Related Articles
Cel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2014
După violență domestică din Toată lumea din familia noastră urmează accidente și corupție în Poziția copilului.
Ce să mai, numai subiecte vesele la Premiile Gopo.
🎬 Poziția copilului – Premisă 📖
Cornelia (Luminița Gheorgiu – Aurora) este o cucoană de societate care se învârte în cercuri înalte și dă petreceri la care vin baștani politici și de alte feluri.
Bărba-su, Aurelian (Florin Zamfirescu – Moromeții 2), se pricepe foarte bine la curățenie pentru că-i cam cârpă. Nu prea comentează în fața soției autoritare.
Barbu (Bogdan Dumitrache – Băieții buni ajung în rai), băiatul, ce-i mai retează mă-sii din papagal și îi mai trântește câte o vorbă de dulce.
Așa, hai că uit ce este mai important, într-o bună zi Barbu uită piciorul înfipt în accelerație și omoară un copil de 14 ani.
Urmează poliție, cercetări, scandal, tot tacâmul pe care îl știm prea bine.
Cornelia nu stă degeaba, apelează instantaneu la clasicul PCR (pile, cunoștințe, relații) să-l scoată basma curată pe odorul ei.
💭 Poziția copilului – Comentariu 🍿
Regizat de Călin Peter Netzer, de la care am mai văzut de curând Familiar, filmul se confruntă cu eterna problemă a cinematografiei autohtone. Cu una din ele, că sunt mai multe.
Anume un audio verbal de toată jena. Nu că mă așteptam la altceva, dar aici parcă sunetistul are ură pe urechile noastre.
După ce că se aude prost, cineva a avut neinspirata idee să plaseze personajele în locuri cu zgomot care acoperă dialogurile.
Serios acum, chiar era nevoie să puneți un nene figurant să bată gălăgios covoarele fix când vorbeau protagoniștii?
Care a fost scopul narativ? Că ăla era în fundal, nu era implicat efectiv în scenă, cu sau fără el nu s-ar fi schimbat nimic în poveste, dar fără el poate aș fi înțeles ce discutau oamenii de bază.
Zici că dinadins se dau peste cap realizatorii să facă replicile inaudibile.
Am vrut să sparg și eu ca tot omul o sămânță la film, pardon, să mănânc icre negre, că trebuie să fie cultivat și elegant la o asemenea vizionare, nu ghiolban de mahala, dar n-am putut, că molfăitul acoperea și mai mult replicile care și așa nu se înțelegeau.
Acum că m-am răcorit cu privire la acest aspect, ar trebui să parlamentez ceva despre poveste, una care are menirea să-ți dea cu leuca în cap și să stingă flăcăruile de speranță pe care le mai aveai prin suflet.
Filmul ia toate știrile cu fii/fiice de demnitari sau oameni importanți care au produs accidente rutiere și n-au făcut o secundă de pârnaie și le contopesc într-un scenariu care scoate în evidență corupția din societatea noastră.
Nu pe toată, că este una generalizată în toate instituțiile, aici se ocupă doar de cea din sânul organelor polițienești.
Cum se aude un țâr de telefon prin te miri ce secție de la Cucuiata din Deal cum îți dai seama că vine un ordin de sus să fie făcute dispărute dovezi sau schimbate declarații astfel încât tot victima să iasă vinovată.
Bineînțeles că m-au apucat toți dracii când vedeam cum decurg evenimentele și cum privilegiații își cumpără nevinovăția cu bani mulți, iar cei suferinzi și săraci rămân cu paguba sufletească.
Însă, în același timp, m-a și făcut să mă simt ipocrit, și cine zice că n-a pățit la fel minte, că oricât de mult am ocărât personajele, și eu aș fi dorit tratament preferențial într-o asemenea ipostază.
Că nah, dacă aș putea, mi-aș lăsa copilul să sufere chit că-i un bou neatent și ahtiat după viteză? Să ai astfel de pârghii la dispoziție și să nu le folosești? Și Isus de ai fi, tot ai trage o sfoară undeva mai sus să îți fie rezolvate problemele.
