Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1987
Dacă se uită bucătarii de la MasterChef la Babettes gæstebud, o să-i apuce invidia.
🎬 Babettes gæstebud – Premisă 📖
Mergem cu căruța într-un sat danez bătut de vânt, unde austeritatea e sport național.
Două surori devotate, crescute sub autoritatea unui pastor sever, țin comunitatea într-o liniște aproape monahală, unde bucuria e privită cu suspiciune și farfuria cu gust e păcat venial.
Ele au ajuns la confluența dintre vârsta a doua și senectute și încă poartă eticheta de fete bătrâne.
Intră în scenă Babette, franțuzoaică fugită din Paris, care se angajează ca menajeră.
Ani de zile gătește corect, dar anost, respectând tradiția locală a „mâncatului fără zâmbet”.
Până într-o zi, când câștigă o loterie și decide să ofere sătenilor un banchet cum n-au visat nici în cele mai îndrăznețe rugăciuni.
💭 Babettes gæstebud – Comentariu 🍿
Faptul că premisa prezentă pe toate paginile de specialitate se referă la acel festin este dovada că prima oră din film e lentă.
Masa grandioasă începe să fie pregătită abia în a doua parte a filmului, deși este pomenită peste tot de parcă ea ar fi scânteia care declanșează povestea.
Până când pelicula a devenit interesantă, am pomenit toți sfinții pe care îi știam, mulți la număr, că m-am plimbat pe lângă altar în copilărie. Din fericire, am scăpat nevătămat.
Așadar, filmul te ia încet, ca pe un musafir timid. Arată rutina, frigul, hainele negre și frugalitatea unei vieți irosite.
Apoi, pe nesimțite, vine pregătirea mesei: ingrediente exotice pentru locul acela (broască țestoasă, prepelițe, vinuri vechi), un arsenal culinar care pare, pentru localnici, aproape vrăjitorie.
Că vreau, că nu vreau, o să comentez mai mult despre acea cină fastuoasă, pentru că, în rest, a fost o plictiseală soră cu picoteala.
Regizorul nu filmează mâncarea ca pe hrană esențială traiului, ci ca pe o liturghie. Sunetele sunt discrete, cuțitele taie aerul, aburii ridică promisiunea transformării, musafirii se uită la bucate ca la învierea lui Iisus.
Banchetul devine operă. Nu este o masă, ci un act artistic integral.
🙏 Grație vs. lege (sau de ce ridurile pot zâmbi)
M-a amuzat ipocrizia celor așezați la masă, care au trăit toată viața în pioșenie și cu mâncare atât de fadă încât le-a dispărut gustul.
Comunitatea decide, precaut, „să nu comenteze gustul” ca să evite păcatul plăcerii.
Dar vorbele spuneau una, în timp ce gura lor era invadată de un extaz similar cu cel generat de atingerea punctului G.
Priviri care se topesc, colțuri de gură care formează zâmbete de satisfacție, mâini încleștate care se relaxează pe marginea farfuriei. Mai lipsea doar țigara de după.
Babette rupe, farfurie cu farfurie, un pact al încruntării. Nu ține discursuri, nu moralizează. Doar gătește impecabil.
Plăcerea corect trăită nu strică sufletul, îl dezgheață. O masă bună poate face mai mult pentru pacea unei comunități decât o duzină de ședințe de meditație cu lumânări scumpe.
🔮 Simboluri și interpretări ascunse
N-o fi eu cel mai academic când vine vorba de interpretarea simbolismului, dar aici este unul destul de evident.
Masa nu este doar despre mâncare, are și o semnificație aparte când dai la o parte șervețelul narativ.
Fiecare fel servit parcă este o etapă a vieții umane, fiecare lingură de supă este despre regrete tardive, fiecare îmbucătură de prepeliță este despre vieți irosite și fiecare sorbitură de șampanie este despre iubiri pierdute.
Simți plăcerea degustării, dar și durerea sufletească. Oamenii se bucură de prezentul scurt și trecător, dar sunt năpădiți de amintiri din trecutul lung și etern.
Masa poate fi văzută și ca o liturghie. Ordinea felurilor, vinul asociat, ritmul servirii, toate trimit la o structură ritualică. Nu întâmplător împăcarea vine în jurul mesei, nu în jurul amvonului.
Știu, sună a blasfemie, dar cu impresia asta am rămas după ce am vizionat filmul și am dat iama prin frigider.
🧑🍳 Portretul lui Babette – artistul camuflat
Stéphane Audran (Le charme discret de la bourgeoisie) o joacă pe Babette cu reținere de bisturiu. Privire lucidă, corp strâns, o disciplină a gestului care spune „am mai făcut asta, dar nu pentru voi”.
Abia spre final înțelegem că nu e doar o bucătăreasă pricepută, ci ceva mai mult, dar hai să nu spulber acest mister, pentru că nu vreau să vă ofer totul pe tavă.
Scriu doar că face ceea ce face orice artist adevărat: arde resurse pentru o singură seară perfectă, fără public plătitor și fără glorie.
Artă pură, nereproductibilă, consumată o dată și gata. Sacrificiu? Da. Risipă? Pentru contabili, cu siguranță. Pentru cine a simțit grația, e exact prețul corect.
🎖️ Generalul & ecoul lumii din afară
Prezența generalului, singurul obișnuit cu gastronomia franceză, funcționează ca translator cultural.
Discursul lui despre grație, spus unui public care nici nu știe exact ce are în farfurie, sparge bariera dintre lege (rigiditatea morală) și darul nemeritat (plăcerea primită fără vină).
Filmul nu ironizează credința, ci doar micimea cu care e uneori trăită. În seara banchetului, credința și plăcerea dau, pentru o dată, mâna ca la final de slujbă.
🎥 Regie, ritm, lumină – o antiteză de manual
În prima parte, imaginea e aspră și rece; spre seară, parcă iese lumină din pereți.
Când începe cina, camera nu sare pe prim-planuri de Instagram. Rămâne demnă, aproape contemplativă.
Rezultatul: nu doar salivezi, ci înțelegi. Nu doar vrei să mănânci, vrei să fii mai bun.
🧂 De ce funcționează azi, nu doar în 1987
Având în vedere că acum trăim într-o epocă în care experiențele de „fine dining” înseamnă note de plată cu trei sau patru zerouri, filmul este mai relevant decât oricând.
Arată că arta adevărată nu se regăsește în poze cu multe filtre și banane lipite pe pereți.
Babette nu face plating pentru like-uri, face pace într-o comunitate.
🏆 Babettes gæstebud – Verdict 👍 sau 👎?
M-a supărat lentoarea excesivă a primelor 60 de minute, care nici nu contribuie cu mare lucru la poveste.
Am aflat că surorile au avut de suferit din cauza unui tată care le-a educat folosind Biblia, dar s-a exagerat cu această parte.
În schimb, când a sunat clopoțelul de masă, filmul s-a schimbat complet și a devenit excelent.
Per total, este despre cum plăcerea, cu măsură și dăruire, nu e dușmanul moralei, ci sora ei cu simț estetic.
Am primit un festin care nu umflă stomacul, ci înmoaie cotloanele sufletului.
Recomand consumul pe stomacul plin și cu inima deschisă. Dacă ți-e foame, o să crezi în minuni; dacă ești sătul, o să-ți amintești că arta, din când în când, te hrănește mai bine decât pâinea.
Eu o să capturez șapte țestoase (nu din cele ninja), pentru că am auzit că se face o supă excelentă din ele.
(3,5 / 5)
Trailer
