Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Merit acolade, coronițe și lauri pentru că am reușit de am văzut dintr-o singură tură Malmkrog.
Sau, cum mai este cunoscut, The manure house, ups, autocorrect-ul ăsta, The manor house, un film regizat de Cristi Puiu.
De ce dintr-o singură tură?
În cuvintele legendarei personalități multicultural intelectuale Leana: „Există o explicație‟.
🎬 Malmkrog – Premisă
Filmul ne face mutație într-un conac grandios, de culoare roz, pe timp de iarnă.
Aici dăm nas în nas cu câteva personaje care se învârt unul în jurul celuilalt, tot căutând subiecte de conversație pentru a-și etala cunoștințele superioare în orice fel de domeniu.
Parcă zici că-s niște români pe Facebook care fac pe pricepuții în toate.
Și cum toți au chef de vorbă, găsesc tot felul de teme care mustesc a contre verbale, așa că aristocrații noștri își suflecă mânecile virtuale și ne invită la un simpozion de discuții care de care mai erudite.
Odată deschis apetitul pentru disecarea celor mai arzătoare problematici, să vă țineți bine.
Urmează un carusel amețitor și interminabil de comentarii, de cele mai multe ori contradictorii, care atacă diverse domenii ce au iscat controverse de-a lungul timpului.
Filmul este și poliglot, se parlamentează în franceză, germană, maghiară, mai puțin în română.
💭 Malmkrog – Comentariu
Producția este adaptarea unei opere fundamentale a filozofiei, semnată de rusul Vladimir Solovyov.
Atenție!!!
Durează 3 ore și 20 de minute. Da, am socotit bine, 200 de minute bătute pe muchie.
Și eu care credeam că Women talking a exagerat cu cele 100 ale sale în care doar se vorbește.
Ei bine, Cristi Puiu le-a arătat americanilor cum se face un film numai bun de a-ți forja răbdarea.
Dacă treci cu succes de ăsta, dar dintr-o bucată, fără pauze, și nu îți vine să verifici grosimea craniului cu ajutorul unui pistol, atunci felicitări, ai trecut testul, nimic nu te va mai intimida în domeniul cinematografic.
Urmărind filmul m-am simțit ca o maimuță în fața unui picturi de Picasso, deoarece știam că am în față artă adevărată, dar mi-am și dat seama că-s incapabil să o pricep sau să îmi exprim opinia elocvent și elegant pentru a face cinste filmului.
Dar înainte de toate, trebuie să remarc realizarea tehnică excelentă, filmul impresionând prin niște scene extrem de lungi, aparent trase dintr-o bucată.
Asta duce și la niște aplauze în cinstea actorilor care au trebuit să memoreze foarte multe replici pe care să le elibereze verbal din prima.
Sau dacă există tăieturi, atunci ele sunt atât de fine încât nu îți dai seama unde apar.
Bine, am observat tehnica de tranziție de la o scenă la alta pentru că este folosită de mai multe ori.
Unul dintre personajele implicate în discuție se îndepărtează un pic de ceilalți, camera îl urmărește, apoi intervine tăietura și revenim la discuția celorlalți.
Însă această tactică apărea doar la finalul scenelor.
Acum, despre filmul în sine.
Ce să zic?
Sunt 200 de minute de discuții infinite în cel mai pur stil filozofic și sunt folosite cuvinte atât de academice și intelectuale încât este aproape imposibil să ții pasul cu personajele.
În mod repetat apar termeni precum scolastică și silogism, de asemenea sunt pomenite o grămadă de nume celebre ale filozofiei universale.
Să pricepi filmul trebuie să fii profesor de renume internațional ce predă la un seminar care adună printre studenți pe Socrate, Platon, Kant, Hegel, Sartre, Nietzsche, Marx sau Engels.
Altfel nu ai șanse.
Și nici nu știu dacă trebuie să îl înțelegi la nivelul pe care îl vrea filmul pentru că, în final, totul este în zadar.
Malmkrog nu este un film în adevăratul sens al cuvântului, nu există un fir narativ, personajele nu evoluează, povestea este statică, pur și simplu sunt unii la o masă comentând vrute și, mai ales, nevrute.
Avantajul lui Malmkrog este că discuțiile sunt variate, nu se concentrează pe un singur subiect, așa că nu este atât de plictisitor pe cât pare la prima vedere.
Printre temele abordate se numără:
– utilitatea războiului – dacă este bun sau dacă este rău;
– religia – este utilă omului sau doar o mare spălătoare de creiere;
– canibalismul – de condamnat că nu-i etic sau gustos când ți-e foame;
– FSCB – este Steaua adevărată sau nu este Steaua adevărată.
Și astea reprezintă doar o mică parte a ceea ce comentează cu înflăcărare personajele.
Da, da, m-ați prins cu mâna-n borcanul cu dulceață, două dintre teme sunt inventate.
Mai sunt și alte asemenea subiecte care incită la dezbateri înfocate precum politețea.
Când este prea puțină duce la bădărănie, când este prea multă poate avea efecte nocive asupra propriei persoane.
Sau precum băutura, aici avem o abordare pe care o înțelegi doar după ce te încălzești cu multe grade.
Ești inteligent dacă bei sau ești prost dacă nu bei?
Argumentele sunt exprimate în cuvinte foarte bombastice, sofisticate și sunt coerente de ambele părți, așa că uneori este greu să decizi cine are dreptate.
Așadar, în Malmkrog este parcimonie lucie când vine vorba de acțiune, dar filmul este prodigios la mitraliat cuvinte pe secundă.
