Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Am fost chemat pe nepusă masă în sala de cinematograf să văd Armand, o coproducție europeană regizată de Halfdan Ullmann Tøndel.
🎬 Armand – Premisă 📖
Elisabeth (Renate Reinsve – A different man) este luată pe sus de un telefon de la școala unde învață copilul ei.
Trebuie să se prezinte de urgență la o întâlnire care are drept subiect comportamentul deviant al odraslei sale, Armand.
Fără să mai stea pe gânduri, se prezintă de urgență în fața consiliului de profesori pentru a afla care-i problema.
💭 Armand – Comentariu 🍿
Filmul este o copie destul de fidelă, ca structură narativă, a românescului Babardeală cu bucluc sau porno balamuc.
De data asta, subiectul discuției nu are legătură cu viața intimă a vreunei profesoare, ci cu felul neobrăzat, și chiar abuzator sexual, în care se comportă Armand.
Am zis că este o temă la modă, numai bună de disecat și de întors pe toate părțile. Asta până când am aflat că Armand are 6 ani.
🧠 Non-subiectul din centrul atenției
În acel moment mi s-a rupt firul pentru că m-am prins ca laptele bătut că filmul este construit în jurul unui non-subiect.
Dacă Armand ar fi avut 13-14 ani, aș fi înțeles scandalul monstru iscat în jurul unor acțiuni indecente, dar ce să știe un puradel de 6 ani despre sex, penetrări și împreunări amoroase?
Mă uitam la niște părinți cărora li s-a urât cu binele și căutau motive de scandal să se bage în seamă, ajungând să se certe pe seama unui conflict inventat.
🪞 O oglindă absurdă a societății moderne
Am perceput filmul ca pe o satiră absurdă la adresa unei societăți răsturnate cu cracii în sus care și-a pierdut busola cerebrală și nu mai știe ce este important și ce este ridicol.
Ditamai adulții făceau spume la gură că un puștan de 6 ani poate și-a aerisit flautul în văzul tuturor, poate nu și l-a aerisit, și analizau problema de zici că Armand era vreun tiran genocidal.
Și aceiași oameni maturi tratau cu superficialitate starea precară de sănătate a unui interlocutor căruia îi curgeau torente de sânge din nas, dar nimeni nu se sinchisea măcar să pună o întrebare de complezență dacă se simte rău.
Apoi totul se duce pe copcă pentru că firul narativ devine incoerent, cu scene interminabile pretențioase și prețioase, fără logică și fără scop.
🎭 Simbolism dus la extrem
M-am uitat ca prostul la un personaj care râde isteric timp de jumătate de oră.
Exagerez cu jumătate de oră, dar a râs mai mult decât ar fi omenește posibil. Și ăsta este doar un mic exemplu.
Am înțeles simbolistica pentru că și eu am râs nervos când am auzit premisa, dar în film totul este dus la un paroxism flatulent care transformă producția într-o vizionare frustrantă.
Dacă treceți cu bine de respectiva scenetă și aveți nervii încă întregi, felicitări, sunteți imperturbabili. La mine ochii mai aveau un pic și-mi săreau din orbite, atât de mult m-am enervat.
💃 Dans și orgii, totul forțat
Urmează scene de dans pe holurile școlii și o orgie nepenetrantă, ipostaze care au reușit să-mi pună capac.
Într-adevăr, secvențele au o semnificație aparte, una deloc subtilă, lipsită de profunzime, regizorul a dorit să pară mai inteligent decât este și a complicat aiurea niște mesaje simple.
Să nu mai zic că stilul artistic exagerat a transformat imaginile respective într-o apocalipsă vizuală suprarealistă.
🏆 Armand – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul este ca un bucătar de duzină care știe să facă doar ciorbă de perișoare, dar se visează chef de stele Michelin.
Așa că se umflă în pene reinterpretând rețeta clasică și umplând-o cu ingrediente care nu au ce căuta acolo în speranța că va ieși cu ceva în evidență.
Ideea din spatele scenariului este simplă și atacă frontal nimicnicia umană și regresul intelectual din ce în ce mai galopant al societății.
Dar abordarea este una dezagreabilă, tinzând spre un elitism forțat care neutralizează intenția lăudabilă.
Da, știu, a luat un premiu la Cannes, dar de la o vreme nu știu dacă astfel de premii mai înseamnă ceva.
De menționat că regizorul, care a semnat și scenariul, are niște bunici legendari, Liv Ullmann și Ingmar Bergman.
Eu nu m-am împăcat deloc cu acest film care are o fundație solidă, dar etajele construite ulterior sunt șubrede.
De aceea nu pot să-i bag în nas mai mult de 4 șervețele, poate eu voi reuși să opresc sângerarea abundentă.
(2 / 5)
