Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1959
Orfeu negro este o co-producție franco-italo-braziliană care a impresionat atât de mult Academia încât a primit un Oscar.
🎬 Orfeu negro – Premisă 📖
Orfeu (Breno Mella) își vede de treburile lui de zi cu zi, freacă de mama focului chitara, se pregătește de însurătoare cu frumoasa Mira, ba chiar este cu gândul și la carnavalul iminent.
Viața lui este dată peste cap de apariția focoasei Eurydice (Marpessa Dawn) care îi cade cu tronc și-l face să uite că are deja acasă un suflet pereche.
Credeți că mai are rost să continui cu spicuirea poveștii? Că doar citirăm cu toții Legendele Olimpului și știm care-i treaba cu cei doi iubăreți.
💭 Orfeu negro – Comentariu 🍿
N-o s-o lungesc prea mult pentru că acest film nu-i decât o reinterpretare artistică și modernă, pe atunci, a legendei lui Orfeu, una cu sfârșit tragic, cum erau mai toate scrierile de acest gen.
Și îmi pare rău c-o trântesc ca un neofit neghiob și lipsit de cultură cinematografică, dar filmul este penibil din cale afară.
Este de la sine înțeles că nu există nici măcar un sfârc de originalitate în mamelonul producției, imaginația este lipsă la apel deoarece scenariul ia povestea clasică și o jupoaie de tot farmecul.
Nici nu înțeleg de ce personajele braziliene se numesc Orfeu și Eurydice pentru că puteau avea alte nume și nu se schimba ceva în film, impactul rămânea același.
Pe lângă previzibilul firului narativ, de parcă asta nu ar fi fost suficient să-mi dezumfle interesul, în film se cântă și se dansează vreo trei sferturi.
Aici chiar nu exagerez, așa cum îmi este stilul, a fost una din rarele ocazii în care am dat pe repede înainte, pe 4X, să scap mai repede de scenele dansante și tot mi s-a părut că au ținut o eternitate, plus niște prelungiri.
Filmele de la Bollywood, alea proaste, joacă la copii mici pe lângă Orfeu negro care întinde prea mult coarda cu astfel de momente care sunt de o inutilitate absolută.
Măcar de ar fi fost dansul elegant, poetic, estetic sau romantic, însă nu are niciunul dintre aceste epitete laudative.
Ei aș, de unde atâtea pretenții, este acolo să umple timpul cu cadre demne de maculatură vizuală, neavând vreo contribuție la caracterizarea personajelor sau la dezvoltarea poveștii.
Dacă erau eliminați timpii morți, cred că tot filmul s-ar fi redus la un scurtmetraj de 15 minute și ar fi fost eficient prin ceea ce vrea să transmită.
Abia după aproape 50 de minute de lălăială narativă începe să se miște lucrurile. Păcate amărâte, când credeam că intru în pâine, iarăși pauză de dans.
Sunt, totuși, elegant în exprimare, că aș putea să penetrez scenariul prin toate orificiile progresiste, mi-a provocat o așa lehamite de era să înjur toți fotbaliștii brazilieni pe care îi știam, deși ei n-aveau vreo vină.
Hai că m-am calmat un pic și trebuie să dau Cezarului ce-i al Cezarului.
Filmul păstrează o parte din simbolistica prezentă în legenda inițială, spre exemplu, Eurydice este urmărită de un personaj straniu care voia s-o omoare, iar acolo unde nu s-a putut, a adaptat cât de bine a putut.
Oricum, mutarea poveștii în favela braziliană este un act curajos menit mai mult a aduce în atenția lumii cultura bogată a acelei țări spectaculoase, dar și extrem de periculoase.
Hai să spun și un lucru care mi-a plăcut la film, anume că personajele nu se grăbeau, se bucurau pe îndelete de viață (nimeni nu părea a munci).
De ce să te grăbești, că oricum nu poți fugi de sărăcie și de moarte, așa că mai bine o iei la pas pentru a apuca să te delectezi cu frumusețile din jur.
Imaginea este superbă, fiind și color, costumele fistichii fură ochii, trupurile bine sculptate sunt o desfătare divină (și aici mă refer la ambele sexe), iar priveliștile naturale m-au încântat în permanență.
🏆 Orfeu negro – Verdict 👍 sau 👎
Se pare că am dat peste un film de tip Anora, unul foarte lăudat pe la festivaluri, dar care pe mine nu m-a impresionat deloc pentru că este extrem de banal.
Probabil a contat și perioada vizionării, poate atunci a fost o revelație pentru boșorogii votanți ai Academiei și cei din juriul de la Cannes (că a luat și Palme d`Or), iar văzul unor trupuri tinere care se unduiau pe muzică le-a pus capac.
Povestea este una rudimentară, de când lumea, nu mai are farmec tocmai pentru a fost spusă de un infinit de ori și eu sunt sătul de asemenea iubiri damnate și sfârșituri tragice.
Oi fi rămas și cu sechele, că eram călare pe astfel de scrieri încă din fragedă pruncie, fiind mort după cărți, și m-au traumatizat astfel de tragedii fictive.
Dacă este să rămân cu ceva după vizionarea filmului este concluzia că nu-i chiar atât de rău să fii sărac material, dar bogat spiritual.
Însă asta nu mă îmbună prea mult, așa că am să-i confecționez filmului doar 4 chitare.
(2 / 5)
