Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Viața cinefagului dedicat: să vezi filme singur în ditamai sala de cinema.
Așa a fost cazul și cu Marsupilami, o comedie franceză regizată, scrisă, jucată și produsă de Philippe Lacheau.
Dacă nu știți cine e Philippe Lacheau, nici nu am ce să mai discut cu voi 😊.
🎬 Marsupilami – Premisă
David Ticoule (Philippe Lacheau – Super-héros malgré lui) face o boacănă uriașă, iar patronul tiranic, Malone (Jean Reno – Godzilla), îi dă o sarcină periculoasă ca să-l ierte.
Ticoule trebuie să meargă în Palombia, o țară fictivă din America de Sud, pentru a prelua un pachet misterios. Nu, nu este vorba despre droguri.
Este genul de pachet despre care toată lumea spune „nu-l deschide”, ceea ce în limbaj cinematografic înseamnă evident că va fi deschis în maximum cinci minute.
Din cutie apare un pui de Marsupilami, creatura celebră din benzile desenate create de André Franquin: galbenă, plină de energie și cu o coadă care pare să aibă viață proprie.
De aici lucrurile scapă complet de sub control. Personajele ajung implicate într-o avalanșă de situații absurde, urmăriri și încurcături, în timp ce creatura transformă orice loc în care apare într-un dezastru ambulant.
💭 Marsupilami – Comentariu
Dacă ai văzut vreodată un film din gașca lui Lacheau, denumită „La Bande à Fifi”, știi deja regula de bază: logica ia o pauză lungă, iar prostiile creative preiau controlul.
Marsupilami funcționează exact pe rețeta asta. Lacheau are în continuare o imaginație foarte sănătoasă când vine vorba de a construi situații complet ridicole.
Nu vorbim despre gaguri izolate, ci despre momente în care o scenă întreagă se transformă într-un domino de absurdități.
Un personaj face o prostie, altul reacționează greșit, apare animalul, mai cade ceva, se mai lovește cineva, și până îți dai seama ce se întâmplă deja râzi.
😂 Râsul în sala goală
Și da, au existat câteva momente în care am râs destul de tare. Nu zâmbet politicos de spectator civilizat, ci râs din ăla involuntar care te face să te uiți în jur să vezi dacă nu te judecă lumea din sală.
După cum am spus la început, pe mine nu a avut cine să mă judece, nu mai era nimeni. Practic, am exemplificat zicala clasică „a râde singur ca prostul”. Eu eram ăla.
🎥 Parodiile și trimiterile cinefile
Aici Lacheau rămâne foarte bun: are talent la coregrafia haosului comic. Este suficient să vă uitați la trailer pentru a vă face o idee despre situațiile create.
Multe dintre ele sunt scene preluate din filme celebre, dar parodiate și metamorfozate comic până li se schimbă sensul. Cea cu E.T. este arhicunoscută, dar nu e nici pe departe singura.
🐾 Motorul gagurilor: creatura
Marsupilami, nu filmul, ci creatura, ajută mult. Are energia unui personaj de desene animate scăpat în lumea reală.
Nu stă locului, creează probleme peste tot și devine practic motorul multor gaguri. E genul de idee care, pe hârtie, pare simplă, dar oferă destul combustibil pentru tot felul de situații nebune.
În plus, filmul are și acel tip de ritm specific comediilor franceze moderne: rapid, gălăgios și foarte puțin interesat să fie subtil.
Seamănă cu Băieți de oraș: Golden Boyz, ca să fac o comparație pe care o veți prinde instantaneu. Adică ești bombardat de o avalanșă de glume verbale și gaguri fizice, de nici nu ai timp să respiri.
🧠 Oboseala formulei
Problema este că începe să apară o mică oboseală a formulei. Nu e ceva dramatic, dar dacă ai văzut mai multe filme ale lui Lacheau, începi să recunoști mecanismul.
Personajele sunt din nou aceleași tipologii de oameni puțin prea siguri pe ei și puțin prea proști pentru binele lor. Situațiile pornesc mereu dintr-o minciună care explodează într-o avalanșă de complicații. Mecanismul funcționează, dar începe să fie ușor previzibil.
Nu în sensul că știi exact gagul următor, ci în sensul că simți structura filmului. Știi că lucrurile vor merge din rău în mai rău, apoi din absurd în complet ridicol.
Asta nu înseamnă că filmul devine plictisitor. Doar că farmecul inițial al formulei nu mai are aceeași prospețime ca la începuturile lui Lacheau.
E un pic ca atunci când ai descoperit un restaurant care făcea un burger incredibil. Îți place în continuare burgerul, dar după a cincea vizită începi să recunoști exact rețeta.
🎢 Un parc de distracții pentru gaguri
Pe de altă parte, trebuie spus că filmul nici nu încearcă să fie altceva decât este. Nu se preface că ar avea o morală profundă sau o poveste sofisticată.
E construit ca un parc de distracții pentru gaguri. Iar pentru genul ăsta de comedie, asta e de fapt o calitate.
Un alt lucru care ajută este energia generală a filmului. Ritmul este alert, iar filmul nu se împotmolește în explicații inutile.
Se mișcă repede, schimbă decorurile, schimbă situațiile și nu stă prea mult să analizeze consecințele.
Uneori e exact ce trebuie pentru o seară de cinema în care vrei doar să te distrezi.
🎭 Distribuția și gagurile finale
Alături de el mai joacă și Élodie Fontan (Nicky Larson et le parfum de Cupidon), în rolul lui Tess, fosta iubită care nu a vrut să se mărite cu el. Ghiciți de ce? 😉.
Nu putea lipsi Tarek Boudali (Épouse-moi mon pote), care interpretează un artist uitat de lume, fost component al unui duo celebru. Doar că jumătatea mai sexy l-a lăsat baltă și a început o carieră solo de succes.
Stați la piesa de final. Vă zic doar atât: are loc o reuniune a formației. Și da, chiar merită.
🏆 Marsupilami – Verdict
Este o comedie care livrează exact ceea ce promite: haos, gaguri și o creatură imposibil de controlat care provoacă o serie de situații absurde.
Sunt momente foarte reușite în care imaginația lui Philippe Lacheau funcționează perfect și reușește să scoată râsete serioase din sală.
Deși filmul este încadrat la AG (Audiență Generală), m-au surprins violența unor glume și subtextul sexual al altora.
Știam că nu-i bine să râd când copiii mici erau dați cu capul de toți pereții, dar nu mă puteam abține.
Și vă garantez că, de acum încolo, nu veți mai merge cu câinele la spa. Doamne ferește, ce dement e Lacheau!
Mai e o dumă legată de corupție la care mi-au dat lacrimile, dar nu mă apuc să vămuiesc toate poantele bune.
În același timp, formula începe să dea ușor senzația de deja-vu. Nu e un film care reinventează comedia lui Lacheau, dar este unul care confirmă că știe în continuare să facă publicul să râdă.
Întrebarea mea e simplă: pentru cât timp mai poate s-o facă înainte să intre într-o rutină banală?
Trailer