Buba cu filmul este că face lucrurile pe jumătate, aș fi dorit să fie mai incisiv când vine vorba de această temă abordată, dar doar își bagă vârful cât să scormonească în mizerie și nu insistă prea mult.
Parcă i-a lipsit curajul să atace frontal putregaiul din instituțiile noastre, că avea material suficient să le beștelească pe toate implicate într-un caz de acest gen.
Dar filmul nu se ia la trântă doar cu un sistem bolnav și defect, nu știu dacă asta a fost neapărat intenția principală, poate mai degrabă relația dintre mamă – fiu să fi reprezentat punctul de atracție al scenariului.
Dinamica acestei legături ancestrale având ca liant ADN-ul este una în permanentă schimbare și chiar mi s-a părut interesant cum interacționează cei doi într-o situație tragică precum aceasta.
Oare pe cine să pui ștampila de vot?
Pe poziția mamei care se zbate să-și salveze odrasla, chiar dacă asta înseamnă că apelează la tertipuri imorale, dar este de înțeles pentru că-i copilul ei?
Sau pe poziția copilului care nu mai vrea să fie dădăcit ca la 5 ani și dorește să fie lăsat să se descurce de unul singur, deși a demonstrat că-i destul de împiedicat în viața reală?
Până unde merge iubirea de mamă? Nu are limite sau ajunge în punctul de sufocare?
Nu vreau să-mi iasă vorbe la proces că-s misogin, dar alegerea actriței din rolul mamei a fost una de senzație.
Are o față de cere pumni fără să deschidă gură, o postură arogantă și aere de superioritate care, coroborate, nasc o personalitate urâcioasă cu care n-ai vrea să ai de-a face, dar ai dori să o ai de partea ta.
Luminița Gheorghiu a meritat cu vârf și îndesat premiul obținut, unul pe bune, fără intervenții prin culise.
Și actorii din rolurile secundare au luat premii Gopo pentru interpretare, dar aici nu prea am înțeles de ce, mai ales în cazul lui Vlad Ivanov (Metronom) care-i prezent preț de o scenă și o cafea.
M-a amuzat statueta pentru sunet, cred că astea sunt acordate la mișto pentru că n-ai cum să dai premiul pentru această categorie unui film la care nu înțelegi jumătate dintre cuvintele rostite.
Dacă aș avea ocazia să fiu față-n față cu un regizor român, oricare, două întrebări aș dori să pun:
- Care-i semnificația scenelor inutile interminabile care contribuie cu fix pix nimic la poveste?
- De ce este atât de greu să plaseze strategic niște microfoane pentru a capta cum trebuie replicile actorilor?
🏆 Poziția copilului – Verdict 👍 sau 👎
Filmul nu m-a dat cu roțile în sus pentru că abordarea unor subiecte a fost făcută în viteză și fără să insiste prea mult pe ele, de unde și senzația de nefinalizare, oricum ar fi fost ea, a poveștii.
Că se mai trezesc unele personaje din senin să discute pe îndelete cum este cu băgatul și scosul în timpul actului sexual, e adevărat, dar nici nu mă mai sinchisesc să comentez de rău, că deja m-am obișnuit cu astfel de secvențe.
Deși lungă și cu prea multe amănunte, măcar aici a avut un scop anume pentru că a contribuit la pictarea caracterului unuia dintre cei implicați în caz.
Este un studiu sumbru al unei familii din eșalonul superior al societății care demonstrează că banii nu aduc mereu fericirea, dar te scapă de multe probleme.
Se situează, pe gustul meu, la limită, putea fi cu adevărat bun dacă scotea de la naftalină niște tupeu să fie mai acid cu mesajele transmise, dar a rămas la stadiul de decent.
Excelează cu un final devastator, plin de emoții, un final care m-a întristat de tot și care mă determină să-i cumpăr 7 sicrie.
(3,5 / 5)
