. Nu pot să critic felul cum arată personajele sau decorurile. Nah, este Illumination.

Coloana sonoră e reușită, te bagă direct într-o supradoză de nostalgie când auzi sunetele specifice jocurilor.

Măcar nu se mai cântă în draci, ca-n primul film.

🧠 Pentru cine e filmul

Din păcate, The Super Mario Galaxy Movie nu încearcă nimic mai mult. Și asta doare un pic dacă ai peste 20 de ani și mai ai pretenții.

E golit de orice pericol real, de orice emoție care să nu vină dintr-un „uite, e ăla din joc!”.

Nici nu mai are rost să cârcotesc cum reușesc personajele să respire în spațiul cosmic. Astea-s critici de adresat unor filme SF serioase, nu unui desen animat.

Dar uite cum e treaba. Dacă ești părinte și cauți ceva să îți ții odrasla liniștită 90 de minute, merge.

Dacă ești un adult singur care se duce să vadă The Super Mario Galaxy Movie, ieși și simți că ai pierdut aproape două ore din viață pe care nu ți le mai dă nimeni înapoi.

Și poate că aia e problema mea, nu a filmului. Este evident că nu eu sunt publicul țintă. Și poate că e ok și așa.

🏆 Verdict

Trece clasa, dar mai mult de milă. Puștiul meu s-a distrat, de aceea sunt mai îngăduitor. Dacă era după mine, îl lăsam corigent, mai ales că nici primul nu mi s-a părut vreo mare reușită în domeniu.

Am ieșit din sală simțind că am văzut ceva făcut pe repede-înainte, ca să scoată banii din buzunarele părinților. Dar, în același timp, am văzut și mulți copii vrăjiți de avalanșa de culori.

Pe scurt, dacă ai copil sub 12 ani, merge. Dacă ești adult singur, mai bine joci jocul pe Switch.