This is it

admin 2 secunde ago Dramă Leave a comment

Dacă tot am văzut Michael, am zis că ar fi cazul să revăd și This Is It.

📖 Premisă

Nu prea ai ce să zici aici, pentru că e documentar, nu un film cu actori.

După o pauză de mai mult de un deceniu, Michael Jackson se pregătea să dea lumea peste cap din nou cu un ultim turneu, numit This Is It. Doar la Londra. 50 de concerte. Toate sold-out în câteva ore.

Voia să arate lumii că încă e regele. Avea 50 de ani, era subțire ca o trestie, dar când s-a apucat de repetiții?

Frate, uitai complet de vârstă, de procese, de toate porcăriile care i-au fost aruncate în cap.

Documentarul ăsta arată repetițiile din lunile premergătoare morții sale.

💭 Comentariu

🎭 Prima revelație

Am lăsat să treacă o noapte, să-mi pritocesc gândurile, pentru că inițial nu știam ce să scriu. Până la urmă, ce mare șmecherie e să te uiți la niște repetiții?

Dar apoi au început să vină cuvintele când am derulat în minte firul poveștii.

Prima imagine: niște dansatori care plâng. Literalmente plâng. Când află că o să danseze cu Michael Jackson.

Băi, eu n-am plâns niciodată la un interviu de angajare, dar ei acolo, pe ecran, erau distruși de fericire. Și-atunci am început să-mi dau seama ce a însemnat MJ pentru toată planeta.

👑 Prezența

Apoi apare EL. Slab, îmbrăcat în ceva ce arată ca un costum de lampă de birou retro. Dar are prezență.

Știi senzația aia când intri într-o cameră și toți se întorc instantaneu și instinctiv? El o avea la nivel de stadion.

Stătea acolo și controla 300 de oameni pe scenă doar cu o mișcare de mână. Niciun țipat, nicio criză de divă. Doar făcea un semn din mână. Și toți ceilalți știau ce vrea.

Coregrafia este repetată până la epuizare și el tot nu este mulțumit. Trebuie să fie la milimetru, atât de perfecționist era.

Auzea ceva ce alții nu reușeau să audă. Zici că avea în cap un cronometru la milisecundă, simțea când cineva apăsa greșit o clapă de pian înainte s-o apese.

Era deja zeu și tot mai voia să muncească. Unii artiști de azi stau cu fundul pe TikTok și fac playback la un concert pe care l-au vândut cu 5.000 de lei biletul. El repeta mișcări de șold după ore întregi de efort și nu se plângea. Perfecțiunea se muncește, nu vine doar din talent.

💔 Impactul emoțional

Ca experiență personală? Mă așteptam să mă comport ca o bocitoare angajată pe sume extravagante și să dau tot ce pot.

La Smooth Criminal au venit primele mele lacrimi. Știu perfect momentul. A intrat proiecția cu Rita Hayworth, ecranul ăla alb-negru, apoi el în pălărie și când a început să cânte, ceva s-a întâmplat.

Nu era doar nostalgia. Era sentimentul că se mai poate. Că încă mai există magie în lumea asta obosită de plastic și virgule pe Instagram.

Era acolo, pe ecran, un om care făcea artă nu pentru bani (avea deja), ci pentru că nu putea nu s-o facă. Și atunci am început să simt nodul în gât.

După câteva minute a venit Earth Song, melodia mea preferată din toate timpurile. Și aici am cedat complet.

Când a început să cânte despre planetă și despre cum trebuie să oprim distrugerea ei, n-am avut cum să mai rezist.

Cântam cu el (e singura piesă ale cărei versuri le știu mai bine decât Tatăl Nostru) și plângeam în același timp.

Asta deși era doar un tip la repetiții. N-avea public, n-avea camerele alea să transmită live. Era doar el și sala aia goală. Și totuși a dat totul.

Vocea aia, gesturile alea, am plâns ca un copil de 5 ani care și-a pierdut înghețata. Nu mi-a fost rușine deloc. Am oprit documentarul 5 minute doar ca să mă uit în tavan și să-mi revin.

Și știi ce e mai dureros? Că în timp ce el repeta Earth Song și spunea „we have four years to get it right” (acu’ 17 ani era treaba asta), planeta ardea deja. Și el știa. Și cânta. Și nimeni nu l-a ascultat atunci cum trebuie.

🎬 Din culise

Gata cu spovedaniile, urmează să scriu câte ceva și despre partea mai plictisitoare a articolului, cea tehnică.

This Is It este regizat de Kenny Ortega. El era șeful concertului, să-i zic așa. Le avea cu muzica, pentru că a regizat franciza High School Musical.

Aici a luat sute de ore de material și a făcut un film care nu e nici cortegiu funerar, nici exagerat de glorios.

Îl vezi pe Michael cum dă indicații la mixaj. Cum cântă Human Nature aproape șoptit și toată sala tace. Cum dansează pe Billie Jean de-ți vine să închizi ochii de plăcere.

Muzicienii din trupă merită și ei lăudați. Când Michael le zice „mai încet, las-o să respire”, ei înțeleg exact. Și când, efectiv, nu-și dădeau seama la ce se referă MJ, exersau până-l mulțumeau pe Regele Pop.

E musai să bag o mențiune specială pentru Thriller în 3D. Când a început, eu ziceam „hai mă, ce mai e nou?”.

Apoi au băgat efecte speciale, morminte, schelete și alte nebunii. Ce să zic, Stephen King i-ar fi pupat mâna.

Iar finalul cu Man in the Mirror? Acolo am înțeles totul. Nu era un concert. Era un om care își lua rămas-bun fără să știe. Și noi ne uităm la el cum își ia rămas-bun.

⚖️ Minusuri

E perfect? Nu este. Unele părți sunt repetitive. Dacă n-ai răbdare cu muzicieni care refac același refren de 10 ori, o să te plictisești.

Și Kenny Ortega uneori insistă prea mult cu cadre din rândul celor din echipă care se uită uimiți. Știu că efectul e să arate admirația, dar după al 4-lea „wow” devine previzibil.

Și vocea lui Michael e uneori obosită, nu cântă la capacitate maximă. Dar în același timp, fix asta e frumos: e real. Nu e auto-tune, nu e studio. Sunt repetiții.

🏆 Verdict

Nu pot decât să-i ofer nota maximă, chiar dacă am menționat că nu e perfect. Dar este de 10 pentru că are inimă.

Pentru că la Smooth Criminal mi-au dat lacrimile, la Earth Song am cedat complet, iar la Human Nature am simțit că Dumnezeu există și că uneori mai lasă câte un înger pe pământ drept cadou.

This Is It nu e un film despre moarte. E un film despre ultima suflare de viață a unui om care a dat totul până în ultima clipă.

Când vezi cum dansa în acele repetiții, îți dai seama că trupul lui nu mai era cel din tinerețe, dar spiritul lui ardea ca un reactor. Și când se stinge pe ecran ultima notă, rămâi acolo, în liniște, gândindu-te la ce am pierdut.

Dacă nu l-ai văzut, e păcat. Nu e nevoie să fii fan Michael Jackson. E nevoie doar să iubești arta făcută pe bune.

Dar pregătește o cutie de șervețele. Jur că o să ai nevoie.