Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Cu Guillermo del Toro la cârma lui Nightmare Alley, eram pregătit să urmăresc o ciudățenie de film, poate nu precum cotârceala piscicolă din The shape of water, dar pe acolo.
Finele anilor 1930 este perioada în care pornește povestea din Nightmare Alley cu un golan pe numele său Stan (Bradley Cooper – A star is born) care ține neapărat să pună labele pe-o slujbă, indiferent dacă-i temporară sau nu, nici nu contează dacă-i place au ba, de bază este să-i chivernisească niște parale să bage mațu-n extaz.
Se nimerește la un carnaval condus de Clem (Willem Dafoe – Spider-Man: No way home) unde este antamat să facă tot felul de treburi murdare, grele ca muncă fizică, dar și apăsătoare pentru partea mintală, că nah, pe acolo sunt mulți ciudați care îi aruncă ocheade care transmit orice, numai saluturi cordiale nu.
Doar că Nightmare Alley are două ore jumătate, vă dați seama că Stan nu antrenează prea mulți purici pe la circ pentru că are gânduri mari în cariera lui proaspătă, mai ales că șutește ceva secrete din rândul celor care fraieresc lumea cu așa-zisul dar mentalist cu care înhață gologani de la mocofanii ce așteaptă răspunsuri de dincolo de mormânt.
Nu mi-a generat cine știe ce impresie nemaipomenită acest film pentru că povestea este una care mă duce mult cu zăhărelul până ajunge la punctul culminant. Multă vreme nici măcar n-am știut care-i scopul filmului, miezul central către care se îndreaptă pentru că scenele ce se petreceau în fața ochilor erau așa, de tragere de timp, de viață obișnuită la circ, fără ceva ieșit din comun.
Și să spui despre un circ că n-are nimic cu care să te impresioneze sau că-i banal este o jignire imensă, este ca și cum ai spune despre Nicky Minaj că n-are la purtător sistemul de operare premergător lui Windows.
Nu tu o femeie cu barbă care să babardească hăndrălăii de la circ, nu tu o sirenă falsă care să amăgească mulțimea, erau prezente, așa în treacăt, câteva acte pe care le vezi la orice circ.
Nu-i un film neapărat rău, doar că este prea lung pentru ceea ce vrea să transmită.
Nu aduce nimic palpitant, de tensiune nici nu mai vorbesc, nici drama nu excelează, comedie nu prea este, are din toate câte un pic, dar picu-i prea mic din fiecare pentru a mă cuceri ireversibil.
Norocul lui este că are o distribuție fenomenală și cam acesta a fost motivul principal pentru care am rezistat la tot filmul, că mi-era drag să le văd pe Cate Blanchett (Don`t look up), Toni Collette (Hereditary) sau Rooney Mara (Kubo and the two strings).
Ah, și la un moment dat interesul meu pentru film a devenit un pic mai mare pentru că era atât de transparent în a ne spulbera misterul finalizării sale, încât devenisem incredul: n-are cum domne să ne-o dea așa pe față, trebuie să fie un schepsis la mijloc.
Mi-am dat singur la coate de și acum mă dor coastele, tot mijind pe sub mustăți că urmează marele răsturnător de situație
Ei aș, ce-am crezut, aia s-a întâmplat, aici Nightmare Alley fiind un mare fâs.
Asta este, n-am ce face, povestea nu m-a captivat deloc pentru că nu se întâmplă prea multe lucruri cutremurătoare sau apetisante din punct de vedere narativ, totul curge banal, spre o destinație pe care o vezi de la depărtare.
Tehnic, nu am multe lucruri să-i reproșez, Nightmare Alley arată excelent, de la decorurile mocirloase și care-ți zburlesc coama-n cap specifice circului / carnavalului până la costumele specifice acelei perioade, ba chiar aș spune că și accentul de atunci este redat cu multă măiestrie de actori.
O chestie care m-a scos din sărite, și asta chiar din start de film, nu se mai găsește deloc vreo cocioabă de casă ce stă să se dărâme care să fie arsă pe altarul cinematografiei? Chiar este necesar un foc CGI care arată nasol? Observ că avansul tehnologiei vine la pachet cu creșterea lenei pentru arta transmiterii realismului în filme, de multe ori nu se mai sinchisesc să părăsească luminiscența ecranului PC-ului, se adună ca muștele la lampă și preferă să ne benocleze la pixeli în loc să purceadă la muncă fizică acolo unde s-ar potrivi mai bine.
Sunt dezamăgit de Nightmare Alley, în afară de jocul actoricesc fără cusur și atmosfera de bizarerie circară, filmul nu vine la pachet cu ceva impresionant, povestea este meh, firul narativ prea lent, finalul previzibil, acțiunea este banală, nu există nici vreun substrat plin de semnificații filozofice care să te pună pe gândit.
Sunt de acord, are o paletă coloristică interesantă și disecă destul de bine alunecarea spiralică spre nebunie, dar cam bate talanga de pomană pentru că anunță lucruri mărețe, dar rămâi cu abureala că ai stat cu ochii ațintiți spre ecran 2 ore jumătate pentru o poveste care se putea termina după maxim 100 de minute.
Probabil o să dea iama-n premii, dar personal, cu multă suferință-n suflet, rămân cu un gust amar după ce am văzut Nightmare Alley căruia îi cumpăr 6 găini vii.
(3 / 5)
Trailer:
