Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Am fost la Reminders of Him. În sală mai era un cuplu. Eu m-am uitat la film, cuplul a avut alte preocupări.
Cred că i-am și deranjat pe cei doi pentru că am cumpărat bilet la acea proiecție.
🎬 Reminders of Him – Premisă
Kenna Rowan (Maika Monroe – Longlegs) iese de la zdup după câțiva ani petrecuți acolo pentru un accident care a schimbat mai multe vieți.
Vrea să-și refacă existența și, mai ales, să o cunoască pe fiica ei, crescută între timp de părinții lui Scotty, iubitul care a murit în acea noapte.
Problema e că familia lui nu vrea să audă de ea. Și pe bună dreptate. S-a urcat trotilată la volan și restul este simplu de dedus.
În oraș, Kenna găsește totuși o ușă întredeschisă: Ledger (Tyriq Withers – HIM), proprietarul unui bar și prieten apropiat al lui Scotty.
El este singurul care pare dispus să o privească dincolo de trecutul ei turbulent.
Așa începe o poveste despre vină, iertare și încercarea de a repara ceva ce pare imposibil de reparat.
💭 Reminders of Him – Comentariu
📚 Romanul și tonul melodramatic
Filmul este bazat pe un roman scris de Colleen Hoover, așa că știți de la început că o să vă înece în sirop lacrimogen.
Pe mine m-a aruncat într-o zonă ciudată. Nu pentru că ar fi povestea prea complicată, ci pentru că nu știam exact ce ar trebui să simt față de personajul principal.
⚖️ Dilema morală a personajului
Pe de o parte, filmul vrea clar să te pună în tabăra „a doua șansă”.
Kenna a plătit pentru greșelile ei, și-a ispășit pedeapsa, a ieșit din închisoare și încearcă să își pună viața pe picioare.
Iar ideea asta, în teorie, e corectă: oamenii greșesc, uneori foarte grav, dar societatea ar trebui să ofere o posibilitate de reabilitare.
Pe de altă parte, filmul nu te lasă să uiți niciodată motivul pentru care a ajuns acolo: Scotty e mort din cauza ei.
🔥 Între iertare și condamnare
Și aici începe dilema. În loc să creeze o balanță bine construită, filmul te ține într-o stare de ezitare. Eu, unul, am oscilat destul de mult între două reacții opuse:
„Da, merită o a doua șansă.”
„Sau poate ar trebui trimisă direct în cazanele iadului.”
Problema e că filmul pare convins că publicul va merge automat pe prima variantă. Dar pentru mine nu a fost atât de simplu. M-am pus și în locul părinților lui Scotty.
Cum aș reacționa dacă, după ani și ani, m-aș trezi la ușă cu cea din cauza căreia mi-a murit copilul? Aș invita-o cordial la o cafea să depănăm amintiri sau aș pune o haită de câini pe ea?
🎭 Melodrama și iar melodramă
Ceea ce m-a sâcâit constant a fost cantitatea de melodramă. Și nu este de mirare, având în vedere sursa de inspirație.
Filmul pare să funcționeze pe principiul că dacă apeși destul de tare pe butonul tristeții, publicul o să reacționeze. Și apasă mult.
Atmosfera e aproape permanent deprimantă. Personajele sunt triste, conversațiile sunt depresive, iar orașul pare prins într-o ceață emoțională continuă.
📻 Playlistul oficial al suferinței
La un moment dat am avut impresia că și universul participă la jelania generală. Serios, până și radioul părea decis să spulbere orice urmă de optimism. Orice post ales scotea o melodie de-ți venea să bocești cu venele la vedere.
Nu știu dacă a fost o alegere conștientă sau doar o coincidență de montaj, dar la un moment dat m-am surprins gândindu-mă: „Băi, există și muzică normală în orașul ăsta sau toată lumea ascultă doar playlistul oficial al suferinței?”
Asta e una dintre limitele filmului. În loc să lase emoția să apară natural, încearcă s-o stoarcă încontinuu din spectator.
Și când simți că filmul te împinge într-o direcție emoțională, reacția e, inevitabil, mai rece.
Dar există și oaze lăudabile în acest ocean de melancolie bacoviană.
🌟 Maika Monroe ține filmul în viață
Interpretarea actriței Maika Monroe e probabil elementul care ține filmul pe linia de plutire.
Ea reușește să transmită destul de bine vinovăția și frica unui om care știe că e judecat de toată lumea din jur. Joacă suficient de sincer încât să nu pară o caricatură melodramatică.
Relația cu Ledger e construită destul de clasic pentru un film de genul ăsta. El devine puntea dintre Kenna și familia care o respinge.
Din punct de vedere narativ, e un mecanism foarte familiar: un personaj care vede mai mult decât trecutul cuiva și încearcă să creeze un spațiu de empatie. Funcționează cât de cât, dar nu te dă pe spate. Originalitate? Zero.
🎥 Aspectul vizual
Vizual, e competent, dar lipsit de personalitate.
Dacă Hallmark ar face filme cu închisoare și traume, exact așa ar arăta: curat, luminat corect, dar perfect de uitat.
🏆 Reminders of Him – Verdict
Am nimerit la un film decent despre vină și iertare, dar care nu m-a prins cu adevărat.
Nu e slab, nu e ofensator, dar nici nu reușește să depășească zona melodramelor banale pe care le vezi, le înțelegi și apoi le uiți destul de repede.
Funcționează datorită interpretării actriței principale, dar povestea nu reușește să creeze acea implicare emoțională care te face să simți cu adevărat dilema morală a personajelor.
Trailer
