Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Ghinionul lui Peeping Tom a fost că a apărut în același an cu Psycho.
🎬 Peeping Tom – Premisă 📖
Mark Lewis (Karlheinz Böhm, deși eram convins că este Michael York) e un tip liniștit, cu accent britanic și o cameră de filmat care, surpriză!, nu e doar pentru nunți și botezuri.
Omul nostru își câștigă pâinea manevrând ziua camera la un studio de film și noaptea fotografiind nuduri, la mare căutare pe vremea aia, când lipseau hub-urile.
Ați zice că este foarte ocupat și nu mai are vreme de altceva. Dar în timpul liber are un hobby ceva mai… morbid.
Îi place să filmeze femei în timp ce le omoară, surprinzându-le expresia finală de frică. Arta cere sacrificii, nu?
💭 Peeping Tom – Comentariu 🍿
Înainte ca Hitchcock să scoată Psycho și să redefinească thrillerul, a venit Michael Powell cu Peeping Tom, un film care a scandalizat societatea britanică mai tare decât o femeie cu glezne la vedere în 1901.
Povestea unui criminal timid care își filmează victimele a fost atât de șocantă la vremea ei, încât i-a distrus cariera lui Powell. Dar, paradoxal, a născut un cult.
📱 Precursor al epocii noastre
Acum pare o realizare banală, poate pentru că Mark e deja pretutindeni: în noi, în vecini, în feed-ul de Instagram. Avem la purtător o cameră de filmat care ne-a transformat pe toți în niște scoptofili.
Nu există în DEX acest cuvânt, dar cum pot să le zic celor atinși de scoptofilie?
🧠 Psihologia personajului
Așadar, Mark nu e doar un psihopat. E și produsul unei societăți pentru care intimitatea își pierde sensul și trebuie să știm neapărat ce face vecinul, cu tot cu capra lui.
Bine, Mark a avut un tată sadic care l-a folosit ca subiect de experimente psihologice, așa că a crescut cu o fobie față de contact uman, dar și cu o fascinație bolnavă pentru frică.
🕵️♂️ Dinamică lentă, dar profundă
Filmul este, acum, destul de plictisitor, nu se întâmplă mare lucru.
În cea mai mare parte a timpului, protagonistul are o privire psihopată, care sfredelește pereții, dar cei cu care interacționează nu consideră că ar fi ceva în neregulă cu el.
Este departe de ideea de horror, tinde mai degrabă spre dramă psihologică inconfortabilă, care pune o lupă uriașă pe o societate bolnavă, în care toți sunt obsedați de viața altora.
🎭 Privitorul privit
E o meditație tulburătoare despre puterea camerei de a transforma realitatea în spectacol. Despre cum privim, ce ne excită, ce ne înspăimântă.
Mark nu este doar un ucigaș, cred că l-am citit bine, este o metaforă ambulantă pentru spectatorul modern: pasiv, obsedat de imagine, dar incapabil de empatie.
Și mai e și ideea de film în film, că Mark își proiectează propriile crime în garsoniera lui, ca un regizor de groază care-și montează coșmarurile în intimitate.
Unii se excită la poze cu J. Lo într-un spectacol semipornografic pe scenă, alții văzând cum își omoară victimele, hrănindu-se cu frica lor.
🎞️ Ce a fost și ce a devenit
Peeping Tom e un film (oare primul?) care ne face să ne simțim mizerabil pentru că ne place să ne uităm. La filme, la oameni, la groază.
E un precursor direct al slasher-ului, dar fără sânge gratuit, ci cu tensiune, idei grele și un protagonist tragic.
La vremea lui, a fost un dezastru epic, un rateu răsunător în cinema și călcat în picioare de critici.
Azi este privit cu alți ochi, având un scenariu parcă scris de Nostradamus, anticipând direcția nesănătoasă în care a apucat-o societatea.
A îndrăznit să pună oglinda în fața publicului și să-i spună: „Ți-e frică? Ți se pare îngrozitor? Asta pentru că te vezi pe tine”.
🎭 Actorii – Umbre și lumini
La capitolul actorie, Carl Boehm face o treabă bună cu aura lui de copil rătăcit într-un coșmar.
Nu e un monstru clasic, nu urlă, nu ridică vocea. Însă privirea lui e mai neliniștitoare decât o coadă la ANAF când știi că trebuie să dai o șpagă de supraviețuire.
Când se uită la tine prin obiectiv, ai impresia că-ți vede toate fricile adunate din copilărie.
Iar Anna Massey, în rolul vecinei curioase, aduce o umanitate ciudată filmului. E singura rază de normalitate într-un univers de umbre.
🎨 Stil vizual – frison în Technicolor
Imaginea este în culori vibrante, un lucru bizar, și nu doar pentru că vorbim de 1960, când multe filme încă erau în alb-negru, ci pentru că acest aspect nu se potrivește cu tema abordată.
Și tocmai asta a fost ideea, de ambalaj strălucitor care învelește o grozăvie la care toți suntem părtași, dar ne facem că plouă.
🏆 Peeping Tom – Verdict 👍 sau 👎?
O arde mai mult pe vinovăție colectivă și mai puțin pe horror. Sau poate chiar aici rezidă groaza, că te face să-ți pui întrebări. Nu doar despre cine e criminalul, ci despre tine. De ce te uiți? Ce te atrage? Cât de departe e prea departe?
Nu te sperie cu jumpscare-uri, nu are deloc așa ceva, dar te bagă în sperieți cu ideile pe care ți le inoculează în minte.
După vizionarea lui Peeping Tom, mi-a rămas în cap gândul că, uneori, cel mai terifiant monstru e doar un om tăcut cu o cameră în mână.
Am să încerc să recondiționez șapte aparate vechi de filmat, aparent cu ele surprinzi cel mai bine groaza în fața morții.
(3,5 / 5)
Recenzie video
Trailer
