Liam Neeson mă bagă-n boală. De fiecare dată când zice că nu mai joacă în filme de acțiune, mai trântește câteva producții de acest gen.
Ice Road: Vengeance, teoretic, ar trebui să fie ultimul film de acțiune din cariera lui. Practic? Nu se știe.
🎬 Ice Road: Vengeance – Premisă 📖
Îl mai țineți minte pe Mike McCann, șoferul de camioane care a făcut prăpăd în The Ice Road?
Ei bine, acum are sechele cauzate de moartea fratelui său, așa că vrea să-și găsească liniștea după această tragedie.
Cea mai bună soluție este deplasarea tocmai în Nepal, unde dorește să împrăștie rămășițele fratelui pe vârful Everest.
Nici nu pune bine piciorul în Kathmandu, că este luat în primire de ghidul Dhani (Fan Bingbing – The 355).
Odată stabilit traseul, cei doi pornesc la drum, alături de alți colegi aventurieri.
Din păcate, în loc să plângă în liniște pe muntele sacru, Mike e prins într-un conflict cu niște mercenari care vor să saboteze o comunitate locală.
💭 Ice Road: Vengeance – Comentariu 🍿
Se pare că primul film a avut ceva succes încât a fost nevoie și de o continuare, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit în vreun fel.
Dacă în The Ice Road titlul are logică, pentru că acțiunea se desfășura undeva unde existau drumuri și era și gheață, aici nu vedem nici măcar un cub de gheață.
De s-ar fi auzit la radio o melodie cântată de Ice Cube, aș fi iertat scenariul pentru mutarea scandalului în Nepal.
✈️ De la hârtie la ecran: un drum sinuos
Probabil că povestea a sunat bine pe hârtie, mai ales că avem parte de locuri exotice, dar de la hârtie până la ecran este cale lungă.
Și o excursie în Bali sună bine ca plan de vacanță, până când îți dai seama că ai bani doar până la Căciulata.
🚌 Liam la volan, explozie la orizont
Aici, Mike se pune la volanul unui autobuz urmărit de hoarde de inamici, iar desfășurarea acțiunii este una banală, condimentată cu peisaje montane superbe.
Acțiunea este simplistă, nimic special, cu scene pe care și cel mai netalentat scenarist le-ar concepe în cinci minute, cât stă să se aerisească buda după o masă copioasă.

💻 Tehnic vorbind… prost
Realizarea tehnică este groaznică și sub orice critică. Ecranele verzi prezente aproape peste tot sunt extrem de vizibile. Nici măcar în filmele din anii ’40-’50 n-am văzut o asemenea ruptură între actor și peisaj.
Iar grafica, pentru că nu pot numi efecte speciale ce am văzut, pare preluată dintr-un joc video care încăpea pe o dischetă, atât de rău arată.
Să mai zic de flama de la țeava armelor? Aveam impresia că oamenii trag cu raze solare, nu cu gloanțe.
🤯 Logica a plecat cu primul avion
N-ar fi fost asta mare pagubă, chiar și-n ciupercile halucinogene, treceam cu vederea asemenea inepții, cu greu, dar treceam, însă scenariul este mizerabil din punct de vedere logic.
La un moment dat, are loc o confruntare în care mă întrebam siderat de ce ăia răi tot trag ca proștii în țintele lor, când o simplă apăsare de buton ar fi încheiat conflictul.
Sau, alta și mai și, ni se spune că un tunel este singura cale de acces spre granița cu China, ăia răi se dau de ceasul morții să arunce tunelul în aer, doar să-i vedem cum se teleportează, ca-n Star Trek, dincolo de tunel.
Păi, dragă scenarist, nu ne fu vorba că DOAR prin tunel există acces către China? De unde a apărut, ca prin magie, mașina care îi urmărea pe ăia buni, dacă prin tunel nu se mai putea?
🥊 Omul care oftează cu pumni
Liam Neeson (Schindler`s List) își face datoria cu același aer de „om în vârstă, dar letal”, doar că aici este și mai obosit. Mai mult suferă decât lovește, iar replicile lui par scoase dintr-un manual de acțiune din anii ’90.
Oricum, nu s-a spetit prea mult, apare doar în prim-planuri, să nu uităm că el joacă rolul principal, dar luptele sunt filmate din spate, să nu ne prindem că a fost înlocuit de dublura lui sprintenă.
Pentru a avea succes și în China, distribuția a băgat-o în film și pe Fan Bingbing. Adaugă un pic de culoare într-o distribuție altfel plată, dar e clar că-i folosită mai mult ca element politic.
Iar antagoniștii? Niște caricaturi ridicole. Un amestec de clișee despre corupție, capitalism agresiv și niște soldați mercenari de care nu ți-e nici frică, nici milă.
🏆 Ice Road: Vengeance – Verdict 👍 sau 👎
Regizorul Jonathan Hensleigh, care a și semnat mirobolantul scenariu, pare că a lipit la repezeală niște scene de acțiune cu câteva decoruri de wallpaper de Windows și a zis că e de ajuns.
Măcar a făcut efortul să filmeze patru zile prin Nepal, nu scene de acțiune, ci munții, să nu-i genereze și pe ăștia cu ajutorul CGI.
În rest, pelicula a fost turnată în Australia, de aceea au fost folosite multe trucuri artistice să ne dea senzația că acțiunea are loc în Nepal.
Totul este ieftin în acest film: efectele vizuale, exploziile, acțiunea, tensiunea și, mă doare sufletul să scriu asta, actoria.
Oricât aș vrea, nu pot să mă cațăr pe mai mult de trei munți scunzi, că nu mai am vigoarea din tinerețe să mă iau la trântă cu piscurile înalte.
Și, totuși… unde e zăpada? Unde e gheața?
(1,5 / 5)

Recenzie video
Trailer
Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți