Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Return to Silent Hill? Mai ține minte cineva când am mers prima oară în Silent Hill, dacă acum ne întoarcem?
Eu, unul, habar n-am. După 20 de ani mai uită omul.
🎬 Return to Silent Hill – Premisă 📖
James (Jeremy Irvine – Baghead) jelește oceane de lacrimi după iubita lui, Mary (Hannah Emily Anderson – Jigsaw).
El crede că a pierdut-o în orășelul cenușiu și prăfuit Silent Hill, așa că dă o tură pe acolo, convins fiind că o va (re)găsi. E naiv omul, ce să-i ceri mai mult?
Dar noi deja știm că pe acolo mișună creaturi monstruoase și coșmaruri teribile. Nimeni nu a găsit iubirea în Silent Hill, doar moartea.
Ajuns acolo, James rătăcește printre ruine, monștri simbolici și amintiri reprimate, încercând să înțeleagă dacă tot ce întâlnește este real, o pedeapsă sau doar o manifestare a propriei conștiințe.
Pe parcurs, orașul îl supune unor probe psihologice din ce în ce mai explicite, împingându-l spre o confruntare cu adevărul despre sine și despre pierderea care l-a adus acolo.
Pe hârtie, sună promițător. În joc, e devastator. În film… e plat.
Hai că n-are rost să prelungesc preludiul, sunteți nerăbdători să intrați în primul nivel al jocului. Pardon, al filmului, m-a luat gura pe dinainte.
💭 Return to Silent Hill – Comentariu 🍿
🔧 Adaptare imposibilă
Se pare că este aproape imposibil ca jocul Silent Hill să fie transformat într-un film măcar decent, nici nu visez la unul bun.
Problema ține mai mult de logistică. Sau, s-o zic pe șleau, de bani.
Pentru a face cinste ideii jocurilor, e nevoie de un buget care să treacă de 100 de milioane de dolari. Doar așa aspectul vizual al jocurilor poate fi transpus cu succes pe ecran.
Din păcate, nimeni n-o să fie atât de bolund la cap să riște o asemenea sumă, pentru că l-ar paște falimentul.
Așa că se mai trântește din când în când câte un film plasat în acest univers, dar făcut pe buget de-o tură scurtă pe Temu.
🎨 Monștri buni, film prost
Recunosc că designul creaturilor este excelent, unele dintre ele s-ar încadra cu succes în regulile impuse de Jimmy Carr pentru a obține un autograf gratis și o vizită în culise.
Știu, este o trimitere prea vagă, pe care doar cei care consumă spectacole de stand-up pe bandă rulantă o vor înțelege.
În rest, însă, filmul este praf și pulbere. CGI-ul este de-o calitate îndoielnică, să fiu generos, povestea este banală și extrem de previzibilă, iar jocul actoricesc e la fel de bun ca-ntr-o reclamă la medicamente prost dublată.
🧠 Tensiune zero, explicații maxime
Nu cred că este vreo mare dezvăluire dacă spun că știu de ce Snow White n-a mai avut pitici să-i angajeze pentru a juca în film. Răspunsul este simplu: s-au adunat toți în creierul lui James.
Pe ăsta îl cheamă moarta s-o scoată din Silent Hill, așa că este evident că nu există deloc tensiune, pentru că știi tot ce urmează să se petreacă, pas cu pas și sperietură cu sperietură.
Nu pot să mă leg de lipsa totală de logică din film, ea poate fi pusă pe seama universului în care ne aflăm, unde nimic nu este ceea ce pare și mintea ne joacă feste în permanență.
Toarnă noaptea cu găleata, dar a doua zi dimineața totul este zvântat? Ei bine, este eroare de continuitate sau scuza este că ne aflăm în Silent Hill?
Cade cenușă, de zici că a erupt Pompeii, dar ea se așază oriunde, numai pe hainele protagonistului nu? Ei bine, este eroare de continuitate sau scuza este că ne aflăm în Silent Hill?
Și aș putea-o ține așa până-n pânzele albe.
🎥 Christophe Gans și repetiția
În 20 de ani, regizorul Christophe Gans a făcut trei filme, două dintre ele având Silent Hill în titlu, așa că nu înțeleg de ce tot el a fost ales pentru producția de față.
Nu e ca și cum primul Silent Hill a zguduit lumea cinematografiei. La vremea lui, a fost un eșec financiar în sălile de cinema.
Dacă filmul din 2006 a primit un buget de 50 de milioane de dolari, cel de acum a primit pe jumătate, așa că se explică multe.
Cum el a scris și scenariul, din punctul meu de vedere, Gans este vinovat pentru haosul narativ de pe ecran.
🕹️ Film sau nivel de joc?
Pur și simplu, Return to Silent Hill nu arată a film, ci a joc desfășurat pe mai multe niveluri, fiecare arătând drastic diferit de precedentul.
Îndeasă multe elemente care au dus jocul pe cele mai înalte culmi ale groazei psihologice, dar le aruncă alandala în poveste, fără vreo logică anume.
Problema majoră a scenariului nu e lipsa de respect față de sursă, ci lipsa de înțelegere a ei. Jocurile nu sunt memorabile pentru monștri, ci pentru modul în care te face să te simți complice la propria judecată a personajului principal.
Filmul face exact invers. Totul este explicat. Vinovăția e verbalizată. Trauma e subliniată. Simbolurile sunt aproape traduse simultan.
Dacă în joc te întrebai „ce înseamnă asta?”, aici primești rapid un răspuns, de parcă regizorul n-ar avea încredere că publicul poate duce mai mult de o idee abstractă la un moment dat.
James, ca personaj, e redus la o figură monotonă, tristă, fără acea ambiguitate morală esențială.
Nu mai e omul în care nu știi dacă să ai încredere. E doar un bărbat vinovat care știe că e vinovat, dar filmul insistă să-ți reamintească asta din zece în zece minute.
🏆 Return to Silent Hill – Verdict 👍 sau 👎
Măcar monștrii prezenți în film sunt corect executați vizual, la nivelul bugetului disponibil. Din nefericire, sunt complet lipsiți de impact. Noroc că mai bubuiau boxele când și când, altfel m-ar fi luat somnul în mijlocul lor.
Apar doar să facă zgomot și atât. Pyramid Head, simbolul suprem al pedepsei și auto-flagelării, e tratat ca o mascotă obligatorie. E acolo pentru că „așa trebuie”.
Dialogurile sunt poate cel mai mare păcat. Sunt artificiale, explicative și lipsite de naturalețe.
Personajele vorbesc ca niște concepte, nu ca niște oameni. Horrorul psihologic devine, astfel, horror explicativ, iar asta e moartea genului.
Return to Silent Hill este un film care confundă fidelitatea vizuală cu fidelitatea artistică. Ia un material-sursă profund, ambiguu și devastator emoțional și îl transformă într-o poveste explicată excesiv, lipsită de mister și tensiune reală.
Trailer
