Argylle

ArgyllePot spune despre Argylle că este primul film de anvergură lansat în 2024 pentru că are un buget sănătos de 200 milioane de dolari.

 

🎬  Argylle – Premisă 🕮

Elly (Bryce Dallas Howard – Rocketman) este o gospodină devenită scriitoare de succes cu ale sale romane de spionaj care-l au în centrul lor pe enigmaticul și carismaticul Argylle (Henry Cavill – Man of steel).

Ajunsă la cartea cu numărul 5, se lovește de un zid care o împiedică să ajungă la inspirația finală.

Și nu doar atât, pare-se că documentarea ei este una prea amănunțită pentru că aduce prejudicii unei agenții secrete ale cărei acțiuni sunt descrise cu subiect și predicat de Elly.

Așa că pe urmele ei este trimisă o armată de matahale având drept scop capturarea doamnei pentru interogare.

Dar cum o demoazelă în pericol cere și un cavaler salvator, iacă-tă se ivește la orizont Aidan (Sam Rockwell – Moon), un spion real care are misiunea de a o proteja.

Însă oare totu-i ceea ce pare la prima vedere? Sau există niște interese oneroase la mijloc?

 

💭 Argylle – Comentariu 🍿

Dacă aveați de gând să mergeți la film să-l vedeți pe Henry Cavill făcându-și de cap non stop, îmi pare rău că vă frâng aripile, dar este un personaj secundar care nu apare prea mult.

Povestea se concentrează pe Elly și Aidan, așa că trailerul este un pic înșelător. Nici John Cena (Bumblebee) nu face mulți purici prin peisaj.

Să încep cu părțile pozitive.

Argylle este un film.

Și cam atât.

Desigur, exagerez, dar nu prea am ce să zic de bine despre el.

În primul rând, după vizionarea lui sunt absolut convins că studiourile de la Hollywood apelează la tactici de spălare a banilor. Cu cât este mai mare bugetul, cu atât mai prost arată producțiile din ultimii ani.

Altfel nu îmi dau seama de ce Argylle, cu un cost de 200 de milioane de dolari, se prezintă în halul ăsta. Nu are alte scuze pentru CGI-ul de toată jena din aproape toate scenele bazate pe lupte de orice fel.

Filme din anii `90 arătau mult mai bine în condiții asemănătoare de acțiune.

Se vede cu ochiul liber unde au fost folosite ecranele verzi pentru că fundalul este fals și nu se integrează deloc natural cu personajele.

Pisica este în mare parte recreată cu efecte speciale și zgârie ochii de mama focului.

De asemenea, dublurile digitale ale personajelor folosite în secvențe mai periculoase sunt ridicole.

Singurele momente ce aduceau a practic erau cele în care oamenii stăteau la o masă sau la un birou.

Partea de scandal să zic că este decentă, dar nimic mai mult, regizorul încearcă să recreeze stilul vizual din primul Kingsman, însă nu îi reușește prea bine.

Scena din biserică rămâne memorabilă prin coregrafia inspirată și violența exagerată, în timp ce aici una ce vrea să o emuleze se duce mai mult spre caricatură copilărească.

Apropo, n-am știut că-i PG13 și tot așteptam niște nenorociri sângeroase care să-mi taie pofta de caltaboși și alte gustări pe bază de carne tocată.

Dar filmul este cuminte din acest punct de vedere, ceea ce a reprezentat o altă dezamăgire.

Argylle

 

Și, nu în ultimul rând, având în vedere ce se petrece în Argylle, nu este deloc credibilă povestea, în special în ceea ce o privește pe Elly.

Nu am putut nici măcar pentru o secundă să pun botul că acest persona poate presta mișcările pline de agilitate atletică din film.

Dar nu are mare importanță, pentru că nu ar fi schimbat prea multe lucruri în bine, scriitura ar fi rămas aceeași.

Scenariul este slăbuț și se bazează pe răsturnări de situație peste răsturnări de situație, care de care mai greu de înghițit și ilogice.

Aveam impresia că asist la un concurs de dansuri vechi pentru că eram bombardat cu fel și fel de twisturi.

Bașca, în ciuda acestui aspect ce ține mai mult de tertip ieftin scriitoricesc, filmul divulgă marele secret încă din primele 15-20 de minute.

Nu m-a impresionat nimeni pe actorie, deși pelicula colcăie de nume mari din acest domeniu, însă povestea este de așa natură încât nu necesită mare efort în livrarea replicilor.

Nici măcar umor nu are, cel puțin nu unul care să fie pe gustul meu, că așa se mai auzea prin sala aproape pustie câte un râset răzleț la vreo dumă insipidă și lipsită de orice haz.

Am impresia că ștacheta umorului a scăzut atât de mult încât oamenii au ajuns să râdă din orice.

 

🏆 Argylle – Verdict 👍 sau 👎

Am priceput ideea că filmul se vrea a fi o parodie care ia în bâză producțiile din genul spionaj, dar și aici există o mare problemă.

A exagerat atât de mult cu miștocăreala ieftină încât a căzut în extrema cealaltă, făcând prea multă caterincă de filmele proaste a devenit și el, la rândul lui, unul nereușit.

Parodia, pentru a fi eficientă, trebuie să fie cu talent și inteligență, nu-s suficiente niște referințe către alte producții pe sistem „Ia uite ce nasol e clișeul ăla”, că se transformă și ea tot într-un clișeu.

Păcat că regizorul s-a chinuit să filmeze multe dintre scenele de acțiune de două ori pentru a obține un efect interesant care devine rapid obositor și întrerupe ritmul care nu-i deloc unul fluent.

Există prea multe momente de nimic umplute cu narațiuni inutile, iar  scenele cu scandal, care reprezintă miezul mustos, sunt prea rare.

Am ieșit trist și supărat din sala de cinema pentru că Argylle este cel mult tolerabil, o altă oportunitate irosită de a crea ceva memorabil.

Totul denotă o lene colosală, de la scenariul neinspirat până la folosirea excesivă a efectelor speciale computerizate în detrimentul celor practice.

Cele din urmă nu ar fi deranjante dacă ar fi unele profesioniste, dar sunt prea multe rateuri la acest capitol pentru a ierta filmul.

Măcar muzica folosită este una excelentă.

Având în vedere cele expuse mai sus, și să mă roage și tot nu pot să-i împrumut mai mult de 5 perechi de patine.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Recenzie video

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Pegasus 3

Pegasus 3

Primul film al anului 2026 care a dominat box-office-ul mondial a fost Pegasus 3, cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *