Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Puteam să merg la Cinema Europa să văd o proiecție specială a filmului Dhurandhar.
Dar nici eu nu-s atât de masochist încât să stau aproape patru ore în acea sală, care nu îndeplinește nici pe departe condițiile necesare pentru o experiență de neuitat.
Așa că l-am văzut câteva zile mai târziu pe Netflix.
🎬 Dhurandhar – Premisă 📖
După ce Pakistanul duce la bun sfârșit câteva atacuri teroriste asupra Indiei, serviciile speciale, care se trezesc în fiecare dimineață cu „Jai Hind” pe buze, pun la cale o operațiune de spionaj cu miză națională.
Un agent experimentat, Hamza (Ranveer Singh – Singham Again), este trimis să se infiltreze în sânul unei grupări mafiote care se pregătește să acapareze puterea în Pakistan.
O misiune aparent clară se complică pe măsură ce informațiile se contrazic și alianțele se dovedesc fragile. Deh, ce mi-e mafia, ce mi-e politica.
Filmul construiește o rețea de conspirații, decizii politice și sacrificii personale, punând accent pe pregătire, strategie și tensiune acumulată, mai degrabă decât pe acțiune explozivă constantă.
💭 Dhurandhar – Comentariu 🍿
🎥 Execuție tehnică fără cusur
Ăsta este un film al contrastelor.
Pe de o parte, este foarte bine realizat din punct de vedere tehnic, chiar impecabil, nu am ce reproșuri să-i aduc.
Imaginea arată excelent, regizorul este sigur pe el, cadrele sunt bine gândite, nu aruncate la întâmplare, iar filmul are un aer de producție mare, matură, care știe ce vrea să transmită ca atmosferă.
Sunetul, montajul și ritmul intern al scenelor individuale sunt bine lucrate, chiar dacă ritmul general al filmului suferă.
De asemenea, povestea este bazată pe fapte reale incredibile.
⏳ Ambiție mare, durată și mai mare
Subiectul este clasic pentru cinematografia indiană, au ei sechele cu Pakistan, așa cum ne tot cramponăm noi de comunism, dar perioada istorică aleasă pentru Dhurandhar este una captivantă.
Pe de altă parte, filmul este incredibil de lung, durează peste trei ore și jumătate, dar nu se întâmplă mare lucru când vine vorba de acțiune.
Producția e supraponderală din punct de vedere narativ, cred că 90 de minute, pe puțin, reprezintă nelipsita ciorbă, de data asta una făcută cu ingrediente indiene.
Nu e lipsit de evenimente, dar are o obsesie pentru construcție: explicații peste explicații, planuri peste planuri, personaje care vorbesc mult despre ce urmează să se întâmple.
Uneori aveam senzația că filmul se pregătește să decoleze… și mai face încă o tură pe pistă. Și încă una.
🧱 Scenariul care nu știe când să se oprească
Povestea este supraîncărcată, nu neapărat confuză, ci excesiv de serioasă cu ea însăși. Are multe idei bune, dar nu știe întotdeauna când să se oprească.
Nu fac mișto de voi, după două ore, scenariul încă introducea personaje importante pentru ce urma să se întâmple în restul filmului și, presupun, în partea a doua.
E genul de scenariu care vrea să fie important la fiecare replică, o eroare după părerea mea, pentru că asta îi mai taie din impact. Când totul e tratat ca fiind crucial, nimic nu mai pare cu adevărat urgent.
🕷️ Răii, ura și plăcerea construcției lente
Cu toate astea, nu pot spune că m-am plictisit constant. Este o epopee indiană plasată în lumea criminalității pakistaneze, plină de alianțe perfide, trădări mișelești și comploturi teroriste.
Doar că povestea o lungește foarte mult cu construcții de personaje și pregătirea terenului pentru confruntările finale.
Ce-i drept, o face foarte bine, pentru că am ajuns să-i urăsc din toate moleculele ADN ale sufletului meu pe ăia răi, care n-au deloc scrupule și și-ar îmbrăca până și mamele și pruncii nou născuți în veste explozive, dacă le-ar garanta un atac de succes.
