Related Articles
Forgotten, pentru a nu fi confundat cu americanul cu The în față, îi scriu și titlul original, Gi-eok-ui bam, este un thriller sud-coreean din 2017, găsit pe Netflix și recomandat de câștigătorul unui concurs.
Jin-Seok este un tânăr student care este pe cale de a se muta în casă nouă (una foarte mare și cu un destin tragic, nah, ca mai toate casele lugubre) împreună cu familia sa compusă din mamă, tată și un frate mai mare pe care-l admiră până-n măduva oaselor pentru că Yoo-seok pare prototipul fiului perfect, foarte inteligent, bine crescut, excelează în sporturile practicate, nu are vicii, nu bea, nu fumează, ce să mai, după crearea lui tiparul a fost spart.
Din nefericire, acesta a suferit cu ani în urmă un accident și acum trupul lui perfect este chinuit de un șchiopătat care i-a terminat zilele sportive.
Viața liniștită a familiei pare a decurge fără întrerupere până în momentul în care Yoo-seok este răpit timp de 19 zile și când este eliberat, pare a nu mai fi același om din punctul de vedere al fratelui său. Acesta observă mici schimbări comportamentale care-l deranjează și care-i ridică niște semne de întrebare și îl determină să se apuce de investigat.
Dar oare ceea ce observă se întâmplă în realitate sau este doar efectul medicamentelor pe care le ia pentru anxietatea sa?
Halucinează din cauza lor sau chiar este ceva în neregulă cu fratele său?
Forgotten te pune la treabă neuronală încă din primele minute și te îndeamnă să îți țeși propriile teorii asupra întâmplărilor din film.
Unde mai pui că în scenă se pripășește și o cameră interzisă în casa nouă, în care nimeni nu are voie să intre și din care se aud noaptea tot felul de zgomote care de care mai fioroase, deja tacâmul este complet.
Nici nu știam ce urmăresc. Un thriller psihologic despre anumite elemente pe care evit să le pomensc, o dramă sfâșietoare despre boala mintală suferită de fratele mai mic sau un horror cu fantome? Sau o combinație între cele trei variante?
Vă las pe voi să decideți care este răspunsul corect pentru că nu voi mai dezvălui nimic din poveste pentru că scenariul este unul de senzație.
Forgotten este un film lipsit de acțiune și nu prea se adresează, cu scuzele de rigoare, celor care au atenția egală cu lungimea unei puțe de furnică și nu au răbdare să urmărească o peliculă care te face doar din vorbe și nu îți servește niscai pumni în guri, picioare în coaste sau gloanțe în stomac.
În schimb, Forgotten beneficiază de un scenariu captivant, complet imprevizibil, povestea te surprinde cu mai multe serpentine periculoase decât Transfăgărășanul.
Mi-a fost imposibil să îmi dau seama de adevărul din spatele tuturor întâmplărilor care se petrec în prima jumătate a filmului și, fără să glumesc, mi-am scrântit falca atunci când totul a devenit clar.
Filmul este uluitor prin modul în care te ține conectat la poveste cu intravenoase pentru creier și îți servește diverse scenarii plauzibile, dar te și pune pe drumuri greșite cu informații trunchiate, tocmai pentru a-ți testa vigilența.
Forgotten este un film tenebros în anumite momente, tragic, foarte tragic, în alte momente, plin de suspans și al dracului de misterios pe toată durata lui.
În afară de câteva mici scăpări, scenariul este etanș în ceea ce privește erorile sau neconcordanțele și creează o atmosferă lugubră care te face să te simți complet nelalocul tău, mai ales datorită (că este de bine aici) faptului că nu ai idee ce mama naibii se întâmplă în toată nebunia asta.
Te face să crezi că ești inteligent și ți-ai dat seama ce hram poartă povestea ca imediat să îți demonstreze că habar nu ai pe ce lume trăiești și că nu știi, de fapt, nimic real.
Actoria este de senzație, mai ales din partea celor doi interpreți principali, ai celor doi frați, care reușesc să îți transmită senzații de teamă, de nedumerire, de nebunie, de surprindere, dezvoltarea lor (în bine sau în rău, tot noi decidem) evoluează odată cu progresul poveștii care intră într-o spirală amețitoare de întorsături care de care mai năucitoare.
Regia este și ea de o foarte bună calitate, reușește să transforme scene simple, cum ar fi deschiderea unei uși, în ceva terifiant, și mă miram de ce naiba strâng perna la piept pentru că asistam doar la o scârțâială stereotipică de podea dublată de o ușă neunsă bătută de vânt (sau nu), lucruri văzute de nenumărate ori în filme. Aici s-a văzut măiestria regizorului.
Nu am ce bube negre să scot din film, poate doar că a cam lălăit-o destul de mult după marea dezvăluire, se putea un pic mai strâns scenariul și dacă mai tăiau câteva minute din film, ar fi fost cu adevărat o capodoperă.
Mă bucur nespus de mult că am descoperit acest Forgotten sud-coreean și mă aventurez în a-i da un binemeritat 9 cu coroniță.
(4,5 / 5)
Trailer:
