Billie Eilish: Hit Me Hard and Soft – The Tour Live in 3D

Nu râdeți, am fost la Billie Eilish: Hit Me Hard and Soft – The Tour Live in 3D.

Nu pentru că-s fanul artistei, ci pentru că voiam să văd cu ce-și mai pierde James Cameron timpul.

Omul meu regizează concerte în loc să bage un film să crape proiectoarele.

📖 Premisă

Filmul e fix ce scrie pe bilet: un concert al lui Billie Eilish în 3D, cules din Manchester și pus la punct de James Cameron împreună cu ea.

Adică o să vezi cam aceleași momente: fată uriașă pe ecran, fată care aleargă pe scenă, fată care plânge puțin la o scrisoare de la fratele ei Finneas, fată care urcă într-o cutie și e împinsă pe scenă.

Și cam atât ca „poveste”, pentru că restul e doar listă de piese, lumini strălucitoare, fani care plâng și jdemii de telefoane aprinse.

💭 Comentariu

M-am uitat la Billie Eilish: Hit Me Hard and Soft – The Tour Live in 3D cu un soi de curiozitate de laborator.

De ce naiba să pui alături pe James Cameron, tipul care a scufundat Titanic și a făcut trei Avataruri pompoase, și o fată de 24 de ani, a cărei muzică mi se pare… și acum vine prăpădul… banală?

🎥 Cameron și obsesia pentru 3D

Ei bine, Cameron chiar a colaborat cu ea, a băgat vreo 17 camere și un buget de 20 de milioane de dolari, iar la final am primit un concert care arată ABSOLUT IMPECABIL.

Când nenea Cameron aleargă după tine cu ditamai camera video pe umăr, e clar că va ieși o perfecțiune tehnică.

Speculez, așa nu o luați de bună, dar cred că James Cameron voia doar să-și testeze niște jucării 3D, ca să reducă din bugetul următoarelor filme Avatar.

Și se pricepe al naibii de bine la 3D. Poți să spui orice despre el: că nu excelează la povești, că tot reciclează același film, că face numai filme comerciale cu încasări colosale, dar nu poți să spui că nu se pricepe la 3D.

Aveam impresia că sunt în primul rând la concert, efectiv lângă Billie când se jelea muzical. Nu știu dacă e meritul lui sau al inginerilor, dar imaginea e atât de cristalină încât vezi ce fundiță are Billie la șireturi.

Pe partea sonoră e cam ce așteptam: piese cântate corect, energie de stadion, totul bine. Când nu cântă, vezi cum își face părul, se uită la telefon și zâmbește la cameră în timp ce se machiază.

🎵 Muzica nu mă atinge

Problema mea principală e că muzica, în sine, nu mă atinge absolut deloc. Recunosc că nu sunt fan, nu am fost niciodată.

Nu zic că melodiile sunt proaste, doar că nu sunt pe gustul meu. Versurile mi se par banale, ating aceleași subiecte pe care le abordează orice artistă pop de la facerea gramofonului.

Billie e talentată, are voce, nu zic nimic rău despre ea din acest punct de vedere. Însă pe partea de compoziție nu consider că e vreo bijuterie. Piesele sunt în regulă, dar nu memorabile.

Da, știu, sunt dinozaur antic, sunt boomer sau ce alte caracterizări mai sunt folosite azi, și de asta nu îmi place muzica mileniului trei. Asta e, am rămas cu generația veche, cea ale cărei piese încă se ascultă și azi.

Da, știu, este o părere nepopulară, dar în ultimele decenii a scăzut mult ștacheta calității în muzică. Acum se leșină pe niște versuri care nu spun nimic cu adevărat sau sunt repetate până la exasperare.

Nu generalizez, pentru că sunt destule excepții, dar asta e impresia pe care mi-o lasă muzica actuală.

Înainte se reinventa muzica la fiecare cinci ani, acum doar cresc prețurile biletelor într-un ritm alarmant.

🧢 Anti-divă pop

E adevărat, totuși, că Billie merită mult respect pentru că refuză să se dezbrace și să se transforme într-o pițipoancă pop.

A ales să arate pe scenă ca o mătușă de la țară care a descoperit blugii largi și hanoracele XXL, ca o dovadă că o femeie este mult mai mult decât fizicul ei dezgolit.

În rest, îmi pare rău, nu am găsit niciun cântec care să-mi rămână în cap mai mult de cinci minute după ce ies din sală.

O să-mi iau carne să-mi ajungă câțiva ani de acum încolo, dar mi se pare că melodiile pop de azi, indiferent că-s cântate de Taylor Swift, Billie Eilish sau ce artiști mai sunt la modă, sunt ca filmele lui Jason Statham.

Multe dintre ele sunt la fel, create fix pe același șablon, singurul motiv pentru care sunt băgate în seamă fiind carisma artistului.

📱 Generația care filmează tot

Știți ce mi s-a mai părut incredibil de trist, deși nu este o noutate?

Faptul că azi oamenii nu mai știu să se bucure cu adevărat de un concert. Nu-l mai ascultă cu urechile, nu-l mai văd cu ochii, doar se uită la el prin intermediul ecranelor de telefon.

Fanii ăia, în loc să fie acolo, „living in the moment” sau „Carpe Diem”, dacă vreți varianta elitistă, erau preocupați să filmeze și să aleagă formatul clipului.

O fi tehnologia bună, dar când ajungi să creezi amintiri în cloud, nu în minte, înseamnă că umanitatea dă înapoi, nu progresează.

Și sunt convins că toate acele clipuri filmate în timpul concertului vor aduna praf digital, pentru că nici dracu n-o să se mai uite la ele.

🏆 Verdict

Ca realizare tehnică, Billie Eilish: Hit Me Hard and Soft – The Tour Live in 3D m-a lăsat mască. Unde pune mâna James Cameron iese bijuterie.

Multă stimă pentru Billie, pentru că este autentică în modestia ei vestimentară, se îmbracă nu ca să le facă altora pe plac, ci pentru confortul ei.

Dar muzica nu m-a impresionat, nu e rea, dar nici memorabilă. Mă bucur, însă, că alții sunt atinși de versurile pieselor, semn că este loc sub soare pentru toată lumea.

Trailer