După îndelungi amânări, Good Fortune și-a luat zborul în cinematografe.
Filmul reprezintă debutul în regie al actorului Aziz Ansari.
🎬 Good Fortune – Premisă 📖
Arj (Aziz Ansari) este un tip obișnuit, cu o viață de tot rahatul. Dacă există proverbialul fund al butoiului, acolo își are Arj reședința.
Doarme în mașină prin parcări, are doar slujbe temporare, pe care nici cei amărâți nepalezi nu le-ar accepta, iar perspectivele de a se schimba ceva în bine nu există.
Când Arj decide că i-a cam ajuns cu această existență mizerabilă, se bagă în seamă îngerul de rang inferior Gabriel (Keanu Reeves – The Matrix), care vrea să-i îmbunătățească traiul.
El îi oferă șansa unui „schimb de destine” cu Jeff (Seth Rogen – The Studio), un mogul putred de bogat, care are totul, mai puțin un sens real în viață.
Rezultatul? Doi oameni nefericiți în viețile altora, un înger în depresie și o comedie despre cum norocul e, de fapt, doar o formă mai frumoasă a haosului.
💭 Good Fortune – Comentariu 🍿
Good Fortune e genul ăla de film care pornește cu o idee faină: „Ce-ar fi dacă norocul nu e un dar divin, ci un experiment cosmic care ne scapă de sub control?”
Sună foarte interesant, nu? Și timp de vreo 60 de minute, chiar merge.
Tonul filmului e ciudat în cel mai bun sens: am urmărit o comedie spirituală despre capitalism, care arată ca o reclamă Apple regizată de un student la filozofie.
Pe alocuri te lovește mesajul cu subtilitatea unei cărămizi: „banii nu aduc fericirea”, „nimeni nu știe ce face cu viața lui”, „nu mai cumpăra chestii, cumpără experiențe”, dar reușește s-o facă fără să te enerveze, pentru că e sincer și autoironic.
💸 Reflecție socială
Dincolo de glumele care nu sunt neapărat foarte amuzante, rămâne amărăciunea concluziei pe care o tragi după ce vezi filmul.
Societatea este una nedreaptă și capitalismul e bun doar pentru acel 1% care deține majoritatea masei monetare.
Oare o fi corect ca un nene să-și poată cumpăra, dintr-un moft de după-amiază, 10 mașini luxoase, pe care n-o să le conducă în veci, în timp ce angajații lui au nevoie de altă slujbă doar pentru a trăi la limita subzistenței?
Știu că sună simplist, dar dacă vreun bogătan care deține o mega corporație își va plăti decent salariații, astfel încât aceștia să nu se teamă pentru ziua de mâine, oare va muri dacă va obține profit de 20 miliarde de dolari în loc de 40 de miliarde?
Cât de lacom să fii într-o viață, care se va termina tot la cimitir, cu veșnica pomenire cântată la fel ca săracului care a murit pe străzi, ca un câine hăituit, pentru că n-a avut bani de chirie?
Vorba bătrânilor la taifas: „Nu vă mai satură Dumnezeu”. Există un adevăr universal în această expresie.
⚖️ Între ideologii
A nu se înțelege greșit, nu fac apologia comunismului
(prostia aia cu „toți suntem egali”), dar nici capitalismul nu este un lucru bun în forma actuală.
Când ai nevoie de 2-3 slujbe doar ca să nu mori de foame, capitalismul nu e deloc tărâmul economic cu lapte și miere din belșug.
Cam asta scoate în evidență Good Fortune, iar întrebarea pe care o lansează este foarte bună: până când vor mai răbda cei mai mulți lăcomia celor puțini înainte să explodeze butoiul cu pulbere?
🌈 Schimbare de ton
Bineînțeles, filmul își îndreaptă apoi privirea spre clasica povață despre valoarea fiecărei vieți care merită trăită, indiferent de greutăți.
Din acel moment, parcă scenariul își pierde din forță și intră în teritoriul moralei plină de clișee și devine o predică zen pentru oameni care mănâncă hummus și cred în energii bune.

😇 Keanu, îngerul ratat
Keanu Reeves e minunat în postura de înger binevoitor, dar complet depășit de oamenii care îl surprind la orice pas prin felul cinic în care abordează conceptul de viață.
Nu joacă un înger clasic, care fâlfâie din aripi și împarte bucurii, ci unul care a ratat examenul la teologie, dar a compensat prin empatie.
Are o prezență luminoasă, dar cu umor sec, de parcă ar fi înțeles că viața e o glumă, doar că n-a aflat încă poanta.
El este starul filmului, mai ales când soarta personajului ia o cotitură neașteptată și Keanu Reeves trebuie să se mire, ca un copil mic, când descoperă fel și fel de experiențe noi pentru un înger.
🎭 Despre restul distribuției
Aziz Ansari își scrie un rol pe măsura lui: ironic și obosit de tot ce înseamnă societatea modernă.
Seth Rogen e în elementul lui, pe omul ăsta fie îl iubești, fie îl urăști, nu există cale de mijloc.
Când dă drumul unui râs de vier cu beregata luată, nu știi dacă să râzi cu el sau să-ți vâri cuțite încinse în urechi.
Personajele sunt tipologii diferite, dar presărate cu stereotipuri care mai taie din elanul construcției lor.
🚫 Rating de pomană
Nu înțeleg de ce a fost ales ratingul R și nu s-a profitat la maximum de el. Doar pentru cele câteva înjurături, de care mă puteam lipsi? Dacă tot te duci în zona aia, atunci stoarce tot ce poți din acel R.
Vorba aia, dacă tot dai o grămadă de bani pentru o vacanță în Seychelles, nu stai toată ziua în camera de hotel, uitându-te cu jind la ocean; te duci și te scalzi în apa caldă, pentru că deja ai plătit.
🎥 Partea tehnică
Nimic fenomenal: filmul nu este atât de complicat încât să necesite artificii vizuale sau complicații logistice. Arată decent și atât.
Muzica e plăcută, minimalistă, nimic ieșit din comun, e genul de soundtrack care știe că filmul e mai simpatic decât profund.
🏆 Good Fortune – Verdict 👍 sau 👎?
Nu pot spune că am râs exagerat, glumele sunt decente, dar nu extraordinar de ilare, am rămas în minte mai mult cu tristețea izvorâtă din conștientizarea că lumea este nedreaptă și că nu se va schimba nimic.
Este o comedie plină de intenții bune și exact asta o face greu de urât, chiar dacă nu oferă momente în care să te ții cu mâinile de burtă de la atâta râs.
Nu e nici revoluționară, nici memorabilă, dar e un film care te lasă cu un zâmbet blând și o întrebare simplă: „Dacă norocul există, de ce naiba nu aterizează și în ograda mea?”
Aziz Ansari își face treaba decent, fără pretenții, iar Keanu Reeves demonstrează încă o dată că poate fi luminos fără să spună mare lucru.
Poate că filmul predică prea mult și râde prea puțin, dar în lumea comediilor moralizatoare, măcar o face cu suflet.
PS. Orice s-ar spune, mărimea contează!
(3,5 / 5)

Trailer
Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
