Zardoz

admin 22/02/2026 Fantasy Leave a comment

Am fost ca porumbul vara pe litoral, adică fiert să văd Zardoz.

L-am ales pentru că în film joacă Sean Connery în cel mai ciudat rol.

🎬 Zardoz – Premisă

Într-un viitor post-apocaliptic, aproape de secolul al XXIV-lea, omenirea e împărțită frumos, „democratic” și deloc „problematic” în două categorii: Brutalii și Eternalii.

Brutalii trăiesc în mizerie, îmbătrânesc, muncesc, mor.

Eternalii locuiesc într-un paradis artificial numit Vortex, sunt nemuritori, cultivați și atât de plictisiți încât moartea ar fi un hobby interesant.

Brutalii sunt controlați printr-o zeitate gigantică, un cap zburător de piatră numit Zardoz, care le spune că „arma e bună, penisul e rău” și le aruncă pistoale și puști pentru a-i ține ocupați cu omorâtul reciproc.

Printre executanți se află Zed (Sean Connery – Dr. No), un Exterminator care, din motive ce țin de curiozitate și un dram de revoltă, pătrunde în lumea Eternalilor.

Acolo descoperă că zeul e o farsă, nemurirea e un blocaj și societatea perfectă are mai multe bug-uri decât Windows 95.

💭 Zardoz – Comentariu

Bun. Acum că am stabilit ce se întâmplă, hai să discutăm despre elefantul din cameră: ce naiba a fost asta?

În primul rând, da, Sean Connery poartă tot filmul niște chiloți roșii și o pereche de cizme până-n vintre, parcă furate de la o lucrătoare în construcții rutiere.

Arată ca și cum cineva a vrut să combine Tarzan cu un dansator de club din 1974 și a zis „hai, merge”. Mustață, bandulieră, cizme până la genunchi. Bond a murit, trăiască Zed.

În al doilea rând, regizorul John Boorman nu a vrut să facă un SF lejer, de golit găleata de popcorn la el.

Omul a zis: „Vreau filozofie, sexualitate, religie, moarte, control social și niște LSD pe fundal.” Și le-a pus pe toate într-un blender.

Apoi s-a apucat să regizeze ce a scris. Sunt absolut convins că în ambele ipostaze a fost mai prăjit decât o cafea de bună calitate.

Altfel nu-mi explic cum cineva cu mintea limpede ar crea un asemenea film pe care-l înțelegi doar dacă bagi la greu halucinogene înainte să-l vezi.

🗿 Capul zburător care scuipă arme

Imaginea aceea gigantică a lui Zardoz plutind peste mulțime și vomitând puști e atât de absurdă încât devine memorabilă.

Replica „The gun is good!” nu e subtilă. Orice american ar muri cu arma-n mână susținând ideea.

Dar cred că toată lumea ar avea de comentat la următoarea: „The penis is evil!”. Exagerez, nu chiar toată lumea, ar exista câteva categorii care ar fi de acord cu această afirmație.

Și totuși, dincolo de ridicol, ideea manipulării prin religie e solidă.

Zeul e o invenție. Controlul se face prin frică și dogmă. Brutalii sunt ținuți ocupați cu violența, în timp ce elitele stau într-o bulă a lor și dezbat eternitatea.

Sună familiar? Exact.

🧠 Nemurirea ca pedeapsă

Aici filmul începe să aibă ceva de spus. Eternalii nu pot muri, dar nici nu mai simt nimic.

S-au plafonat complet. Au eliminat conflictul, au eliminat dorința, au eliminat riscul. Au rămas cu… nimic. Să trăiești o eternitate, dar să trăiești degeaba. Asta da pedeapsă.

Zardoz spune că o societate fără moarte e o societate fără progres. Când nu mai ai ce pierde, nu mai ai nici motiv să lupți. Și asta, dincolo de costumele caraghioase, e o idee care încă funcționează.

Problema? Filmul repetă ideea de zece ori, din unghiuri diferite, cu monologuri care par scrise la ora 3 dimineața după o conversație despre Nietzsche.

🔥 Sexualitatea – marele motor

Personajul Zed este energie pură. Este suficient să te uiți la el o singură dată și îți dai seama că este mânat de instinct, că este animalic, o brută în formă pură.

De cealaltă parte, Eternalii sunt creier, analiză și sterilitate emoțională. Filmul aproape urlă că fără dorință și conflict nu există viață reală.

