Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 2002
Nirgendwo in Afrika este un film german, tradus internațional ca Nowhere in Africa.
Nu-mi place titlul, e un pic nefericit, deși teoretic e corect. Nu este vorba despre toată Africa, doar de Kenya.
Dacă te duci în excursie în Franța, nu spui că ai fost în Europa.
🎬 Nirgendwo in Afrika – Premisă
O familie de evrei germani fuge din Germania nazistă, tocmai când lucrurile începeau să o ia razna.
Jettel (Juliane Köhler), mama crescută într-un mediu urban, cultivat și confortabil, se lovește frontal de realitatea dură a vieții africane.
Walter (Merab Ninidze), tatăl, e deja obișnuit, fiind de ceva vreme în Kenya, angajat la o fermă.
Regina, fata lor, în schimb, descoperă Africa fără filtre: ca pe un spațiu al libertății, al jocului și al apartenenței.
În timp ce Europa se prăbușește în violență și ură, viața lor se reconfigurează lent, între conflicte de cuplu, dificultăți materiale, diferențe culturale și sentimentul constant că sunt suspendați între două lumi.
💭 Nirgendwo in Afrika – Comentariu 🍿
😐 Un film corect, dar prea cuminte
Forez direct în puțul criticii și mă confesez din prima. Nu prea mi-a plăcut filmul. E corect, decent, bine intenționat, dar rareori mai mult de atât.
Știu, e o poveste importantă, o temă grea și un context istoric serios.
Dar mintea mea se tot ducea la: „Da, OK… și?” Iar filmul ridica din umeri și mergea mai departe în același ritm molcom, politicos, fără să mă tragă vreodată cu adevărat de mânecă.
Buba nu e ce spune filmul, ci cum o spune. Totul e prea așezat. Prea lipsit de un nerv real.
Drama există, dar e ținută permanent în lesă. Emoția apare, dar e imediat domolită, să nu deranjeze pe nimeni.
🎯 Comparații inevitabile și mize ratate
După ce am văzut La vita e bella, cu un subiect asemănător, opresiunea evreilor pe timpul naziștilor, e greu să mă impresioneze altceva.
Africa, ups, Kenya e prezentată frumos, cald, aproape idilic. Înțeleg intenția de a crea un contrast cu Germania bolnavă. Dar filmul refuză constant să intre într-o zonă mai inconfortabilă.
Relațiile de putere? Colonialismul? Tensiunile reale? Sunt acolo, undeva în fundal, ca un zumzet îndepărtat, dar niciodată puse pe masă cu adevărat.
🤦 Personajul care m-a scos din film
E posibil ca startul filmului să mă fi scos din ritm, pentru că a reușit să mă enerveze foarte repede cu proasta aia de femeie, care făcea totul pe dos.
Bărba-su îi spune clar să aducă un frigider și încălțări rezistente și să nu ia porțelanuri și cărți, iar ea ce face? Dă banii pe-o rochie scumpă și-și umple cuferele cu farfurii inutile.
Apoi se vaită că bagă la burdihan numai verdețuri, ar vrea și ceva carne, dar se oripilează când bărba-su pleacă la vânătoare, să-i aducă o fleică suculentă.
Și, mai presus de toate, este scârbită de felul în care evreii sunt tratați de naziști, ca apoi să-i trateze pe negri exact la fel.
Se uită la ei cu scârbă, îi vede ca pe niște animale jegoase și se ferește de ei de parcă ar fi molime umblătoare.
Îmi cer iertare pentru că am numit-o proastă, dar ăla a fost primul epitet care mi-a venit în minte.
Cum era de așteptat, pe parcurs viziunea asupra vieții i se schimbă, dar asta nu este vreo mare dezvăluire zguduitoare.
🫥 Copilul și lipsa de vârf dramatic
Mi-a plăcut fetița, ea nu vedea alb sau negru, ea vedea doar oameni și se împrietenea cu oricine îi trezea interesul, indiferent de nuanța pielii. Practic, ea este puntea emoțională dintre lumi.
Toate elementele narative funcționează, dar parcă le-am mai văzut de zeci de ori. Nimeni nu face un gest care să te scoată din amorțeală. Nimeni nu derapează. Nimeni nu greșește spectaculos.
Și aici ajungem la marea problemă: nu se întâmplă nimic cu adevărat ieșit din comun.
Nu există un moment care să te lovească. Nu există o scenă care să te facă să te oprești din derulat gânduri paralele.
Filmul curge. Frumos. Corect. Dar curge ca un râu prea liniștit, fără vârtejuri.
Da, înțeleg valoarea istorică. Da, înțeleg de ce a luat Oscarul. Academia iubește genul ăsta de filme: drame „respectabile”, cu subiect serios, realizate fără riscuri.
Dar tocmai lipsa riscului îl face să fie, azi, mai degrabă un titlu de bifat decât unul de iubit.
🏆 Nirgendwo in Afrika – Verdict 👍 sau 👎
Nu m-a plictisit complet. Dar nici nu m-a provocat. Nu m-a făcut să mă întreb nimic nou. Nu m-a forțat să reevaluez nimic.
La final, am avut senzația aia vagă că am văzut „un film decent”, dar nu știu exact de ce ar trebui să-l recomand cuiva cu entuziasm.
E un film despre exil, dar fără durerea rupturii. Despre adaptare, dar fără tensiunea reală a eșecului. Despre identitate, dar fără confuzia profundă care vine la pachet cu ea.
Pe scurt: un film care spune lucruri importante într-un mod prea sigur pe el.
E o dramă bine făcută, dar lipsită de acea scânteie care să o scoată din zona „corect și atât”.
Dacă îl vezi, nu pierzi nimic. Dar nici nu câștigi mare lucru, în afară de confirmarea că uneori filmele premiate sunt exact atât: premiate, nu neapărat memorabile.
Trailer
