The Beyond

admin 09/10/2025 Horror Leave a comment

Nu prea am acordat atenție regizorilor italieni de filme horror, dar cu The Beyond mă înfrupt un pic din opera lui Lucio Fulci.

Titlul original este …E tu vivrai nel terrore! L’aldilà, dar n-o să-l folosesc, că e prea lung.

🎬 The Beyond – Premisă 📖

Liza se simte în al nouălea cer, tocmai a aflat că a moștenit un hotel de la unchiul care s-a dus la cele sfinte.

Fericită de asemenea pleașcă, se apucă de renovat, sperând să-i dea drumul cât mai repede și să facă bani grămadă.

Contează că hotelul este construit deasupra uneia dintre cele șapte porți către iad?

Pentru ea nu, pentru că nu crede în baliverne oculte. Doar că nu e pentru cine crede, ci pentru cine se nimerește.

Cumva, poarta spre iad este deschisă și prin ea se preling tot felul de creaturi cu apucături sadice.

Zombi înfometați, păianjeni cu pasiuni oculare și alte asemenea lighioane care vor să se înfrupte din oameni.

💭 The Beyond – Comentariu 🍿

Am înțeles destul de repede că Fulci are o obsesie pentru ochi. Aceste organe au cel mai mult de suferit în film.

Storși, zdrobiți, explodați și mâncați, iată câte pățesc săracii globi oculari în The Beyond.

Și a naibii cameră de filmat, nu are deloc grețuri, stă fixată pe locul grozăveniilor, astfel încât putem vedea ororile grețoase în toată gloria lor mâzgoasă.

🧠 Atmosferă înaintea logicii

În rest, mi-am dat seama că la Fulci nu e cu logică, e cu atmosferă. Povestea este destul de subțire, are legătură cu o carte mistică, un pictor demonic și cam atât.

Coerența este pe sponci, iar filmul este ținut în viață de scenele macabre, în care grotescul este la cote maxime. Nu-mi plăcea ce vedeam, dar nu-mi puteam dezlipi privirea de la ecran.

🕸️ Groază fără reguli

Tocmai pentru că nu există multă logică în scenariu, nu știam ce oribilitate urmează. După ce m-am trezit într-o bibliotecă etanșă cu niște păianjeni apăruți de nicăieri, am început să mă aștept la orice.

The Beyond nu e horror de sperietură cu „bau!” pe fundal de vioară țipătoare. E horror care te aruncă într-o ceață narativă densă și te învârte până amețești în asemenea hal de nu mai știi ce-i sus și ce-i iad.

🖼️ Picturi în descompunere

Pelicula e o sumă de momente abstracte, ca o expoziție de tablouri aflate în putrefacție: un pictor sinistru, o femeie oarbă ce scuipă profeții, un hotel unde pereții sângerează și dușumeaua se deschide direct spre neant.

Scenariul n-are chef să explice de ce apar zombi, de ce lumea se destramă sau cum naiba ai ajuns dintr-o cameră de spital direct într-o dimensiune care arată ca o pictură de Bruegel scăpată în Silent Hill.

🩸 Efecte speciale și oroare poetică

Lăsând la o parte firul narativ cusut cu ață roșie, trebuie să laud efectele speciale practice, care nu s-au perimat nici la aproape 50 de ani de la lansare.

Sângele curge în valuri groase, ochii sunt scoși cu o voluptate aproape erotică, iar fiecare moarte e o mică performanță artistică. Scârboșenia e atât de exagerată încât nu mai e scabroasă, devine poetică.

Nu știi ce mama dracului se întâmplă, dar știi că diseară o să mănânci la cină o cană de ceai, că altceva nu o să stea prea mult timp în stomac.

🎭 Actorii – umbre cu replici

De actorii din rolurile principale nu am auzit. Au un portofoliu destul de bogat, dar au jucat numai în dude.

Catriona MacColl e în rolul clasic de „englezoaică pierdută în iadul sudic american”, cu ochi mari și replici tremurate.

Iar David Warbeck, ca doctorul John, e genul de bărbat care ține pistolul într-o mână și suspiciunea în cealaltă, dar mai mult trage cu privirea decât cu arma.

E și cam prostălău, află că zombi mor (din nou) dacă îi împuști în cap, dar el consumă gloanțele trăgând în trunchi. Ajunsesem să țip la el, să-i execute direct în scăfârlie, să nu mai irosească muniția.

Este destul de clar că personajele nu sunt acolo să evolueze sau să aibă profunzimi psihologice. Sunt vehicule prin care Fulci își toarnă coșmarurile pe ecran. Un fel de păpuși voodoo cu replici scurte și soartă predestinată.

🏆 The Beyond – Verdict 👍 sau 👎

Îți trebuie o anumită stare pentru a te delecta cu un asemenea film. Nu vrea să-l înțelegi, ci să-l simți. E coșmar gotic, e poezie de cimitir, e horror transcendental.

Realism sau sens? Nu le vei găsi aici. Dar dacă vrei să te uiți în ochii iadului și să vezi ceva ce n-ai văzut niciodată, atunci intră în hotelul ăla blestemat. Dar intră fără întrebări.

Sigur, dacă ai stomacul leșinat de la prea multe seriale Netflix cu filtre gri și muzică de pian pe fundal, The Beyond o să ți se pară o orgie de prost gust. Și poate că exact asta este.

Dar dacă îți place când horrorul are coloană vertebrală și se adresează oamenilor maturi, o să apreciezi fiecare strop de sânge și fiecare ficat frăgezit ca pe niște delicatese cinematice.

Nu dau spoilere, dar finalul este unul dintre cele mai sumbre și hipnotice din câte am experimentat în genul horror. Nu vreau să vă pictez cum se termină, că nu mă pricep, spun doar că merită.

Sper să nu se supere adepții PETA, dar mi-a venit o poftă nebună să calc în picioare 7 păianjeni, că nu-mi place deloc cum se uită la ochii mei.