Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1999
Todo sobre mi madre este un film spaniol regizat de marele Pedro Almodóvar.
🎬 Todo sobre mi madre – Premisă 📖
Filmul pornește dintr-un loc simplu și brutal: Manuela (Cecilia Roth – Crimenes de familia) își pierde fiul adolescent într-un accident stupid, instantaneu, fără preaviz, fără muzică dramatică pusă dinainte ca să te avertizeze.
Copilul moare alergând după un autograf (aviz amatorilor), iar viața femeii se rupe în două ca o hârtie subțire.
Din momentul ăla, Manuela pleacă la Barcelona ca să-l caute pe tatăl băiatului, un personaj din trecutul ei, dispărut, ambiguu și problematic. Nici nu vă imaginați cât de problematic a fost și va continua să fie.
Și de aici, Almodóvar deschide larg ușa și începe să adune personaje: actrițe, femei singure, femei puternice, femei rănite, femei care supraviețuiesc.
Toate gravitează în jurul aceleiași idei obsesive: maternitatea, sub toate formele ei posibile și imposibile.
💭 Todo sobre mi madre – Comentariu 🍿
Producția începe foarte bine. Povestea este redată ca într-o buclă infinită de durere, un lucru care m-a surprins pozitiv, deși ceea ce vedeam pe ecran era orice altceva, numai pozitiv nu.
Paradoxal, deși e profund melodramatic, filmul nu e niciodată vulgar emoțional.
📽️ Almodóvar, varianta matură
Regizorul se află într-o fază matură a carierei. A lăsat în urmă isteria cromatică pură, excesele de soap-opera sexuală și șocul gratuit.
Totul e mai așezat, mai liniștit, mai sigur pe sine. Știe exact ce face. Știe exact ce buton apasă. Și, da, îl apasă des.
Filmul e construit ca un omagiu declarat pentru teatru și cinemaul clasic, mai ales A Streetcar Named Desire.
Am zâmbit șmecherește, pentru că eram pus la punct. Nu am fost prins cu lecția nefăcută. Am văzut filmul în perioada în care mă luasem la trântă cu Top 100 AFI.
Personajele repetă replici, joacă pe scenă, trăiesc viața ca pe o piesă. Nu e subtil, dar nici nu vrea să fie. Almodóvar îți spune clar: viața e teatru, teatrul e viață, iar femeile duc greul ambelor.
👩👧 Forța personajelor feminine
Ce funcționează foarte bine e galeria de personaje feminine. Sunt multe, sunt diferite și, surprinzător, nu se calcă pe picioare.
Fiecare are un rost clar în ecosistemul filmului. Niciuna nu e decorativă. Niciuna nu există doar ca să susțină un bărbat.
Bărbații, de altfel, sunt aproape inexistenți sau periferici. Și când apar, fie mor repede, fie devin o problemă.
🧠 Despre temă
Scenariul vorbește obsesiv, poate prea obsesiv, despre mame, dar nu în sensul clasic, siropos.
Nu e despre mama-sfântă, mama-eroina. E despre mame obosite, mame imperfecte, mame care greșesc, mame care pierd. Și, mai ales, despre oameni care devin mame în moduri neașteptate.
Almodóvar tratează identitatea de gen cu un respect rar pentru anii ’90. Nu e o lecție, nu e activism afișat, nu e predică.
Personajele sunt ceea ce sunt, punct. Nu trebuie să fie explicate sau justificate. Sunt oameni, nu concepte.
Totuși, aici apare și marea mea problemă cu filmul.
⚠️ Unde începe să scârțâie
Todo sobre mi madre e foarte sigur pe mesajul lui. Atât de sigur, încât uneori îl repetă prea mult. Sau poate, dimpotrivă, nu e atât de sigur și simte nevoia să-l transmită de multiple ori.
Au fost momente în care simțeam că filmul se uita la mine și-mi spunea: „Ai înțeles? Sigur ai înțeles?”. Da, am înțeles. Poți să mergi mai departe.
Unele situații par construite special ca să servească tema, nu ca să curgă natural.
Coincidențele sunt acceptate, pentru că suntem într-un film de Almodóvar, dar sunt momente în care realismul emoțional e tras de păr. Nu deranjant, dar vizibil.
Și, foarte personal spus, filmul nu m-a devastat emoțional, deși eram conștient de meritul lui.
M-a emoționat, m-a impresionat, m-a lăsat pe gânduri, dar nu m-a rupt. Nu e genul de film care să mă urmărească zile întregi. E unul pe care îl respect mai mult decât îl iubesc.
Asta poate fi și pentru că nu mi se adresează direct, deși am văzut producții cu aceeași temă care m-au nenorocit sufletește.
🎭 Interpretări care țin filmul în picioare
Cecilia Roth duce filmul pe umeri cu o naturalețe dezarmantă. E o prezență calmă, constantă, care ține totul legat. Fără ea, filmul s-ar fi putut prăbuși în melodramă pură.
Nu face spectacol din suferință, nu îți cere lacrimi cu forța, dar îi simți durerea cum o apasă și, inevitabil, începe să te apese și pe tine.
Penélope Cruz (Madres paralelas) apare într-un rol secundar, dar memorabil. Nu e Penélope Cruz-ul de Hollywood, ci varianta brută, vulnerabilă și fragilă.
E caldă, e naivă, e o femeie prinsă într-o lume prea mare pentru ea. Și, pentru câteva scene, fură filmul fără să pară că încearcă.
🎨 Estetica: Almodóvar cu frâna trasă
Todo sobre mi madre nu e filmul în care Almodóvar își etalează dulapul de culori și nici nu simte nevoia să ne orbească vizual la fiecare cadru. Dimpotrivă, pare că și-a pus singur frână. Și surpriza e că asta ajută filmul.
Culorile sunt acolo, dar nu sunt stridente. Decorurile sunt atent compuse, dar nu cer aplauze. Totul e controlat, calculat, matur.
Nu mai e Almodóvarul care spune „uitați-vă la mine”, ci unul care spune „uitați-vă la ele”. La personaje. La ce simt. La ce pierd.
Asta mi-a plăcut foarte mult la film: decoruri în ton cu emoțiile personajelor și cadre în care găsești mereu ceva de interpretat în fundal.
🏆 Todo sobre mi madre – Verdict 👍 sau 👎?
Chiar dacă nu sunt foarte generos cu laudele, trebuie să admit că este un film solid, elegant, empatic și extrem de bine construit.
Este o poveste despre femei care supraviețuiesc într-o lume care le cere constant să fie mai mult decât pot.
Nu e perfect, nu e revoluționar pentru ochiul de azi, dar rămâne un reper important în cinemaul european.
Am văzut filme cu un impact mai mare asupra mea de la regizorul spaniol, de aceea recunosc că Todo sobre mi madre nu m-a lovit suficient de tare cât să-l pun pe piedestalul suprem al lui Almodóvar.
Trailer
