Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
În condiții demne de Evul Mediu, am vizionat Shelby Oaks, pelicula de debut a celebrului YouTuber Chris Stuckmann, comentator de filme.
🎬 Shelby Oaks – Premisă 📖
O echipă de cercetători ai fenomenelor paranormale dispare subit în apropierea unui oraș părăsit.
În urma lor rămân întrebări fără răspuns, o cameră video și un mister greu de elucidat.
Când Mia (Camille Sullivan – A Dog`s Way Home), sora uneia dintre dispărute, schimbă ilicit posesia unei dovezi vitale în rezolvarea cazului, începe o investigație pe cont propriu.
Povestea e simplă doar în aparență. În timp ce Mia sapă tot mai adânc după indicii, lumea reală începe să se topească în cea supranaturală.
Și între ele se așterne o ceață groasă de durere și… YouTube. Da, pentru că totul pornește de la niște clipuri vechi care sugerează că Riley n-a dispărut chiar întâmplător.
💭 Shelby Oaks – Comentariu 🍿
Hai s-o spun direct: Shelby Oaks e genul de film făcut din pasiune, nu din bani.
💡 Context
Chris Stuckmann nu e doar un YouTuber cu opinii despre filme, e unul dintre cei mai urmăriți critici de pe platformă, cu peste 2 milioane de abonați.
Iar Shelby Oaks e proiectul prin care a trecut, la propriu, de partea cealaltă a ecranului.
Finanțat record prin Kickstarter (peste 1,3 milioane de dolari, cel mai mare succes al unui film horror independent pe platformă), proiectul a fost privit ca un test suprem: ce iese când criticul se apucă să facă el însuși filmul?
El a cerut bani, iar oamenii au răspuns pozitiv, contribuind la strângerea bugetului, dar și cu un: „Bine, mă, arată-ne ce poți!”. Și omul chiar a arătat.
Atmosfera e bine lucrată, ăsta este cel mai mare plus al filmului. Griurile, umbrele, orașul pustiu din Ohio, unde nici ciulinii nu umblă pe străzi, au ceva autentic, nu par doar decoruri ieftine.
Se simte dorința de a face un horror care să nu fie doar cu sperieturi pe minut, ci și cu ceva emoție reală.
🎭 Interpretarea principală
Regizorul a stors tot ce a putut din Camille Sullivan, o actriță necunoscută mie, iar interpretarea ei chiar este excelentă.
Nu joacă o eroină de tip Hollywood, ci o femeie obosită, care își cară traumele ca pe un rucsac plin cu pietre într-o drumeție lungă.
Nu țipă, nu plânge teatral, ci doar se degradează psihic, încet. E genul de interpretare care dă filmului un sâmbure de sinceritate.
⚙️ Probleme de construcție
Cam atât cu laudele. Problema e că Shelby Oaks vrea să fie prea multe lucruri deodată: found footage, thriller psihologic, dramă de familie, horror cu demoni.
Și, evident, când încerci să bagi toate genurile într-un mixer, iese un terci ciudat: bun la gust, dar ți se mai opresc în gât niște bucățele pe care nu le poți înghiți.
Prima jumătate e captivantă, cu mistere, camere video, casete, tensiune crescută.
A doua… se cam pierde în propria-i poveste, iar scenariul cade în butoiul cu clișee. Parcă vezi un magician care explică prea mult trucul și îți piere fascinația.
🧩 Criticul devenit regizor
Bineînțeles că Stuckmann a făcut un film de o mie de ori mai bun decât aș putea eu vreodată să fac, dacă mi-ar da prin cap așa ceva, recunosc asta fără nici cea mai mică urmă de îndoială.
Dar la cât de mult a criticat producțiile de groază, deconstruindu-le și evidențiindu-le toate păcatele comise, de la jump scare-uri ieftine la personaje stupide, de la stereotipuri obosite la scenarii previzibile, mă așteptam să dea peste cap lumea horrorului, nu să vină cu o poveste care bifează toate chestiile pe care el le-a înfierat de-a lungul timpului.
💀 Clișeele eterne ale genului
Din păcate, scenariul este ca atâtea altele, urmând un traseu bine stabilit, care nu aduce nimic nou în gen, doar întărește clișeele supărătoare de care horrorul pare că nu se poate scutura.
Lanterne care nu mai funcționează fix când ai cea mai mare nevoie de ele? Bifat.
Fotografii în care se văd în fundal siluete care nu ar trebui să fie acolo? Bifat.
Investigații nocturne, să se facă economie la imagine? Bifat. Doar se știe că ziua demonii și alte creaturi diavolești nu pontează intrarea în tură.
Bubuituri vătămătoare pentru timpane, care să ne anunțe că trebuie să ne speriem? Bifat.
Final pe care-l miroși de la o poștă, ca pe un butoi cu varză murată lăsat fără capac timp de două zile la soare? Bifat.
E interesant cum un om care a demontat filme timp de 10 ani ajunge să repete exact greșelile pe care le condamnă. Poate că teoria și practica locuiesc în universuri paralele.
🎥 Despre regie și ritm
În plus, se simte clar implicarea lui Mike Flanagan, existând rupturi bruște în poveste, semn că regizorul a făcut rost de niște bani veniți din senin și a adăugat scene mai impunătoare vizual, pe care nu și le-ar fi permis din bugetul inițial.
În privința spaimei… nu vă impacientați, Shelby Oaks nu e genul de film care te face să sari de pe canapea.
E mai degrabă un horror de atmosferă: melancolic, lent, cu frică de tipul „ce s-a întâmplat aici?”. Aduce mai mult neliniște decât teroare.
Există, totuși, două secvențe cu adevărat înfiorătoare, când coloana sonoră părăsește scena, nu auzim nimic, dar vedem ceva care ne îngheață sângele în vene.
Așa aș fi vrut să fie cea mai mare parte a filmului, cu sperieturi autentice, nu jump scare-uri folosite pe post de ghidaj al terorii forțate.
🏆 Shelby Oaks – Verdict 👍 sau 👎?
Regizoral, filmul nu este deloc rău. Stuckmann e promițător, se simte că în adolescență a experimentat cu scurtmetraje de amator.
Camera are mișcări cumpătate, cadrele nu fug, iar unele momente sunt surprinzător de poetice.
Doar că, din când în când, ritmul se rupe. Unele scene sunt prea lungi, altele prea scurte, ca și cum montajul n-a știut exact ce tip de film vrea să fie.
Uneori pare că Stuckmann vrea să demonstreze tuturor că el nu e doar un YouTuber cu o cameră, ci un autor cu „viziune”.
Și în loc să lase povestea să respire, o încarcă de simboluri și trimiteri. Rezultatul? O tensiune care se diluează și un final care pare mai mult o închidere administrativă decât o revelație.
Shelby Oaks e un debut solid, dar imperfect. Are suflet, are atmosferă, are o interpretare excelentă, dar îi lipsește acel ceva care să-l ridice din categoria „banal” în cea „memorabil”.
E un film făcut de un om care a analizat sute de alte filme și acum încearcă să le distileze într-unul singur.
Uneori îi iese, alteori nu. Dar chiar și atunci când greșește, o face din entuziasm, nu din cinism.
Hai să închei încurajator. Dincolo de clișeele horror, Shelby Oaks e, de fapt, despre durerea care refuză să moară și despre felul în care vinovăția poate fi mai bântuitoare decât orice fantomă.
Ținând cont de context, o să fiu un pic mai generos decât ar merita filmul.
Trailer
