Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Gașca de la Drept este un nou film românesc altfel.
Dar vă avertizez din start, să n-aveți deziluzii, așa cum am avut eu. Nu știu dacă trece de 70 de minute.
🎬 Gașca de la Drept – Premisă 📖
Filmul pleacă de la o idee simplă: ce se întâmplă când prietenia dintre studenți e pusă la încercare de o situație-limită?
Inspirat din cartea avocatului Mihai Adrian Hotca, scenariul urmărește câțiva tineri de la Facultatea de Drept care trebuie să se adune, emoțional și moral, pentru a-și ajuta un coleg aflat într-un impas.
Gabi (Tudor Cucu-Dumitrescu – Marocco) este un tată tânăr cu o fetiță grav bolnavă.
Nu insist mai mult pe poveste, vă dau temă să descoperiți singuri alte amănunte relevante.
💭 Gașca de la Drept – Comentariu 🍿
E un film despre solidaritate, despre responsabilitate și despre cât de repede dispare aerul „de glumă” când viața îți bate la ușă cu un diagnostic devastator.
Într-un cinema românesc care alternează între depresii de autor și comedii fără busolă, Gașca de la Drept încearcă o cale de mijloc: un film cald, cu mesaj social, dar fără pretenții de mare filozofie.
🎭 Tinerii actori și autenticitatea
Primul lucru care sare în ochi este energia actorilor tineri. Se simte că unii sunt la început de drum, cu entuziasm neșlefuit, dar tocmai asta dă autenticitate.
Dialogurile sună realist, pentru că și noi am fost studenți și la fel vorbeam, deloc ceremonios, nu conta că eram la Litere sau Teologie.
Atmosfera redată este studențească și cei care încă nu s-au lovit cu adevărat de viață se vor regăsi în personajele respective, cu bune și cu rele.
Actorii reușesc să redea convingător emoția și impulsivitatea tinereții.
🎬 Regie și execuție
Regia Mihaelei Aniței, aflată la debut, e corectă și decentă din punct de vedere vizual.
Nu face excese, nu încearcă să impresioneze cu cadre complicate, ci lasă povestea să respire.
Unele momente dramatice sunt filmate static, aproape teatral, dar intenția de simplitate funcționează: mesajul rămâne clar.
Filmul are și câteva apariții de greutate (Daniela Nane, Adrian Titieni), care aduc o brumă de echilibru între generații. Nu fură scena, dar oferă consistență.
⚖️ Teme și contrast de tonuri
La nivel de poveste, filmul funcționează pe două planuri: cel al prieteniei (cu replici ironice și glume între colegi) și cel al dramei (când povestea copilului bolnav devine miza centrală).
Uneori trecerea dintre tonuri e bruscă – o scenă de glumă este urmată imediat de un moment lacrimogen. Dar, în general, intenția de a păstra balansul între seriozitate și optimism e vizibilă.
Am fost în ambele situații, când am râs copios la poanta cu calul și Viena, când am vărsat o lacrimă generoasă ca urmare a subiectului abordat.
Vorbim, totuși, despre un copil grav bolnav, nu ai cum să rămâi arid ca în mijlocul deșertului. Nici nu mai contează că emoția vine pavlovian, ea este prezentă.
💰 Corupția și subtextul social
Pe alocuri, fără să intre prea adânc în problemă, scenariul atacă și corupția la nivel înalt.
Vedem cum se sifonează bani publici pe fundul unei netalentate doar pentru că respectiva știe cum să modeleze lutul carnal al unui individ cu influență la minister.
Și ăsta este doar un exemplu, mai sunt și altele în Gașca de la Drept, care te enervează pentru că vezi cum unii au întâietate doar pentru că știu pe cine trebuie, chit că scopul este nobil.
⏳ Problemele de structură și durată
Eh, dar acum vine marea problemă a filmului: durata extrem de redusă. Când lucrurile deveneau mai interesante, hop, apare genericul de final.
Într-adevăr, ritmul curge repede, nu obosește, dar nici nu apucă să aprofundeze suficient fiecare personaj.
Unele par schițate în fugă și ar fi meritat mai multă substanță.
Pot trece cu vederea caracterizarea succintă, dar nu pot să iert scenariul care pare neterminat.
Rămân în aer prea multe fire narative, ceea ce face ca destule scene să devină inutile, pentru că nu duc nicăieri.
După ce sunt puse în mișcare câteva rotițe cu potențial de dramă intensă, scenariul uită complet de ele și rezolvă situația ca prin minune, din neant.
Și nu înțeleg ce s-a întâmplat, mai ales că scenariul este semnat de Emanuel Pârvu, un nume important în cinematografia românească recentă.
Poate au fost probleme de producție, poate nu a mai fost timp și au trebuit să filmeze repede ce era scris până în acel moment. Cert e că filmul se termină în pom.
Am văzut episoade de serial cu o durată mai lungă decât Gașca de la Drept, ceea ce este inadmisibil, mai ales când ai o poveste atât de ofertantă la nivel narativ.
🎨 Ton, sinceritate și aspecte tehnice
Un alt reproș mai serios ar fi lipsa unui ton unitar: uneori e film studențesc, alteori dramă socială, alteori aproape poveste motivațională. Nu toate aceste registre se împacă natural.
Trecând peste aceste neajunsuri, se vede un efort de sinceritate: filmul nu vrea să epateze, ci să spună ceva concret despre cum arată empatia între tineri într-o lume tot mai cinică.
Din punct de vedere tehnic, nu impresionează; imaginea e curată, lumina e plăcută și coloana sonoră este acolo, dar nu iese în evidență.
🏆 Gașca de la Drept – Verdict 👍 sau 👎
Se simte că Gașca de la Drept vine dintr-un loc sincer. Nu e un film făcut „ca să dea bine”, ci unul care chiar crede în subiectul său. Și asta contează.
Am urmărit o poveste despre prietenie, curaj și solidaritate într-o lume unde aceste cuvinte par tot mai des ridiculizate.
Are emoție, are căldură, dar îi lipsește un strop de profunzime și de originalitate.
Și încă sunt supărat pe scenariul anapoda, pentru că n-am cum s-o spun mai elegant, chiar aș vrea să mi se explice de ce toată tărășenia se rezolvă ca bătând din palme.
Sunt câteva chestii subînțelese, pe care le-am prins din zbor, dar altele rămân în aer.
După vreo 45 de minute, eram foarte fericit, deja visam cum o să mă duc cu nota undeva foarte sus.
Din păcate, actul final mi-a stricat tot cheful și încă sunt bulversat de cât de prost a fost deznodământul.
De aceea, cum se apropie iarna, am să-mi trag pe cap șapte căciuli cu urechi.
(3,5 / 5)
Trailer
