Related Articles
Am descoperit din întâmplare Die alone, un film horror plasat într-un viitor post apocaliptic.
🎬 Die alone – Premisă 📖
Ethan (Douglas Smith – Don’t worry darling) umblă brambura pe câmpii, disperat că a fost despărțit de iubita lui, Emma.
Afară este periculos să stea, așa că se plantează în casa unei necunoscute, Mae (Carrie-Anne Moss – The Matrix).
Doamna, sensibil mai în vârstă decât tinerelul zăpăcit, îl ia sub aripa ei ocrotitoare, decât să moară singură, mai bine moare-n doi.
Musafirul suferă de amnezie, așa că nu prea-și amintește multe lucruri despre el, știe doar că trebuie s-o găsească pe Emma.
💭 Die alone – Comentariu 🍿
Este un film de sorginte canadiană, realizat cu un buget destul de mic, dar cu multă pasiune.
Povestea, la bază, nu este una originală, că am trecut și noi printr-o pandemie în care un carcalac amenințător ne-a închis în case.
🌿 Zombi… cu fotosinteză
Însă abordarea este oarecum atipică, pare o continuare la The happening, celebrul film regizat de M. Night Shyamalan. Celebru sau infam?
Virusul care-și face de cap în Die alone este unul naturist și convertește oamenii de la regnul animal la cel vegetal.
Amu’ dacă foarte mulți au frunze-n creier, măcar să devină în totalitate pomi și bălării.
Acești hibrizi se prezintă, din punct de vedere vizual, ca o combinație între infectații din The last of us și creaturile iubitoare de fotosinteză din The day of the triffids.
Deși nu pe monștri cade accentul, ei arată excelent ca design și au reușit să mă înspăimânte pentru că au o calitate la care umanitatea tânjește de milenii – nu pot muri.
🧠 Memorie în ceață și identitate franjuri
Scenariul este unul intim, se concentrează pe relația în continuă evoluție dintre uitucul Ethan și veterana Mae, un cerc vicios care urmează o buclă infinită.
Nu apucă bine cei doi să se cunoască, măcar rudimentar, că mintea lui Ethan îi joacă feste și uită tot ce s-a întâmplat anterior. Eh, nu chiar tot, dar o mare parte.
Când și când, fragmente de amintiri îi revin brusc în memorie și mintea lui devine tot mai confuză pentru că nu știe cum să le interpreteze.
Mai este Emma în viață? Cum a reușit Ethan să-și fractureze mâna? Ce secrete ascunde Mae care e mai misterioasă cu fiecare strachină de supă pe care o gătește?
Prin peisaj își fac apariția, succint, și alte personaje care atentează la ospitalitatea de care dă dovadă amfitrioana Mae.
Cred că vă imaginați de ce am folosit „succint” în fraza de mai sus, nu fac prea mulți purici prin preajmă, din motive lesne de înțeles.
🎥 Regie și atmosferă
Die alone este un film care îmbină elemente de horror cu o poveste introspectivă despre memorie, identitate și supraviețuire. Din punctul meu de vedere, este o combinație destul de reușită.
Lowell Dean, regizor și scenarist, creează o atmosferă sumbră și sinistră, folosindu-se de peisajele pustii din Saskatchewan pentru a evidenția izolarea și deznădejdea personajelor.
Predomină efectele practice, unele realizate cu simț de răspundere, care redau eficient transformările grotești ale celor infectați.
Cum bugetul a fost unul modest, circa cinci milioane de dolari, CGI-ul a fost evitat pe cât posibil, ceea ce a fost de bun augur pentru estetica producției.
🎭 Actori: o Moss cât o pădure
Pe palier thespian, doar Carrie-Anne Moss iese în evidență cu o interpretare remarcabilă pusă în slujba construirii unui personaj dur, dar și vulnerabil.
Te face să crezi că poți supraviețui apocalipsei doar cu o geacă groasă și o privire pătrunzătoare.
În mod clar nu mai e Trinity, vârsta își cere tributul, dar este o mixtură între mentor, călău și mamă vitregă care știe că ai greșit, dar te iartă. Sau măcar speri să te ierte.
Douglas Smith este cam aerian, nu a reușit să mă convingă că-i confuz sau disperat, are aceeași privire în orice ipostază.
Apropo, Frank Grillo (Boss level) apare într-un rol secundar, chiar terțiar, fără mari implicații în poveste, dar este mereu o plăcere să-l văd pe ecran.
🏆 Die alone – Verdict 👍 sau 👎?
Explorează teme precum pierderea identității, iubirea și sacrificiul. Structura narativă, influențată de filme precum Memento, utilizează flashback-uri și amintiri fragmentate pentru a construi povestea.
Deși unele răsturnări de situație pot părea previzibile, și chiar sunt, filmul a reușit să-mi mențină interesul la cote ridicate prin dezvoltarea personajelor și atmosfera sa apăsătoare.
Nu mai e despre cum fugi de zombi, ci despre cum te ferești de tine însuți când nu știi cine ai fost.
Mi-a plăcut aerul acesta filozofic, pare inadecvat într-un film cu zombi, dar este o parte importantă a acestui puzzle narativ.
Nu revoluționează acest gen, dar oferă o abordare diferită, concentrându-se pe aspectele psihologice și emoționale ale supraviețuirii într-o lume post-apocaliptică.
Dacă îți plac filmele cu tăceri suspecte, suspans mocnit și o doză de melancolie post-apocaliptică, merită văzut. Dacă vrei acțiune non-stop, nu te opri la stația asta.
Mă duc să îngrijesc 7 flori, să mă pun bine cu mama natura în caz că i se pune pata pe umanitate, poate i se face milă de mine și nu mă „vegetalizează”.
(3,5 / 5)
Trailer
