Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Umblă vorba-n târg că Emilia Perez este un film interesant din mai multe puncte de vedere.
Mno, la așa laude, cum să nu-l văd?
🎬 Emilia Perez – Premisă 📖
Rita (Zoe Saldana – Avatar) este un avocat de succes care-i specializat în apărarea scursurilor societății, scăpând de pârnaie criminali infecți și mafioți împuțiți.
După o altă reușită, ea primește o ofertă pe care nu o poate refuza chiar dacă este una foarte ciudată.
Trebuie să-l facă dispărut pe Manitas, un șef de cartel, care vrea o nouă viață pentru a scăpa de mâna lungă a autorităților.
Și când zic viață nouă, nu glumesc, el devine femeie, anume Emilia Perez (Karla Sofía Gascón).
Dar nu poate sta departe de familia care îl crede, pardon, o crede moartă. Sau, totuși, corect este mort în acest context? Încă mă adaptez la gramatica modernă.
Apropo, filmul este și musical.
💭 Emilia Perez – Comentariu 🍿
Încetul cu încetul, Hollywood se transformă în Bollywood pentru că apar tot mai multe producții în care se cântă mult și aiurea.
Aici nu doar că există numere muzicale plasate strategic în poveste, dar avem și destule dialoguri cântate.
Asta m-a surprins, știam că este și cu melodii, dar nu credeam că până și replicile vor fi rostite pe note muzicale.
În fine, asta este, m-am obișnuit rapid cu acest aspect, mai ales că limba spaniolă sună armonios și m-a gâdilat drăgăstos pe la urechi.
În schimb, povestea este destul de insipidă și subiectul, deși ales să fie unul modern, este abordat într-un mod neinspirat.
Filmul este împărțit în trei bucăți, dar care nu sunt egale ca durată.
Începutul, mai scurt, îl prezintă pe bărbatul Manitas, o figură înspăimântătoare în rândul cartelurilor mafiote.
Simpla lui prezență fizică împrăștie teroare, iar comportamentul brutal completează caracterizarea unui personaj ce este definiția brutei supreme.
Partea secundă, cea care acaparează foarte mult din timp, este despre femeia Emilia, care pozează într-o sfântă neprihănită care-i protejează pe cei năpăstuiți.
Chiar dacă acum este altcineva la exterior, în interior dragostea pentru familie arde mai puternic decât oricând și ordonă, că lupu-și schimbă părul, dar năravul ba, ca fosta soție și copiii să se mute cu ea.
Și toți se execută fără să crâcnească, fără să comenteze situația bizară în care se regăsesc și fără să se întrebe de ce dracului nu au auzit până acum de Emilia.
Nu am înțeles ce a vrut filmul de la mine sau ce a dorit să transmită? Că o persoană se poate schimba radical dacă dorește și că trebuie să acordăm o a doua șansă?
Sunt de acord cu mesajul, dar nu cum este propovăduit în film.
Cum mama naibii să empatizez cu un criminal nenorocit care a distrus familii întregi, omorând în stânga și în dreapta?
Doar pentru că a dat morcovul pe-o piersică? Că-n loc de măsline și-a plantat pepeni?
De aceea, partea finală, în care trecutul masculin intră în coliziune cu prezentul feminin, nu a avut niciun impact emoțional asupra mea.
Prea puțin îmi păsa, de fapt, deloc, de soarta Emiliei pentru că un criminal rămâne un criminal.
Cu o faptă bună nu se face primăvară, cu un ONG nu compensezi multele gropi comune pe care le-ai săpat înainte de tranziția spre feminitate.
Nu am deloc suflet, nu-i așa? Am inima neagră, plină de smoală întunecată, de mi se rupea de ucigașul Manitas / sfânta Emilia, nu?
Dacă nu despre asta este vorba în film, atunci mea culpa, eu asta am priceput.
O fi fost o pledoarie în favoarea comunității trans, ceea ce nu este neapărat un lucru de condamnat.
Dacă da, nu știu cât de inspirată a fost alegerea rolului pentru că sunt șanse mari să facă mai mult rău decât bine deoarece, chiar și subliminal, pune semnul egal între trans și infracționalitate.
M-a amuzat alegerea lașă a juriului de la Cannes de a acorda premiul pentru cea mai bună actriță nu unei singure persoane, ci aproape întregii distribuții feminine a filmului.
Și aici folosesc feminin în sens larg, societal, nu în sensul clasic, genetic.
A fost, mai degrabă, un tertip să nu supere pe nimeni, deși nicio interpretare nu excelează.
Ba chiar Adriana Paz (Spectre) apare foarte puțin, ai clipit și ai ratat-o, iar Selena Gomez (Dolittle) a fost băgată pe afiș pentru că arată bine și știe să cânte.
Cu actoria a fost mai greu, își scuipa replicile într-o spaniolă stâlcită și într-un ritm sacadat și robotic de zici că vorbeam eu, nu că interpreta ea.
Mai avea să primească acest premiu și femeia de serviciu care dă cu mătura timp de 4 secunde într-o scenă, că în rest toată lumea l-a câștigat.
Trebuia cineva anume să primească neapărat premiul, dar pentru a nu ridica sprâncene de mirare, juriul de la Cannes și-a încalcat propriile reguli și a oferit patru premii, așa nimeni nu mai are ce să comenteze, deși este evident până și de pe Uranus de ce au făcut așa.
Stau și mă întreb, mai mult retoric, dacă toată lumea este specială, atunci mai este cineva cu adevărat special?
🏆 Emilia Perez – Verdict 👍 sau 👎?
Per ansamblu, nu este un film care să mă fi impresionat până-n seva gonadelor pentru că nu pare a avea o direcție anume.
Mult timp zburătăcește fără noimă, cu scene pe care le-am găsit a fi de pomană pentru buna desfășurare a firului narativ.
Ajunge foarte greu la subiect, m-a târât atât de mult printr-un deșert verbal de mi-a secat creierul pentru că nu a primit niște stimuli intelectuali.
Norocul peliculei s-a numit actul trei în care multe necunoscute sunt elucidate și destule scene ce păreau incoerente capătă sens.
Dacă eram întrebat după 90 de minute ce părere am despre film, l-aș fi lăsat repetent, dar de asta trebuie urmărit până la final, că nu se știe de unde apare izbăvirea.
De aceea, am să-i arăt, în semn de apreciere, desigur, 6 degete pentru că este interesantă și inedită combinația de droguri și dansuri, crime și cântece.
La fel ca Goodrich, și filmul de față are un titlu stupid, care nu transmite nimic publicului.
(3 / 5)
