Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
La 15 luni după ce am văzut prima parte, iată că a sosit val-vârtej Creation of the Gods II: Demon Force, o continuare pe care o așteptam cu nerăbdare.
🎬 Creation of the Gods II: Demon Force – Premisă 📖
Dacă primul film m-a luat de la facerea lumii, de aveam impresia că am învățat arborele genealogic al întregii populații chineze, continuarea intră direct în pâine, fără vreun preambul aducător aminte.
Povestea ne azvârle în mijlocul unei Chine mitologice unde zeii, regii și demonii joacă poker cu soarta umanității.
Reluăm acțiunea în Xiqi, unde sosește Ne Zha cu trupul neînsuflețit al lui Yin Jiao, care și-a pierdut capul, la propriu.
Orașul e sub asediu, armata Shang bate la porți, iar Jiang Ziya, Ji Fa și restul eroilor încearcă să reziste cu ajutorul imortalilor de pe Kunlun.
În teorie, e o luptă pentru putere și destin. În practică, e un meci de fotbal în care mingea e planeta și portarii sunt niște creaturi mistice care scuipă fulgere.
💭 Creation of the Gods II: Demon Force – Comentariu 🍿
Ce e rău în acest film? Nu prea multe, singura mea problemă a fost numărul incredibil de mare de personaje.
Am fost servit în permanență cu informații apărute pe ecran despre cei care își făceau triumfător apariția sau despre locurile în care ne ducea firul narativ.
Nici măcar în scenele de după The End nu am scăpat de introducerea unor personaje noi.
Imaginați-vă că v-ați uita la dubla Infinity War + Endgame fără să fi văzut în prealabil alt film din MCU.
Evident că ați fi pierduți în spațiu. Așa am fost și eu aici. Abia după vreo oră am reușit să-mi amintesc care este treaba cu toată nebunia din film.
Mi-a fost mai ușor să-mi amintesc de creaturile digitale, că aveau caracteristici de neuitat, decât de oameni. Și nu din xenofobie, cum că toți chinezii seamănă între ei, ci pentru că sunt prea mulți care încearcă să fure lumina reflectoarelor.
În rest, numai de bine.
🌌 Atmosferă & regie
M-am prins de la Kingdom of Storms că regizorul Wuershan nu prea le are cu subtilitatea.
Omul trântește pe ecran atâta grandiozitate încât ai impresia că dacă nu ai ochelari 3D, IMAX și cutie de popcorn de 5 litri, nu meriți să vezi filmul.
Totul e mare, epic, strălucitor. Nu există „mic detaliu”: dacă apare un soldat, în spatele lui e o armată întreagă, dacă intră în scenă un imortal, fundalul explodează în nori colorați.
Și aici e șmecheria: filmul reușește să nu fie doar artificiu vizual. Da, e bombastic, dar are și o coerență vizuală care te prinde.
Wuershan construiește războiul ca un pictor pe acid: fiecare cadru ar putea fi un poster de pus în sufragerie (dacă ai o sufragerie de 200 de metri pătrați, normal).
💥 Efecte vizuale și sunet
Dacă în primul film efectele păreau uneori suprapuse, aici echipa a ridicat ștacheta. Bătăliile au amplitudine, demonii arată ca niște bestii mitologice pe steroizi, iar magia nu pare doar CGI ieftin, ci are textură și greutate.
Săbii care se încarcă energetic, monștri invocați din nori, explozii de foc și apă care par că lovesc direct spectatorul. Ce să mai, când cade o piatră de 20 de tone, chiar simți că te lovește în stern.
Bine, ce-i drept, sunt și momente în care farmecul imaginii dispare și este înlocuit de râsete zgomotoase, pentru că unele efecte speciale arată într-un mare fel. Și n-o zic ca o laudă.
Nu știu dacă a fost o alegere voită, că e prea mare discrepanța între făptura albastră cu trei capete și restul divinităților digitale, sau la ea a lucrat alt studio VFX, care atât a putut.
Însă nu pot spune că am fost foarte deranjat, acțiunea epică m-a făcut să trec cu vederea poticnelile din departamentul imaginilor computerizate.
Sunetul e o altă poveste: orchestra lovește tare și tobele îți vibrează în piept, Ai impresia că până și liniștea e regizată: când cade tăcerea, e o tăcere care zguduie scaunul de cinema.