Probabil încearcă să transmită, subtil, că vorbele sunt de pomană, deoarece în timp ce personajele se dau de ceasul morții să-și impună părerea, în jurul lor lumea adevărată își urmează cursul firesc, imuabilă la balivernele filozofice care n-au niciun efect.
Sau poate doar mi s-a părut.
Au fost și niscai momente de acțiune, nu-i chiar atât de frugal filmul, dar ele au constat în următoarele:
– am urmărit cum este făcut un pat, de la întins cearceaful la scuturat pernele, de la așezat plapuma la potrivit colțurile la perfecție:
– am ascultat pilde evanghelice citite în totalitatea lor de către personaje;
– la dracu, am văzut cum sunt așezate cărți în bibliotecă pentru că vine un nene cu 10 tomuri în brațe și fiecare volum este așezat cu grijă pe rafturi.
Și camera mi-a arătat cu lux de amănunte, fără să sară vreo carte, întregul proces de am crezut că trebuie să fie vreo simbolistică ascunsă.
Am încercat, de dragul sănătății mele mintale, să atribui o metaforă scenei, poate era vreo trimitere la cele 10 porunci.
Sau poate doar m-am uitat ca prostul la unii care aburcau 10 cărți în bibliotecă.
Singurul lucru interesant se petrece când gongul bate de două ore. Aici strălucește o flacără vie care aprinde un interes palpabil pentru film pentru că îți pune mintea-n piuneze.
Cât despre personaje, clar sunt unele fictive sau din stratosfera rarefiată a burgheziei.
Este imposibil să fii atât de erudit, atât de școlit și atât de dotat într-ale oratoriei fără să fii vreun privilegiat care n-are nimic altceva de făcut toată ziua decât să citească.
Un om normal care trebuie să muncească pentru a-și asigura traiul n-are cum să ajungă la un asemenea nivel intelectual.
Deci, concluzia este simplă. Trebuie să fii un trântor sublim pentru a fi capabil să porți, ținând steagul sus, atâtea discuții filozofico-spiritualo-tactico-politico-războinico-teologice.
Este și o dovadă că asemenea inteligenți doar la nivel teoretic umanist sunt de pomană, produc doar vorbe.
Cu ei sau fără ei lumea n-ar fi nici mai bună, nici mai rea, ci la fel.
Sunt doar un balast inutil și, uneori, când ești prea profund se întâmplă să dai și de rahat. Verbal, desigur.
Îmi cer iertare pentru actorii principali, dar n-am motive să îi enumăr, că nu-i știu, pomenesc și eu ce mi-e cunoscut, anume Bogdan Farcaș (Neidentificat), dar care apare foarte puțin, având mai mult rol de figurant, este trecut pe IMDB ca Husar 2.
🏆 Malmkrog – Verdict
Ideea finală se rezumă la faptul că filmul este pe cât de deștept, pe atât de inutil. La fel ca ideile filozofice pe care le dezbate.
Adică trăncăneală multă și rezultate ioc.
Că doar ce a rezolvat efectiv și practic filozofia de-a lungul timpului?
A inventat tehnologii care să ușureze viața oamenilor?
A dat de mâncare celor înfometați?
A îmbrăcat pe timp de iarnă persoanele sărmane?
Ei aș, filozofia doar așteaptă subiecte noi de dezbătut cu vorbe goale, lipsite de conținut și care nu au niciun rezultat final.
Nu apelează nimeni la filozofie pentru a găsi răspunsul unei probleme cotidiene, când vine factura uriașă la gaze, când odrasla face boacăne la școală sau când îți iese după zeci de ani căsătorie soțul din dulap.
Totul pe principiul: Țara arde de probleme reale și filozofii se piaptănă, că de altceva nu sunt în stare.
Gândiți-vă la cel mai pretențios film pe care l-ați văzut vreodată.
Sper să mă credeți când vă spun că acel film poate fi considerat un simplu episod din Tom și Jerry comparativ cu acesta de față.
Întreaga premisă din Malmkrog este friabilă instantaneu pentru că oamenii normali, cei care știu cum stă treaba cu viața reală, ar lua decizii rapide, presați de timp.
Nu ar pierde vremea ca intelectualii filozofi care întorc problema pe toate părțile și până se hotărăsc ce este de făcut lumea are șanse să dispară definitiv.
Este clar că nu mi-a plăcut Malmkrog, este de-o plictiseală teribilă congruentă cu înfulecatul unui pumn de somnifere.
Dar trebuie să recunosc că este și incredibil de inteligent, dispunând de cel mai dens scenariu posibil.
Acesta parcă a reușit să concentreze aproape toate problemele filozofice ale omenirii exprimate prin alegorii, parabole și metafore.
Și nici măcar nu am intrat în miezul său, dar nici nu are rost, că aici ține de interpretarea fiecăruia și de cum alege să îl înțeleagă. Pentru mine a fost arhicunoscuta expresie: Cei puțini decid pentru cei mulți.
Malmkrog vrea să fii atent, îți impune să fii atent, este imperativ să fii atent, dar cele 200 de minute fac acest lucru aproape imposibil.
Plus că lasă loc de interpretări multiple cu privire la rolul și rostul acelor discuții dintre personajele care pot fi umane sau întruchipează concepte divine simbolice.
Nici nu pot să îl notez cu de la sine putere pentru că o face filmul singur, el fiind împărțit în 6 capitole.
Un aspect cu adevărat pozitiv este că după urmărirea filmului vi se va îmbogăți substanțial tezaurul lingvistic.
Oare or înțelege regizorii unor asemenea producții de ce numărul de spectatori nu trece de 2.000?
Un exemplu elocvent este chiar filmul de față care, conform CNC (sursă mai oficială nu cred că există), a avut 1.399 de spectatori.
(3 / 5)
