Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Tot mai mulți artiști internaționali de stand-up trec și prin România, așa că am avut ocazia de a-l vedea pe viu pe marele Gabriel Fluffy Iglesias. Și la propriu, și la figurat.
🎭 🎤 Gabriel Iglesias: Don’t worry, be Fluffy – Premisă
Americanul cu rădăcini mexicane pronunțate are un stil aparte de a face comedie. Este extrem de relaxat și numerele lui se bazează pe întâmplări din viața tumultoasă, iar limbajul vulgar este folosit cu moderație.
Practic, fiecare turneu îi furnizează material umoristic pentru următorul. Acum, doar el știe cât inventează și câtă realitate e în spusele lui.
În deschiderea lui a fost celebrul Martin, un personaj despre care multă lume credea că este fictiv. În programele speciale de pe Netflix îl vedeam doar pe Fluffy, care tot vorbea despre Martin.
Acum știu că este real, în carne, oase și mult păr.
📝 Gabriel Iglesias: Don’t worry, be Fluffy – Comentariu
Pornesc tirada cu câteva aspecte legate de organizare.
🌡️ Organizarea – între cuptorul Sala Palatului și întârzieri enervante
În primul rând, Sala Palatului e un loc crâncen pentru a susține spectacole pe timp de vară. Primele 40 de minute au fost cât de cât în regulă, nu am resimțit căldura. Însă a venit o pauză de 20 de minute și apoi a început chinul.
Lipsa aerului condiționat a transformat sala plină ochi într-un cuptor infernal, de parcă pe scenă spunea glume Satana, nu Fluffy.
Acest aspect nu ține de echipa comediantului, nu Fluffy a construit sala, dar trebuia să-l menționez, că a fost ca-ntr-o saună din India.
🎟️ Momente moarte și pauze inutile
În al doilea rând, și aici este vina celor care au conceput programul, spectacolul era programat să înceapă la 20.00 și s-a terminat pe la 23:00. Asta în condițiile în care timpul efectiv petrecut pe scenă a fost de circa 2 ore.
S-a întârziat mult startul și au fost și două momente deranjante. Unul a fost cel publicitar destinat promovării produselor foarte scumpe comercializate de către Fluffy, al doilea a fost o pauză de 20 de minute între deschizătorii spectacolului și intrarea în scenă a artistului principal.
Și acum să trec la show-ul efectiv care, din păcate, m-a surprins într-un mod neplăcut.
Cei care au făcut încălzirea nu s-au remarcat prin ceva anume, Martin a avut două glume bune despre Iisus și M&M, iar Matt Golightly una despre cum transformi vodca în Bloody Mary.
🧘♂️ Umor cu tentă melancolică – departe de ce așteptam
Sunt un fan al lui Fluffy, chit că umorul lui nu este înțepător sau acid, dar emană o energie pozitivă de ar fi în stare să împace în câteva minute Israelul cu Iranul și SUA cu toată lumea.
Felul în care vorbește pe mai multe voci, imită și se agită pe scenă este ca un furtun de alimentare de la pompa cu bună dispoziție pe care îl uiți în rezervor.
Din acest punct de vedere, nu a dezamăgit, a fost același pe care îl știu de aproape 20 de ani, de când l-am descoperit prima oară.
Însă materialul nu mi s-a părut prea amuzant, posibil și din cauza tonului melancolic și meditativ.
📉 Telenovele și stereotipuri – umorul care se tocește
O bună bucată din spectacol a fost dedicată unei povești despre tatăl său, una emoționantă, care s-a dus direct la corazon. Dar nu eram acolo pentru telenovele mexicane, din astea sunt cu duiumul pe canalele TV de la noi, eram pentru poante amuzante.
De fiecare dată a durat prea mult construcția glumei, până ajungea la replica de final, cea generatoare de râs, deja plictiseala mi se strecurase printre gene și somnul îmi dădea târcoale.
Și cum era și infernal de cald, răbdarea a tras paiul scurt și a fost prima sacrificată pe altarul comediei.
Fiind pentru prima oară în România, bineînțeles că nu a ratat ocazia de a ne lăuda țara și de a băga câteva glume pe care le-am mai auzit.
Poate lor, străinilor, li se pare amuzant să se lege de Dracula sau Nadia Comăneci, crezând că sunt originali, dar m-am cam săturat să aud de fiecare dată aceeași poantă.
Sunt niște stereotipuri simpliste, ușor de abordat, aș prefera ca oamenii să depună mai mult efort, să culeagă fructele de pe cele mai înalte crăci din pomul comediei, nu să le adune pe cele care sunt picate pe jos, stricate și atacate de viermi.
Mda, ce zic? Aștept cu sufletul la gură următorul comediant care va face glume despre Dracula, Nadia și sarmale – trinitatea sfântă a lenei creative.
⚖️ Gabriel Iglesias: Don’t worry, be Fluffy – Concluzie
Dacă de la Martin și Matt am reținut câteva glume, pentru că le-am notat în carnețel, să nu le uit, de la Fluffy n-aș putea spune că a fost vreuna memorabilă, la care să râd pe săturate.
Mai ales că unele dintre ele au fost și previzibile, le-a clădit atât de mult încât m-am prins spre ce se duc până să dea lovitura finală.
Nici măcar gluma supremă, cea cu care a încheiat spectacolul, nu a fost atât de ingenioasă pe cât mă așteptam, am mirosit-o pentru că este un stil folosit de prea mulți comedianți.
Ne servesc poanta pe la început, într-un anume context, și apoi presară firimituri care ne ademenesc către deznodământul grandios care ne lovește cu aceeași glumă, dar cu un efect mult potențat.
🔚 Gabriel Iglesias: Don’t worry, be Fluffy – Verdict
Nu zic că a fost un spectacol ratat, dar picăturile chinezești servite cu pipeta mexicană au erodat mult din experiență.
Prea cald, prea multe întreruperi, prea lălăită treaba și prea puține glume cu adevărat amuzante.
Rămân, totuși, bucuria și plăcerea de a-l vedea pe unul dintre comedianții mei preferați de stand-up.
Acum câțiva ani nici prin cap nu-mi trecea că în 2024-2025 o să-i înșir pe cei mai mulți dintre cei pe care îi urmăresc pe Netflix sau din alte surse.
Anthony Jeselnik, Jimmy Carr, Russell Howard, acum Gabriel Iglesias. Și enumerarea nu s-a terminat, următorii pe listă sunt Iliza Shlesinger, Jim Jefferies și Louis CK.
O să fiu mai generos din fire, asta pentru că am putut experimenta pe viu celebra glumă pe care am auzit-o de atâtea ori, și o să miros 7 gogoși glazurate.
(3,5 / 5)