Mă rog, dacă aș fi văzut filmul la cinema, dar trăim în România, țara în care distribuitorii au alergie la producții asiatice.
⚔️ Acțiunea – când mitologia dă cu pumnul
Dacă primul film era mai mult despre construcție de personaje și politică mitologică, partea a doua instaurează un regim de război total.
Avem armate imense care mărșăluiesc și invocări mistice care transformă câmpul de luptă într-un haos controlat.
🛡️ Bătăliile de masă
Când armata Shang și soldații din Xiqi o dau parte în parte, să te ții bine, morți cât vezi cu ochii, valuri de săgeți, catapulte, ziduri care se prăbușesc și un sentiment de Game of Thrones, dar trecut prin filtrul mitologiei chineze.
Coregrafia e impecabilă: camera planează de sus, apoi coboară la nivelul soldaților, te bagă în mijlocul haosului și apoi ridică iar perspectiva cosmică.
Participanții nu sunt doar niște figuranți care se prefac că se lovesc cu sulița, dimpotrivă, luptele au ritm, se simte că totul e gândit ca un spectacol teatral pe steroizi.
🐉 Duelurile mitologice
Pe lângă confruntările umane, filmul excelează pe partea de lupte în care de bază este supranaturalul. Aici explodează cu adevărat.
Ființele divine și eroii imortali se bat folosind arme originale, magie și transformări.
Cine s-ar gândi la Umbrela Haosului, Lăuta Magică, Sabia Norilor și alte asemenea denumiri fistichii?
Yin Jiao, în forma lui colosală albastră, rupe liniile armatei Shang ca un Hulk pe triplu Red Bull. Scena aia e făcută să smulgă aplauze în sală. Probabil că a înroșit palmele spectatorilor chinezi.
Duelurile au și un element de dans, mișcările sunt aproape coregrafiate ca într-o operă de la Beijing, dar cu efecte digitale moderne.
Nu pot să nu remarc asemănarea cu The Avengers, avem o scenă care seamănă cu adunarea eroilor, un moment menit să-ți electrizeze tot părul, dar aici salvatorii au robe, plete și puteri atipice.
Fiecare intrare în scenă e însoțită de explozii, sunete corale și o lumină de parcă te-ar orbi reflectoarele scenei principale de la Untold.
📚 Povestea – între mit și telenovelă
Investiture of the Gods, romanul pe care se bazează trilogia, e o operă Ming plină de zei, demoni și intrigi.
Adaptarea este un balans ciudat între fidelitate și popcorn. Avem în continuare personaje mitice, pacte divine și lupte pentru tron, dar și destule momente de telenovelă în care parcă te aștepți să intre muzica de la „Suleyman în lacrimi de iubire”.
Totuși, filmul știe să își joace cărțile. Nu e Shakespeare, dar oferă un spectacol coerent: eroii se sacrifică, demonii urlă, iar soarta omenirii atârnă de un fir de păr.
E genul de poveste unde nimic nu e mic: fiecare replică e rostită de parcă ar trebui scrisă cu caligrafie pe zidurile palatului imperial.
🏆 Creation of the Gods II: Demon Force – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul este un adevărat blockbuster, dar pentru a-l pricepe pe deplin trebuie să ai proaspătă în minte prima parte și să fii expert în mitologia de dincolo de Marele Zid.
Este un spectacol vizual de proporții cosmice și nu am ce reproșuri să îi aduc, în afară de aglomerația de personaje.
Ah, că este previzibil, că e cu sacrificii lacrimogene, că are confruntarea clasică dintre bine și rău, astea erau inerente unei asemenea povești, fără aceste elemente nu se poate.
Dacă barajul Vidraru urmează să fie secat, ei bine, mie mi-au dat câteva lacrimi ce mi-au umezit obrajii, chiar dacă știam că respectivele secvențe urmează să se întâmple.
Ca observație interesantă, este prima oară când văd mesajul că urmează trei scene de după generic, deci știam că nu trebuie să opresc filmul, ci să aștept câteva surprize.
Și chiar sunt end-credits adevărate, cu sens, care ne pun în temă că urmează finalul trilogiei, un final care se anunță monumental.
Înainte să pun capăt articolului, trebuie să invoc opt dragoni, să am protecție contra antagonistului malefic care amenință existența umanității.
(4 / 5)
🎬 IMDB
