Karate kid: Legends

admin 06/06/2025 Acțiune Leave a comment

Karate kid: Legends îmbogățește universul „wax on, wax off” cu un nou film care reunește poveștile din toate liniile temporale, dar încearcă să aducă și ceva proaspăt.

🎬 Karate kid: Legends – Premisă 📖

Shifu Han (Jackie Chan – Ride on) îl antrenează din greu pe tânărul Li Fong (Ben Wang – Chang can dunk), care demonstrează un talent ieșit din comun în arta kung-fu.

Dar mama acestuia, jucată de Ming-Na Wen (Mulan), nu apreciază apucăturile odraslei, așa că-l ia de-o aripă și zboară tocmai în New York, departe de ispita artelor marțiale.

Ghinion pentru ea, pentru că Li Fong nu pierde timpul și intră în bucluc în momentul în care pune ochii pe Mia (Sadie Stanley), care îi cade cu tronc.

Fostul ei iubit, Conor (Aramis Knight), mare campion orășenesc de karate, nu se lasă dus atât de ușor, așa că-l ia în colimator pe Li, pe care îl vede drept un rival.

Bineînțeles că în poveste există și un turneu câștigat ani la rând de Conor, așa că Li trebuie să demonstreze ce a învățat în țara lui natală.

💭 Karate kid: Legends – Comentariu 🍿

Ingredientul principal este nostalgia pe care scenariul marșează cu nerușinare în încercarea de a devia atenția de la povestea reciclată.

Filmul este bun pentru cei care sunt la primul contact cu acest univers, dar cei care au văzut toate producțiile de până acum vor sesiza asemănările vădite cu primul The karate kid.

🔥 Un moment wow… și apoi liniște

Ce-i drept, lovește la țintă cu această tactică, mai ales la început, când livrează o scenă la care m-am uitat fermecat pentru că nu știam cum a fost realizată. Acum știu.

Fără să dau amănunte prea multe, este cea mai bună de acest gen pe care am văzut-o până acum. MCU a mai încercat de câteva ori, dar rezultatele nu au fost chiar satisfăcătoare.

Aici, însă, respectivul moment este la fel ca timpul cel mai ciudat din gramatica limbii române: mai mult ca perfectul.

📼 Prea multă reverență, prea puțină esență

De asemenea, nu e mare surpriză, pe lângă Jackie Chan, care face parte din remake-ul cu fiul lui Will Smith, apare și Ralph Macchio în rolul lui Daniel LaRusso, cel dintâi discipol care a învățat care-i treaba cu „wax on, wax off”.

Are vreo importanță prezența lui în poveste? Nu prea, în afară de câteva schimburi amuzante de replici cu Han, este de pomană prin peisaj.

Așadar, nostalgia se prelinge din aproape fiecare cadru al filmului, ceea ce mi se pare destul de exagerat.

🧵 Firul secundar care taie din intensitate

Cât despre ce se întâmplă efectiv în film? Ei bine, se pierde foarte mult timp cu un fir secundar care îl implică pe Victor (Joshua Jackson), tatăl fetei, fost pugilist amator.

Din cauza asta, nucleul narativ principal pare necopt, până ajungem la conflictul de bază se duce mai mult de jumătate de film.

Și acest aspect influențează și turneul, care ar fi trebuit să reprezinte punctul de atracție, dar primește prea puțină atenție în finalul previzibil.

🥱 Lupte… sau sesiuni de sudoku?

Speram ca măcar acțiunea să fie palpitantă, dar nici aici nu am avut parte de ceva cu adevărat distractiv, care să merite popcornul la suprapreț.

Or fi luptele bine coregrafiate, dar camera de filmat se bagă atât de mult în sufletul combatanților încât nu știam dacă se bat sau rezolvă sudoku în grup.

Singura secvență impresionantă este cea care prezintă mișcarea câștigătoare, una spectaculoasă, dar, fiind prea des repetată, la final și-a pierdut din savoare.

🎶 Atmosfera salvează parțial experiența

Nu mă înțelegeți greșit, chiar dacă nu am lăudat nimic din film, Karate kid: Legends nu este rău, vreun rebut ordinar, doar că-i banal. Vrea să pară nou, dar este tot vechi.

Hai să scot călușul îngerului care tot stă pe umăr și îl las să spună că atmosfera este una care mi-a plăcut, are acel aer de ani 80-90, de la povestea simplă până la muzica bine aleasă.

Deși plasată acum, pelicula pare desprinsă din acea perioadă romantică a cinematografiei, când filmele erau făcute din plăcere, nu din ordine corporatiste. Doar dă impresia.

🏆 Karate kid: Legends – Verdict 👍 sau 👎?

Prea puțină poveste, prea multă nostalgie, așa pot caracteriza acest film.

În funcție de preferințe, fie s-ar putea să oftați la multiplele citate filozofice cu aromă orientală, precum cea cu „două crăci, un pom”, fie o să vă vină cheful să plantați un bonsai.

Așteptări prea mari nu aveam, chiar din campania de promovare se vedea că nu explodează de originalitate, așa că nu pot spune că am fost dezamăgit.

Dacă nu mă bătea la cap cu tatăl fetei, care a mâncat mult timp de pomană, iar scenariul se concentra pe Li Fong și pe antrenamentul acestuia premergător competiției, poate altul era verdictul.

Eu am să degust doar 6 felii de pizza, mai mult chiar nu pot, și apoi am să fac câteva exerciții cu „jacket on, jacket off”, să ard câteva calorii.