Filmul are substanță, nu pot să neg asta, dar o împrăștie pe o durată care îi diminuează forța. Dacă era mai strâns, mai tăios, mai lipsit de balast narativ, vorbeam probabil de un film excelent, nu doar decent.
🧔 Eroul, masculinitatea și galeria de personaje
Eroul este portretizat superb, aici a contat și alegerea actorului pentru rolul principal.
Ranveer Singh este un specimen uman desăvârșit. Plete ca mătasea-n vânt, barbă stufoasă demnă de un Moise modern și un trup parcă sculptat de un Michelangelo aflat în forma cea mai bună.
Hai că-l caracterizez de parcă vreau să-l iau de soț, însă omul arată cu adevărat ca un bărbat de bărbat, chiar dacă expresia asta este demodată.
Uneori este atât de tandru încât Sappho parcă ar vrea să reînvie și să-i închine ode romantice, alteori este atât de fioros de până și cucu și-ar face propriul cuib de teama lui Hamza.
Personajele negative sunt la început destul de șablonarde, dar devin tot mai complicate pe măsură ce filmul își vede de cadența lui de metronom.
Rehman Dakait (Akshaye Khanna – Drishyam 2) pare un gangster fragil, ți-e frică să respiri pe lângă el ca nu cumva să se descompună, dar demonstrează o duritate ieșită din comun.
Iar Aslam (Sanjay Dutt – Jawan), polițistul terifiant, care este eficient în meseria lui pentru că nu ține cont de nicio regulă, te bagă-n confuzie totală.
Nu știi dacă să-i închini osanale sau să-ți pregătești testamentul, atât de volatil îi este comportamentul. Este capabil să te amnistieze din proprie inițiativă, dar să te și oblige să-ți sapi singur groapa și să te culci în ea.
Sunt prea multe personaje pentru a le pomeni pe toate, așa că mă rezum doar la a mai spune că în film este o luptă permanentă de a arăta cine o are mai mare. Mă refer, desigur, la admirația electorală, nu la altceva.
🎶 Lipsa respiro-ului emoțional
Poate că sună ciudat, dar tânjeam după niște momente muzicale care să mai destindă atmosfera mult prea tensionată.
Din nefericire, ele sunt extrem de rare și apar doar în final. Mă rog, nu știu de ce folosesc pluralul, pentru că este o singură secvență de acest gen.
Înțeleg că este un film eminamente masculin, în care testosteronul îmbibă fiecare scenă, dar erau necesare și câteva personaje feminine, să-mi mai clătesc ochii. Dar Dhurandhar nu este acel masala menit să distreze publicul.
Cât despre emoții, nu stă prea bine pe acest palier. Are un segment asemănător cu The Voice of Hind Rajab, dar nu e introdus ca să te emoționeze, ci ca să te scârbească.
🏆 Dhurandhar – Verdict 👍 sau 👎
Am urmărit un film atent realizat, care nu te ia de guler din primele zece minute ca să te arunce într-un carusel de explozii.
E o poveste care se clădește lent, cu răbdare aproape încăpățânată, ca și cum ar spune: „stai jos, avem multe de discutat înainte să tragem un glonț”.
Dhurandhar pare mai interesat să demonstreze că e un film „important” decât să fie, din când în când, pur și simplu distractiv. Nu e o crimă, dar e o alegere care costă.
Nu e făcut la repezeală, nu e superficial și nu tratează publicul de sus. Doar că își supraestimează propria densitate narativă. Are momente în care pare convins că simpla gravitate a subiectului ține loc de ritm. Nu ține. Nu mereu.
Oho, dar lucrurile o iau razna în ultimele 60 de minute, am fost aproape să-i iert lentoarea excesivă de până atunci.
Iar partea secundă se anunță monumentală, cu acțiune ca la balamuc, pentru că toate cărțile au fost date pe față.
Practic, Dhurandhar este un Infinity War mult prea lent, pregătind Endgame-ul care urmează să apară în martie 2026 și, dacă livrează ce promite, va zgudui box-office-ul indian din temelii.
Trailer
