Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Tom yum goong sau The protector este un film thailandez din 2005 ce-l are în rol principal pe celebrul Tatchakorn Yeerum. De fapt, noi îl știm drept Tony Jaa (Saat po long: Taam long).
🎬 Tom yum goong – Premisă
Kham este un tânăr crescut de tatăl său în spiritul vechilor tradiții în care omul și natura sunt una, animalele sunt sacre, în special elefanții, o educație din care răzbate o profundă spiritualitate orientală.
Legătura dintre Kham și Kohrn (elefantul său, încă un bebeluș) este atât de puternică încât ai crede că-s o familie. Și, la drept vorbind, chiar sunt.
Iar această relație este pusă la încercare în momentul în care Kohrn și tatăl său real sunt braconați sub văzul lui Kham și spre stupoarea acestuia.
Cum nu poate lăsa lucrurile așa, Kham se îmbarcă într-o misiune solitară de salvare a celor captivi, urmărindu-și adversarii din glia natală până-n Sydney.
Ce nu știe Kham este că prăpădiții care i-au șutit fildeșul viu fac parte dintr-o organizație criminală mult mai extinsă care nu se rezumă doar la subtilizat exemplare de Dumbo.
În schimb, ce n-au habar scârbele astea împuțite este faptul că eroul Kham se are bine cu Muay Thai.
💭 Tom yum goong – Comentariu 🍿
Am ținut neapărat să disec acest film pentru a nu crede americanii că au inventat ei apa caldă.
Bine, nici Tom yum goong nu a descoperit roata rotundă.
Însă înainte de scena neîntreruptă de acțiune din Extraction a fost cea din acest film, înainte de câinele lui John Wick a fost elefănțelul lui Kham.
Se simte în mod clar de unde s-au inspirat respectivele producții. Nu doar din Tom yum goong, dar cu siguranță și din el.
Filmul, ca poveste și ca joc actoricesc, nu-i cine știe ce, dacă este să raționez cât de cât obiectiv.
Mai ales pe partea de interpretare stă slăbuț, că Tony Jaa nu-i cel mai bun actor, iar cei din jurul lui sunt cam la același nivel.
Nici tehnic nu excelează producția, este evident faptul că totul a fost realizat pe un buget microscopic, de 5 milioane de dolari, conform informațiilor găsite.
Deși am pomenit aceste aspecte care scârțâie, menționez că ele chiar nu contează în ansamblul filmului pentru că în rest Tom yum goong este senzațional pe partea de acțiune.
Durează olecuță până se pornește treaba, dar și când se hotărăște Kham că nu mai merge cu vorba bună, să te ții frăție că vine apocalipsa artelor marțiale.
Nu cred că exagerez când zic că nu sunt oase într-un cimitir chinezesc câte a rupt el într-o singură scenă.
Odată ce se pune cu bătaia pe fraieștenii care îl iau de sus, crezându-l un terchea berchea și desconsiderându-l din cale afară, Kham NU SE MAI OPREȘTE.
Poți să-l împuști, să-l alergi cu motocicleta, să-l amețești cu capoeira, să-l tragi în sabie, să dai cu el de pereți, să-i cari pumni și picioare cu nemiluita, n-are a face.
Este mai rezistent ca bateriile Duracell într-un bordel plasat într-un oraș plin de eunuci.
Tony Jaa (Monster hunter) chiar a creat un stil propriu de Muay Thai pentru a fi cât mai original și se simte din plin.
Indiferent de expertiza adversarilor care sunt foarte variați, Kham găsește de fiecare dată răspuns, chiar dacă și-o și fură pe la bot până se prinde de șmecherie.
Cum Tony nu a avut nevoie de dublură, scenele sale de acțiune sunt filmate așa cum trebuie, nu sunt scuturări de cameră, nu fuge imaginea când îți este lumea mai dragă și nu sunt miliarde de tăieturi.
Loviturile sunt brutale, de multe ori cred că și nedisimulate pentru că simțeam cum își pălește pe bune adversarii, nu are milă de ei.
Cu siguranță au avut echipament de protecție, dar contactul a fost real pentru că îl vedeai în plin, nu era lovit aerul, ci trupul celor nefericiți care făceau cunoștință contondentă cu extremitățile lui Kham.
Poate că nu și-o luau în freză la intensitatea obișnuită, dar garantez că s-a lăsat cu ceva vânătăi sau oase burdușite.
Și este ireal cum se mișcă Tony Jaa (Triple threat), modul său de luptă este plin de agilitate, viteză, eleganță, este fermecător să-l vezi la treabă, atât de impresionat se dovedește a fi când intră pe modul turbo.
Secvențele sunt diverse, un aspect de apreciat la film deoarece nu ai cum să te plictisești.
Nu vezi aceleași confruntări de două ori, trecem de la abordarea X Games la maeștri în săbii sau de la brutalele cafteli corp la corp la niște lupte cu malaci gigantici.
Există chiar și o celebră scenă neîntreruptă, cu adevărat neîntreruptă, în care Kham curăță câteva etaje de adversari.
Nu există trucuri de cameră sau de editare, totul se desfășoară în timp real, fără oprire.
Ba chiar au calculat durata exactă a scenei astfel încât au pregătit rola de film fix cât să iasă perfect scena dintr-o bucată. Dacă se termina sau mai rămânea rolă înseamnă că a fost ceva eronat și o luau de la capăt.
A fost nevoie de antrenarea specială a unui om să devină suficient de puternic să susțină camera de filmat, dar și agil să poată să se țină după Tony Jaa care era ca un titirez neobosit.
Cum totul este făcut practic, poate chiar prea practic, filmul emană o pregnantă senzație de verosimil.
Eh, poate nu mereu, că mai trebuie să închizi ochii la niște răni, dar ochiul meu a perceput scenele ca fiind posibile, iar creierul a semnat de aprobare.
🏆 Tom yum goong – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul este extrem de emoționant ca poveste chiar dacă la nivel de dialoguri nu excelează.
Din contră, cuvintele rostite de personajul principal se reduc la maxim două urlete și o singură întrebare.
Fascinează și prin cultura diferită de a noastră. Dacă la noi a omagia un mort înseamnă a băga crăpelniță-n tine până nu mai poți, la ei este fix opusul, sunt aduse ofrande celor duși dintre vii într-un ritual plin de respect și bun simț.
Partea umană te rupe la suflet.
Nu doar că este vorba de braconarea animalelor exotice (și nu numai), dar scoate în evidență și flagelul traficului de carne vie care se traduce în prostituție la scară largă.
Reușește într-un timp foarte scurt, chiar la început, să fie și înduioșător, dar și cutremurător.
Imediat simți empatie pentru Kham și dezgust infinit pentru cei care au îndrăznit să-i fure elefantul și le dorești moartea în cele mai cumplite chinuri.
Și la final dacă nu scuturați măcar o lacrimă de pe obraz înseamnă că sunteți statui imuabile făr` de suflet.
Este unul din filmele preferate din toate timpurile, și rămâne în continuare și după revizionarea lui.
În mod clar nu-i perfect, nici pe departe, dar pentru mine nici nu contează, amintirea primei urmăriri și impactul avut asupra mea prevalează, așa că-i servesc 10 porții de tom yum.
(5 / 5)
