Related Articles
Arză-l-ar focul pe Whisper of the heart (Mimi wo sumaseba) cu coloana lui sonoră că de pe acum mă apuc să-l beștelesc din cauza piesei muzicale principale.
🎬 Whisper of the heart – Premisă 🕮
Shizuku este o elevă sârguincioasă care trece prin cărțile de la bibliotecă precum șoarecele prin cașcaval, nu ratează nimic, citește tot ce prinde.
Însă observă ceva suspect, un anume Seiji parcă îi face concurență, și el împrumutând aceleași cărți, ba chiar fix înaintea ei deoarece numele său apare mai mereu ultimul pe fișă.
Așa că Shizuku începe să-și imagineze cum ar arăta băiatul care împarte pasiunea beletristicii, dar nu are prea mult timp de visat cu ochii deschiși pentru că o plimbare cu metroul îi schimbă destinul.
Întâlnește o anumită ființă care o conduce spre un magazin cu antichități unde descoperă o lume fascinantă, plină de povești care se învârt în jurul unui baron mai deosebit.
Când revine cu picioarele pe pământ dă peste un băiat misterios care-i cotrobăie printre lucrurile pe care ea și le tot uită pe unde apucă.
Frunză verde mărăcine,
Cine-o fi oare, cine?
💭 Whisper of the heart – Comentariu 🍿
Hm, pare-se că nu mă împac prea bine cu animațiile studioului Ghibli care sunt axate pe o poveste de dragoste.
Bine, aici vorbim mai mult de o cădere cu tronc, că în prim plan avem doi elevi, nicidecum persoane adulte care să știe ce este aceea iubirea reală.
Așadar, este o poveste simplă, mai simplă de atât nu se poate, în care firul narativ principal merge pe un drum presărat cu multe clișee obositoare pentru acest gen.
Nu le mai înșir, că nu aș face altceva decât să le cimentez și mai mult statutul de stereotipuri leneșe.
Am tot așteptat să apară declicul care să transforme povestea în ceva special. Și am tot așteptat, și am tot așteptat. Însă nimic.
Nu are dramă de niciun fel, nu sare la interval cu vreo tragedie care să ducă la jelanie, nu există nici măcar fantezia specifică acestui studio care să aducă o simbolistică aparte.
Eh, ceva se prezintă la datorie, de ce să mint.
Tocmai când mă întrebam când pisicii mei urmează să se întâmple ceva interesant, hop, apare acel sâmbure fantasmagoric despre care credeam că va schimba traiectoria animației.
Din păcate, sâmburele mi s-a înfipt în gât și acolo a rămas.
Mai degrabă am fost impresionat de o poveste secundară cu mult potențial care chiar avea elementele specifice lui Ghibli.
Mi se cam rupeau notele muzicale de relația dintre cei doi amorezați copilandri, că nu era pe gustul meu, că iubiri din astea de-o vară sunt la ordinea zilei.
Eu voiam să aflu mai multe despre acel baron elegant, ferchezuit și care tot aștepta pe cineva care nu mai venea.
Dar scenariul doar mângâie fugitiv această bucată de basm, neinsistând cine știe pe ea, asta spre marea mea dezamăgire.
Acum nu pot să fiu un diabolic dement descreierat despuiat de orice sentimente umane, animația nu-i rea, adolescenții probabil se vor regăsi în ea și vor suspina după iubiri neîmpărtășite.
Dar eu, mai înaintat în etate și, poate, mai bătut de soartă și devenit mai pesimist, nu am găsit în respectiva relație ceva de care să mă leg sufletește.
Animația este fluentă, colorată, plăcută ochiului, chiar dacă devine repetitivă la un moment dat.
Are și niscai erori care m-au deranjat, spre exemplu, există un ceas cu cuc inscripționat Porco Rosso, inscripție care apare și dispare de la cadru la cadru în decurs de câteva secunde.
Păi se poate așa ceva? Rușinică!
Ah, aici mi-a plăcut că personajele terțiare, cele care de obicei sunt doar de decor, interacționează cu cele principale, nu sunt doar poze inanimate create să dea senzația de aglomerație.
Și acum ajung la aspectul care m-a făcut să-l iau un pic la șuturi încă din preambul.
Coloana sonoră pe care am auzit-o în film este compusă dintr-o singură piesă repetată până la exasperare.
Una de excepție, nimic de comentat aici, dar folosită ad nauseam.
Și nici măcar nu este originală, este Hai acasă a lui Gil Dobrică. V-am spart, nu? Nu credeați că știu și muzică veche românească, nu?
Stați oleacă, nu-mi săriți în cap, glumeam, știu că este o adaptare autohtonă a originalului Country roads de John Denver.
Aceasta este piesa pe care pelicula mi-a înfierat-o în minte de o fredonez peste tot.
🏆 Whisper of the heart – Verdict 👍 sau 👎
O să spun totuși că este o animație decentă, nu pot să o las repetentă chiar dacă am prins-o copiind.
Nu are mai nimic original în ea. Povestea a fost spusă de nenumărate ori, piesa muzicală centrală este împrumutată din folclorul american și desfășurarea acțiunii nu aduce vreo briză de prospețime.
A fost un fel de favoare făcută de Hayao Miyazaki lui Yoshifumi Kondô care era în departamentul de animație, acesta fiind primul și singurul lui film regizat.
Nu că nu ar fi avut talent în această tagmă, deși asta n-o s-o știm niciodată pentru că s-a stins din viață la 4 ani după lansarea lui Whisper of the heart neavând șansa să mai regizeze și altceva.
Ce este drept, se cam simte că nu-i o mână experimentată la cârma filmului, asta chiar dacă scenariul a fost semnat chiar de către marele Miyazaki.
Sper să-mi placă mai mult spin-off-ul The cat returns care se concentrează fix pe personajul care pe mine m-a fascinat, dar nu a primit suficientă atenție.
Înainte să mă apuce iar fredonatul, finalizez aici pălăvrăgeala despre Whisper of the heart și îi trimit la atelier 6 vioare pe care să mi le repare.
(3 / 5)
