Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
După ce am văzut Dhurandhar la finele lunii ianuarie 2026, iată că nu am avut prea mult de așteptat pentru continuarea intitulată Dhurandhar: The Revenge.
Filmul este disponibil pe Netflix și durează aproape patru ore.
📖 Premisă
Filmul funcționează ca The Godfather: Part II. E și prequel, e și sequel.
În caz că am uitat cine e Hamza, povestea ne aduce aminte. Știm că omul este patriot din cale afară și adânc infiltrat în Pakistan, dar acum aflăm pe îndelete de ce.
Înainte să fie Hamza, era Jaskirat. Un tânăr visător, care voia să se înroleze în armată și să-și apere țara.
Dar destinul a avut alte planuri cu el.
Pe scurt, plivește cu mitraliera aproape întreaga buruiană genetică a unui politician corupt.
Ce-a făcut respectivul nemernic? O nimica toată. Doar i-a spânzurat tatăl de un pom, i-a violat cele două surori, le-a făcut literalmente poștă, de zici că toată poșta indiană făcuse coadă să-și bage plicul în cutie. Apoi pe una a ucis-o în mod brutal.
Omul nostru ce să facă după ce poliția s-a spălat pe mâini, pentru că n-a îndrăznit să se lege de politician?
A făcut prăpăd și a intrat la pârnaie. De aici a fost racolat, antrenat și infiltrat în Pakistan, ca să destabilizeze o vastă rețea de mujahedini.
Astfel, a devenit Hamza.
💭 Comentariu
Dacă îl vedeți ca pe un film de patru ore, o să vi se pară interminabil.
Dacă îl tratați ca pe o miniserie de 7 episoade, parcă se schimbă perspectiva. Fix așa este construit Dhurandhar: The Revenge, împărțit în șapte capitole de câte 30-35 de minute, astfel încât durata imensă este mai ușor de digerat.
Ori că băgați la foc automat un sezon de Tulsa King, ori că vedeți Dhurandhar: The Revenge, cam tot aia e.
🎭 Tematică patriotică și politichie
Nu pot să ocolesc tigrul hămesit din cușca minusculă. Filmul este foarte patriotard. Se știe de la Uri: The Surgical Strike că Aditya Dhar are o anumită direcție.
Ei bine, aici s-a dezlănțuit. Dacă primul Dhurandhar era mai mult un film de spionaj și război între bande, sequelul ăsta e un fel de spot electoral de aproape 4 ore.
Vorbește despre multe evenimente politice pe care doar indienii le cunosc, eu doar dădeam din cap a prost și aprobam tacit.
De la demonetizarea prezentată ca o mișcare genială, menită să zădărnicească finanțarea terorismului, și până la discursuri efervescente despre înfrângerea inamicului milenar, tot filmul e construit în jurul Pakistanului nenorocit.
Dacă vă deranjează amestecul ăsta de politică de duzină și „patriotism ieftin”, o să vă enerveze. Nu e subtil deloc. E ca și cum ți-ai dori o înghețată și cineva ți-ar turna deasupra un borcan de miere de te dor măselele.
Părerea mea: devine excesiv. Dar recunosc că se integrează în poveste, nu e doar lipit aiurea. Ajută la crearea unui „antagonist” coerent: Pakistanul e portretizat ca un furnicar de teroriști.
💥 Haos cinematic și explozii reale
Eh, aici aveam așteptări mai mari. Eram convins că o să fie măcelul de pe lume. Ce-i drept, începe fabulos, cu un Jaskirat turbat de furie, care bagă pompele funebre în trei schimburi, ca să facă față cadavrelor pe care le înșiră eroul.
Apoi filmul se transformă într-o epopee mafiotă. Sau, mai bine zis, teroristă? Zici că e un John Wick care s-a infiltrat în The Sopranos, dar totul dus la un nivel astronomic.
Bine, dacă filmul dura două ore, aceeași acțiune mi s-ar fi părut prea multă. Finalul este și el magistral, când Hamza intră în modul turbo, se cutremură pământul sub el, iar undele de șoc se resimt până și în Antarctica.
Au folosit explozii reale, cu 500 de litri de benzină (la ei e încă ieftină), cascadorii reale și au filmat prin niște ruine, ca să nu se supere nimeni dacă fac prăpăd.
Am săpat un pic prin Internetul ăsta atât de vast și am aflat că șeful pe efecte speciale a mărturisit într-un podcast că regizorul i-a dat poruncă: „Vreau totul pe bune. Niciun pic de computer, mai ales la explozii”.
Băieții care finanțau producția, zgârciți cum erau, au zis să folosească doar 250 de litri și să se descurce. Dar nenea ăsta i-a luat tare: „Fac ceva pe calculele voastre, bag 500 de litri, că așa vrea mușchiul meu artistic”.
Și nu e vorba doar despre benzină. Regizorul a forțat limitele violenței într-un mod în care mă îndoiesc că vom mai vedea prea curând la Bollywood.
Cică din cauza cenzurii și a regulilor de pe meleagurile lor, doar 60% din violența filmată a putut fi păstrată în varianta finală.
De asemenea, pentru filmări, au adunat peste 400 de cascadori din toată India. Și, la un moment dat, producătorul i-a spus regizorului: „Gata, bă, am terminat toți cascadorii, ajunge, nu te mai întinde.”
Nah, dramatizez și eu pentru efect artistic, dar ca idee, când avem acțiune, apoi avem nenică, nu glumă.
Din acest punct de vedere, e mai mult decât un film, e o dovadă că nebunia uneori dă rezultate.
