Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Scare Out a fost lansat cu ocazia Anului Nou Chinezesc 2026 și îl așteptam cu nerăbdare.
🎬 Premisă
Acțiunea se petrece într-un oraș plin de sticlă și tehnologie, unde niște tipi cu mine serioase se dau cu dronele și cu tehnica de supraveghere.
Se zvonește că în sânul agenției respective ar fi inserată o cârtiță. Dar nu din aia de repetă aceeași zi, ci una care se ocupă cu scurgeri de secrete militare (ceva super-material pentru avioane de vânătoare).
Principalii suspecți sunt doi colegi și prieteni: Huang Kai (Zhu Yilong – Dongji Rescue) și Yan Di (Jackson Yee – Water Gate Bridge).
Cei doi știu că sunt suspecți, pentru că șefii lor le-au zis-o pe șleau.
Ăștia se jură pe roșu că sunt curați ca lacrima.
Așa o fi?
💭 Comentariu
🌆 Cyberpunk made in China
Zhang Yimou e maestru, aici nu încape discuție. Omul poate face o panoramă peste un bloc de birouri să pară că-i pictură.
Și e adevărat, în filmul ăsta, orașul Shenzhen cu zgârie-norii lui de sticlă și dronele alea care zboară peste tot arată ca o versiune reală a jocului Cyberpunk 2077, dar una mai ordonată și nu plină de erori.
E frumos, e stilat, e techno. Dar e și cam rece. Parcă îi lipsește umanitatea. Dincolo de personajele care aleargă bezmetice ca să găsească bobul de orez în carul cu fân, totul e tehnologie la puterea a zecea.
⚡ Ritm de atac de panică
Problema este că filmul uită uneori să mai respire.
Toată lumea merge repede, vorbește repede, suspectează repede. Parcă și cafeaua o beau cu viteza 2x.
Nu există aproape niciun moment în care să simți că personajele sunt oameni normali. Sunt mai degrabă niște extensii ale monitoarelor și camerelor de supraveghere din jur.
Iar când filmul încearcă să bage emoție sau dramă personală, parcă o face din obligație, ca și cum scenariul ar zice:
„A, da… stai că oamenii ăștia trebuie să aibă și sentimente.”
Și ritmul este haotic. Uneori aveam impresia că schimb canalele la televizor cu o viteză amețitoare, tot căutând ceva interesant.
Nu știi unde să te uiți mai întâi. Te pierzi printre drone, printre camere de supraveghere, printre jumătăți de fețe ale actorilor. E un fel de Where’s Waldo versiunea claustrofobă.
🕵️ Cine trădează pe cine?
Dar după ce m-am obișnuit cu fuga asta permanentă, am reușit să mă concentrez la povestea care are bifurcații narative la fiecare colț de bloc.
Care este marele secret? Cine este trădătorul din interior? Există vreunul? Sau mai mulți? E doar vrăjeală menită a testa loialitatea angajaților la stat? Care, apropo, nu freacă menta ca ai noștri. Ai lor chiar muncesc de le sar capacele și trebuie să vină cu rezultate, altfel ciuciu salariu pe card.
Într-adevăr, pe alocuri parcă nu mai urmăream punerea în aplicare a unui plan diabolic, ci o dramă despre oameni cu probleme domestice.
Uneori, Scare Out este mai mult un episod din „Povești din viața corporatiștilor” decât un film despre spionaj internațional.
📡 Paranoia digitală
Filmul pare obsedat de ideea asta că tehnologia a ajuns noul Dumnezeu. Totul vede, totul aude, totul controlează.
La un moment dat aveam impresia că nici dacă te duci să plângi singur într-o baie publică nu scapi de scanerele lor.
Și asta face filmul interesant într-un mod ciudat. Pentru că nu mai pare deloc fantezie. Pe noi pe apucă panică instantaneu când, după ce vorbim despre shaorma, imediat primim reclame cu cartofi prăjiți.
Ăștia din Scare Out sunt deja la nivelul la care probabil îți citesc gândurile după felul în care clipești.
După ce că povestea m-a amețit în ultimul hal, pentru că-mi băga pe sub nas fel și fel de răsturnări de situație, mi-a dat croșeul final cu tehnologia sofisticată.
📱 Tehnologie și teroare
Ori mi se pare că ține de domeniul SF-ului, pentru că noi, prostimea, avem acces doar la ciurucuri vândute scump drept bijuterii moderne, ori scenariului îi place să inventeze tehnici de supraveghere ca să ne bage paranoia în creier.
Drone care te găsesc și-n gaură de pește, telefoane super inteligente care-ți scanează și ultima moleculă dosită prin corp, instrumente de ascultat care captează și ce șoptesc astronauții pe ISS.
Și eu mă cert cu Google pentru că îi dictez Bolojan și el tot scrie Bolovan.
Chiar și așa, Scare Out are ceva hipnotic. Deși nu înțelegi fiecare detaliu din prima, continui să te uiți pentru că vrei să vezi cât de absurd poate deveni totul.
Iar Zhang Yimou știe să transforme și o simplă sală de ședințe într-un câmp de luptă psihologic. Omul filmează niște corporatiști care se uită suspicios unii la alții de parcă urmează să lanseze arme nucleare, nu să completeze un fișier Excel cu parole secrete.
🏆 Verdict
Filmul este interesant, nimic de comentat, fiind un spectacol tehnologic pe cinste, cu o poveste care m-a prins până la urmă.
Doar că mai avea un pic până să fie și cu adevărat bun. A insistat prea mult cu surprize peste surprize, de am crezut că e Crăciunul.
Și, din păcate, cu toate schimbările de direcție din poveste, tot nu a reușit să fie imprevizibil. De ce? Pentru că am mai văzut așa ceva la alte filme mai reușite.
Trailer
