Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Never say never again trage cortina peste era Sean Connery din franciza James Bond.
🎬 Never say never again – Premisă 📖
După ce a împlinit vârsta la care un agent secret normal ar trebui să-și plimbe câinele prin parc și să fie cu ochii pe poștăriță, James Bond (Sean Connery) este rechemat la datorie.
Deși mai grizonat și cu dureri de șale, tot el este considerat cea mai bună soluție de a dejuca planurile organizației teroriste SPECTRE, condusă de misteriosul Blofeld.
Acesta fură două focoase nucleare și amenință lumea cu un dezastru apocaliptic.
Bond este rechemat de pe banca de rezerve, obligat să-și recapete forma (cu greu) și însărcinat să oprească planul malefic al lui Largo (Klaus Maria Brandauer – Out of Africa).
Cine-i Largo? Un bucureștean malefic cu un iaht cât un mall și o iubită captivă – Domino (Kim Basinger – Batman).
Măi, ce mama naibii? Parcă am mai scris acum ceva timp despre premisa asta? Mă lasă memoria? Ah, nu, Never say never again este remake-ul filmului Thunderball.
💭 Never say never again – Comentariu 🍿
În 1983, lumea filmului a asistat la un moment de tip „când credeai că ai scăpat, te trage Connery înapoi”.
După ce l-a abandonat pe Bond în favoarea altor roluri, sir Sean Connery s-a întors să-l joace încă o dată pe agentul 007 într-un film care NU face parte din seria oficială EON, fiind o altă curiozitate, precum Casino Royale, în universul spionului MI6.
Este și în spatele acestui film o întreagă controversă legată de drepturile asupra poveștii și de ce a apărut în același an cu o altă peliculă din serie, una cu Roger Moore.
Dar nu mă apuc să fac teoria chibritului, sunt destule surse de unde vă puteți informa cu privire la scandal.
Doar menționez că titlul, așa spune legenda, este inspirat de soția de atunci a lui Sean Connery (The rock) care l-a luat la mișto, acesta jurând că nu va mai juca niciodată acest rol, doar pentru a-l juca din nou.
🕵️♂️ Connery revine, dar timpul nu iartă
Dacă ați văzut Thunderball, atunci ați văzut, în proporție covârșitoare, și Never say never again. Nu trece mult timp și în peisaj apar femei fatale și răufăcători caricaturali.
Numai că în loc de aerul elegant al anilor ’60, filmul are o aură de „ce caut eu aici la 53 de ani?”.
Deși cu mai mult păr pe piept decât pe cap, Sean Connery încă are carismă cât să umple trei filme de Bond și două whisky-uri.
Dar este clar că timpul și-a lăsat amprenta și asupra lui, că este, până la urmă, muritor.
În loc de sprinturi elegante, avem plimbări în pas de plajă.
În loc de „licență de a ucide”, avem „licență de a merge la fizioterapie”.
În loc de vrăjeală romantică, trece direct la acțiune, că nu are timp de pierdut, la propriu.
Cu toate astea, Connery reușește să arunce ironii savuroase și să domine ecranul doar cu o ridicare de sprânceană.
Chiar și cu riduri și cu costume care mai că-l strangulează la fiecare mișcare, el rămâne James Bond.
💃 Un film cu doamne, șpagat și nuri
Ce am observat cu stupoare, dar și cu plăcere, este sexualitatea fățișă prezentă în aproape orice scenă în care apare câte o damă bine.
Cel mai practicat sport este șpagatul feminin și cred că pe platourile de filmare ar fi trebuit instituită regula vestimentară proaspăt implementată la Cannes cu privire la decența hainelor.
Probabil este, până acum, filmul cu cele mai multe frumuseți care emană senzualitate prin toți porii, îmbrăcate cât mai sumar și, uneori, chiar cu câteva scăpări de nuri preț de-o clipită.
🎮 Acțiune cu frâna trasă și gadgeturi
Dacă aspectul vizual este unul încântător, nu același lucru îl pot spune despre acțiunea destul de leșinată care se rezumă la vreo două secvențe firave.
Aici se vede vârsta actorului, în luptele corp la corp el era mereu cel de pe jos, niciodată cel aruncat pe jos, dublura lui având un rol important în aceste scene.
Impresionează, totuși, un moment acvatic bine pus în scenă, parcă în ciuda lui James Cameron care pe atunci doar visa să filmeze sub apă.
Nu zic mai multe, însă este cu rechini răzbunători și epave scufundate (nu, Sean Connery nu intră la categoria asta).
Confruntările cu antagonistul sunt dezamăgitoare, scenariul încearcă să pară futurist, dar bugetul i-a tăiat avântul. Așa că avem parte de un duel cu grafica unei imprimante matriciale ce adună praf prin pod.
🎵 Marele minus: lipsa temei clasice
Însă cel mai mare minus, așa consider eu, este lipsa temei clasice din James Bond. Motivele sunt evidente, nu au existat drepturi pentru folosirea ei, dar nici melodia de bază nu-i cine știe ce.
Dacă în Thunderball cânta Tom Jones de cădea tencuiala de pe blocul proaspăt reabilitat, aici habar n-am cine interpretează melodia principală, una care se potrivește mai bine unei telenovele de duminică după-amiază.
🏆 Never say never again – Verdict 👍 sau 👎
Nu-i vreun rateu colosal, nici vorbă, filmul pare un fel de frate vitreg rebel al seriei Bond, frate pe care l-ai uitat pe plajă și nu te-ai mai întors după el.
Este interesant de privit mai mult ca fenomen curios, că tare-i complicată lumea filmului, dar este salvat, parțial, de carisma lui Connery.
Scenariul este unul reciclat, mai ales pentru mine, că n-a trecut mult timp de când am văzut originalul Thunderball, iar regia mi se pare apatică.
Apropo, regizorul este Irvin Kershner. Și dacă nu vă spune prea multe numele lui, ei bine, el s-a aflat la cârma monumentalului The Empire strikes back.
Ce ar mai fi de spus despre film? Sean Connery toarnă replici cu dublu înțeles, deloc subtile, și face cu ochiul către cameră, Kim Basinger încinge mințile adolescenților, și nu numai, iar gadgeturile SF adaugă un strop de savoare poveștii.
Și pentru mine a fost o surpriză uriașă să dau nas în nas cu un tânăr Rowan Atkinson (Wonka).
Never say never again trebuie urmărit de orice fan James Bond, nu are cum să lipsească din colecție, dar mai mult pentru nostalgia de a-l vedea pentru ultima în acest rol pe Sean Connery.
Eu am să umplu cu „cerneală” vreo șase pixuri, nu se știe niciodată când trebuie să „semnez” ceva important.
(3 / 5)
Trailer