Când ai un regizor sărit de pe fix, care vrea să vadă lumea arzând pe bune, și o echipă care poate transforma ideile țăcănite în realitate, atunci rezultatul e Dhurandhar 2.
🎨 Spectacol vizual și atmosferă
Imaginea e superbă. Ai impresia că ești în mijlocul mahalalelor din Karachi, printre praf, sânge și arme automate.
Nu zic că totul arată impecabil, dar se simte pasiunea pusă în fiecare cadru. Opulența vizuală este prezentă în fiecare imagine.
Paleta coloristică vibrantă și modul în care sunt folosite nuanțele generează tablouri în mișcare.
Mă uitam la film și înjuram de mama focului, ofticat că o asemenea capodoperă picturală o văd acasă, în loc să fie proiectată pe un ecran IMAX.
🎵 Hip-hop american printre gloanțe
La indieni nu se poate fără muzică. Nu vă speriați, e film serios, nu se apucă dușmanii să tragă o horă printre gloanțe, nu avem asemenea momente inoportune care să întrerupă aiurea acțiunea.
Mă refer la coloana sonoră. Și e una fascinantă, pentru că este un experiment interesant. S-a dorit un sunet global. Și ce face un om cu bani? Ia artiști internaționali.
De asta se aud Token sau Doja Cat, care aduc un strop de hip-hop autentic, din ăla american, într-un peisaj sonor dominat de ritmuri indiene.
Iar senzația e stranie. În timp ce Hamza făcea măcel și mătura pe jos cu dușmanii, pe fundal auzeai versuri cu „fuck” și „shit”. Joac-o pe asta.
🎬 Actorie
Aici e una dintre marile surprize. Ranveer Singh e într-o formă de zile mari. Personajul lui are traume, are momente de liniște, dar explodează când e nevoie.
Unghiurile de filmare îl transformă într-un zeu uman, elementele naturii par că i se supun spășite și îl percepi ca pe o ființă divină.
Nu mai insist pe cât de impozant este. Pe scurt, nu vrei să-ți regăsești numele trecut în carnețelul lui.
Ah, cum să uit? Are niște plete absolut colosale. Ca să fac un exercițiu de imaginație, toate companiile cosmetice ar concedia actrițele și fotomodelele și ar face coadă la ușa lui Hamza ca să le reprezinte.
Orice s-ar întâmpla, coafura lui rezistă. Nu contează că trece prin explozii, că dai cu lanțul cu zaua cât momița de elefant sau prin ce alte intemperii mai trece, părul lui rămâne perfect.
Pe partea de răufăcători memorabili scârțâie un pic filmul. Nu este unul singur, fiecare șef își are șeful. Cum elimină Hamza o căpetenie, cum apare următorul în ierarhie.
Aș fi preferat unul singur, dar bun, astfel încât lupta finală să fie și mai satisfăcătoare decât este.
⛔ Punctele negative
Până la urmă, contează și lungimea. Și aici e chiar prea lung, cu tot cu pauzele luate între capitole.
Da, e frumos, e complex, dar mergea tăiată o jumătate de oră de politică și să rămâi cu esența.
Mie nu-mi place să fiu bătut la cap cu „India, India, India” și să văd Pakistanul ca pe un fel de iad musulman din care ies toți monștrii.
Așa cum noi tot tragem tare pe comunism, cum coreenii se întorc mereu la japonezi ca inamici în filme, și indienii insistă cu pakistanezii. Fiecare cu trauma lui.
E corect din punct de vedere geopolitic? Da, dar devine obositor. Se simte că sunt anumite personaje introduse doar ca să zică niște replici ca să dea bine la public, nu ca să avanseze acțiunea.
👩 Personajele feminine aproape inexistente
Mie mi-au lipsit mult personajele feminine. Dispar rapid sau sunt aproape inexistente. Există soția lui Hamza și atât. Restul sunt umbre. Povestea e construită pe tipi, pentru tipi.
Din această cauză, momentele emoționante nu au efectul scontat. Dacă nu jelesc la un film indian, înseamnă că este ceva în neregulă.
🏆 Verdict
Filmul are aproape tot ce-i trebuie: acțiune, politică, trădări, numerele câștigătoare la loto, dramă, efecte reale, un Ranveer Singh în mare formă.
Dar are și prea mult din ce nu trebuie: îndoctrinare patriotică și o impresie de „déjà-vu” pentru cine a văzut prima parte.
Dacă stau bine să mă gândesc, poți urmări Dhurandhar: The Revenge fără să fi văzut Dhurandhar. Pierzi ceva legături, dar nu prea multe.
Dacă le bagi pe ambele, adică aproape 8 ore, poți să dai liniștit examenul pentru obținerea cetățeniei indiene. O să-l treci cu brio, cred că înveți și câteva expresii în hindi.
Important e să știi „Jai Hind” și „Pakistan bad”.
De final, mai este de menționat că filmul s-a cocoțat pe locul 2 în topul box office all-time al producțiilor indiene.
Cu încasări de aproape 1.800 de crore, se află doar sub Dangal, regele incontestabil, singurul film indian care a depășit bariera de 2.000 crore.
Faceți voi conversiile, pentru că eu am obosit după aproape patru ore de explozii și patriotism nuclear.
Trailer
Nu este pe Netflix.
Ba este pe Netflix. Am aceeași discuție de fiecare dată. Setați limba aplicației în engleză, nu în română, și veți avea acces la un catalog mult mai bogat.
Uite și dovada:
Dhurandhar: The Revenge