Doar că modul în care transmite asta e haotic. Scenele alternează între ritualuri stranii, dezbateri filozofice și momente care par scoase dintr-un experiment de teatru studențesc.

Nu m-am plictisit, dar m-am întrebat de câteva ori de ce dracului continui să mă uit la filmul ăsta.

🎭 Connery, anti-Bond

Jos pălăria pentru sir Sean Connery. A avut curaj să accepte acel rol.

După imaginea elegantă de 007, să apari așa pe ecran în 1974 nu e o decizie timidă. Dar nu-și ia rolul în derâdere, nu face mișto de material, joacă serios, chiar dacă materialul parcă îl tachinează.

Amu’, sunt sincer, după vizionarea filmului am înțeles de ce a dat cu subsemnatul pe contract. La cât(e) pipăie pe acolo, fraier era să nu accepte.

Personajul lui e mai mult simbol decât om. Nu are profunzime psihologică tradițională, funcționează mai degrabă ca un instrument prin care filmul sparge bula Eternalilor.

Și funcționează, dar doar pe jumătate. Restul jumătății e ocupată de momente în care te întrebi dacă nu cumva filmul râde de tine.

🤯 Ce merge și ce nu

Orgia asta filozofică are idei. Și nu idei mici, ci din alea mari, care îți intră cu bocancii în cap.

Ideea că o societate fără moarte ajunge să putrezească în propria perfecțiune chiar funcționează.

Eternalii nu sunt fericiți, sunt doar blocați. Înlăturând moartea, au eliminat viața, fără să-și dea seama.

Asta e o observație bună, valabilă și azi, fără să pară scoasă dintr-un citat motivațional de Facebook.

Și faza cu religia ca instrument de control nu e deloc aruncată la întâmplare.

Capul ăla gigantic care scuipă arme nu e doar o halucinație decorativă. E o metaforă destul de clară despre cum manipulezi masele: le dai un zeu, le dai un slogan simplu și le dai un dușman.

Restul se rezolvă singur. Când filmul insistă pe zona asta, chiar are coloană vertebrală.

🌀 Unde o ia razna

Problema e că Zardoz nu știe când să se oprească. Are o idee și o repetă din trei unghiuri, apoi o mai explică o dată, apoi mai bagă un monolog ca să fie sigur că ai înțeles.

Dialogurile, uneori, nu curg, se rotesc. Parcă sunt prinse într-un vortex propriu. În loc să te lase să descoperi, filmul îți mai trage încă o explicație peste ce tocmai ai văzut.

Și apoi vin simbolurile. Nu unul, nu două. Toate. Dacă regizorul mai avea buget, cu siguranță găsea niște simboluri suplimentare pe care să le îndese în poveste.

Sexualitate, moarte, elitism, stagnare, violență, renaștere, manipulare, ciclicitate. Le aruncă pe toate pe masă și spune „descurcă-te”. E admirabil că are ambiție. E obositor că nu are dozaj.

👢 Costumul care strică gravitatea

Cât despre costume… nu, nu pot să le ignor. Oricât aș vrea să vorbim despre filozofie și metafore, e greu să rămâi concentrat când Sean Connery arată ca un gladiator care a pierdut un pariu.

Nu spun că distrug filmul, dar sigur nu-l ajută să fie luat în serios. În loc să te lase să meditezi la ideea de nemurire, te trezești că analizezi ciucurii de pe cizme și calculezi volumul chiloților.

🏆 Zardoz – Verdict

Și totuși, filmul are imagini care rămân. Capul de piatră plutind. Vortexul steril, aproape clinic. Eternalii care nu mai știu ce să facă pentru a simți ceva în eternitatea lor. Sunt momente care se lipesc de retină, chiar dacă restul e haotic.

Așa fumat cum e filmul, Zardoz pare convins că a descoperit cheia universului. Uneori chiar atinge ceva real.

Alteori doar îți vorbește foarte sigur pe el, fără să verifice dacă încă îl mai urmărești.

Poate asta e esența lui: o combinație de idei interesante și exces necontrolat. Nu-l pot numi rateu complet. Dar nici nu pot pretinde că e o capodoperă ascunsă. E un experiment care îți cere răbdare și toleranță la ciudățenii.

În spatele carnavalului filozofic psihedelic se ascund câteva teme interesante, care mă determină să nu-l îngrop în cea mai puturoasă ghenă de gunoi.

Are cineva să-mi împrumute un „cui”? Nu de alta, dar vreau să revăd Zardoz și din altă perspectivă. Poate va deveni mai clar.