Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Îmi e cam târșă să intru în Efectul Pufi ca hingherii în parcurile unde sunt plimbați câinii, dar n-am ce face.
L-am văzut, așa că voi așterne câteva rânduri despre film, cum este și normal.
🎬 Efectul Pufi – Premisă
Un domn, i-am uitat numele, atât de „memorabil” este, are o viață ponosită.
La serviciu i se tot promite o mărire de salariu care nu mai vine și, ajuns la 38 de ani, dragostea se lipește de el ca pușcăria de politicienii corupți. Adică deloc.
Într-un gest disperat, conform legendelor urbane, adoptă doi câini. A auzit el într-o discuție privată între alții că patrupedele sunt un magnet de agățat femei.
💭 Efectul Pufi – Comentariu
Filmul are două lucruri bune care lucrează în favoarea lui.
🎙️ Un narator care chiar funcționează
Primul ar fi prezența Irinei Margareta Nistor pe post de narator și, cumva, supervizor al producției. Asta duce Efectul Pufi într-o zonă meta autoreferențială nostalgică.
Vocea ei caldă și intervențiile pe scenariu m-au azvârlit direct în anii ’80-’90, la casetele VHS cu filme dublate de distinsa doamnă.
Așadar, am fost inundat de un val de aduceri-aminte, iar jocul ăsta de-a „uite filmul, nu e filmul” este destul de interesant.
🐾 Mesajul frumos, ambalajul prost
Al doilea lucru este mesajul referitor la adopția unui animal de companie, nu neapărat câine.
Beneficiile sunt reciproce. Ele ne fac viața mai frumoasă și, în același timp, le oferim un cămin plin de iubire. Asta dacă nu le adopți ca să le bagi în kebab.
Dar cam atât de bine, pentru că și acest mesaj, oricât de lăudabil este, a venit livrat într-un ambalaj dizgrațios: ia un câine, așa vei avea parte de pisicuță.
🚨 De aici începe dezastrul
De acum încolo încep să și mușc, nu doar să latru, pentru că filmul în sine este un dezastru rușinos.
Nu înțeleg cum asemenea producții primesc undă verde pentru a fi proiectate într-o sală de cinema.
Pur și simplu, la un moment dat, din senin, două femei întrerup discuția despre ceva pentru a ne prezenta un site de pariuri sportive. Atenție, într-un film destinat în principal copiilor.
Cum e posibil așa ceva? O activitate 18+ să fie descrisă cu de-amănuntul în fața unei audiențe generale? Pe ce lume trăim?
Ne plângem că tineretul este distrus de acest viciu, dar, în același timp, nu avem nicio problemă că reclamele au ajuns până și în filmele pentru copii.
Am citit siderat comentariile laudative de pe Cinemagia la adresa filmului. Nimeni, în afară de mine, nu a menționat asta. Ori e prostie, ori e ipocrizie.
🛒 Cinema sau vitrină de magazin?
Pe lângă asta, o altă reclamă, de data asta cea mai nesimțită din istoria reclamelor din cinematografie, a fost la un magazin anume. Nu-i dau numele, pentru că nu sunt plătit să-l promovez.
Nu cred că exagerez când zic că aproape jumătate din Efectul Pufi are loc în acel magazin, iar dialogurile constau în prezentarea produselor aflate la vânzare. Wow, absolut jenant, chiar strigător la cer.
🧠 Logică și dialoguri de noaptea minții
Povestea în sine este destul de incoerentă și neverosimilă. Este de neconceput ca un om precum personajul principal să fie atât de prost încât să înghită balivernele ce îi sunt îndrugate de către vânzătoare.
Oricât de naiv ai fi, n-ai cum să crezi că un câine strânge singur după el sau că trebuie să cumperi patru câini pentru a le asigura confortul sexual necesar.
Dialogurile sunt crâncene, atât de devastatoare încât era aproape să-mi curgă sânge din ureche. Rar mi-a fost dat să aud atâta repetiție inutilă ca în acest film, doar de dragul de a lungi durata.
Ce se întâmplă în acel magazin este de noaptea minții polare. Nu-mi venea să cred că există asemenea dialoguri luate de cineva în serios și considerate bune de transformat în film.
Luați aminte la scena cu Lola Pădurii, ce trebuia să fie un schimb scurt, de cel mult două replici, se transformă într-un seminar întreg despre diferitele mărci de genți sau poșete.
De asemenea, nu există nicio grijă la cronologie. Toată acțiunea cică ar avea loc pe parcursul a 24 de ore, dar așa ceva este imposibil.
Și să-mi arate mie autorul scenariului în ce local din București patru porții de gin și una de Sex on the Beach costă 100 de lei. Pentru că vreau și eu să merg în acel bar să mă matolesc atât de ieftin.
Chiar și în cea mai bombă dugheană, fără 200 de lei nu scapi. Dacă autorul nu este băutor și a estimat din pix, a făcut-o prost. Putea să întrebe pe cineva care știa prețurile, asta dacă era interesat de verosimilitudinea poveștii sale.
🐕 Câinii, doar decor
Cât despre interpretări, când Irina Margareta Nistor, care nu-i actriță, are cel mai natural joc, este clar la ce nivel de jos sunt ceilalți.
Deși filmul își face promovarea pe seama câinilor, ei cad în plan secund. Credeam că vor participa activ la desfășurarea acțiunii, că vor face ceva captivant, că pe căței se va concentra filmul.
De unde? Nu s-a întâmplat nimic din toate astea. Maricica și Pufi, două patrupede drăguțe, sunt doar pe post de decor.
🏆 Efectul Pufi – Verdict
Chiar îmi pare rău că nu mi-a plăcut filmul, aș fi vrut să fiu mult mai generos în acest articol, dar nu am cum. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu pot.
Mesajele despre iubirea care apare când te aștepți mai puțin, despre dragostea necondiționată pe care ți-o oferă un animal de companie (am nouă pisici la casă, știu despre ce vorbesc) și ideea că nu trebuie să devii altcineva pentru a fi plăcut sunt excelente.
Din păcate, forma în care sunt livrate este una rușinoasă, mai ales când acele reclame, care ocupă mai mult de jumătate din timp, fac filmul aproape imposibil de privit.
Nu pot să trec cu vederea atâtea și atâtea erori impardonabile, doar pentru că mesajele sunt bune.
Bugetul folosit pentru acest film putea fi folosit într-o campanie reală având drept scop încurajarea adopțiilor. Ar fi fost o utilizare mai eficientă.
Ca fapt divers, în aceeași zi am văzut și În pielea mea, un film în care este pomenit un câine pe nume… Pufi.
Trailer
