Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Până când să mai ocolesc celebrul Onibaba? Este un film horror japonez foarte lăudat. Doar că nu prea e horror.
🎬 Onibaba – Premisă 📖
Japonia secolului XIV. Război civil, foamete, lipsă de bărbați și, mai ales, o mlaștină pierdută în mijlocul nimicului, cu lanuri de susuki atât de dense încât nici lumina nu prea are chef să le străbată.
În mijlocul acestui peisaj dăm peste două femei: o mamă văduvă și nora ei.
Două supraviețuitoare cu o misiune simplă, dar eficientă: atrag samurai rătăciți, îi omoară fără discuții, le iau posesiunile și le vând pentru orez.
Și când în ecuație apare Hachi, un vecin care a scăpat din război și vine cu testosteron în exces, nora începe să-și aducă aminte că viața e mai mult decât mâncare și crime bine mascate.
Asta, evident, nu-i convine soacrei, care începe să clocească planuri de tipul „mai bine te sperii decât să mă lași singură”.
Că e geloasă, ar vrea și ea dans la orizontală, dar Hachi nu îi acordă atenție, deși găina bătrână satisface ciorba bună.
💭 Onibaba – Comentariu 🍿
Nu am cum să o dau la întors și să jonglez printre cuvinte. Onibaba nu este un film horror, mai degrabă erotic, dar unul murdar, ancestral, primordial.
Ce face filmul memorabil nu e doar amestecul dintre erotism și violență, ci felul în care cele două se contopesc.
🔥 Erotismul – motorul ascuns al poveștii
Scuze pentru dezvăluire, dar scena în care nora fuge prin iarba înaltă spre Hachi e aproape animalică.
Foamea de sex și foamea de viață devin aceeași nevoie. Nu am văzut niciodată o femeie să alerge atât de repede spre sex, și nu fugind de sex. Pe ea n-o doare niciodată capul.
Dacă nora era alergătoare la proba de 100 de metri mădulare, era multiplă campioană olimpică.
🗡️ Violența – filmată cu aceeași intensitate
Și, în contrapunct, scenele de ucidere sunt filmate cu aceeași intensitate, fără muzică dramatică, doar cu sunetul metalului și al respirației.
Asta e frumusețea lui Onibaba: îți arată că în vremuri de război, limitele morale sunt primele care dispar. Când foamea și dorința dictează, totul devine negociabil. Chiar și sufletul.
O zic pe șleau, că nu am timp de artificii literare, cele două personaje feminine sunt mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate în acest film.
Aparent, vara niponă este toridă, așa că straiele sunt element de decor, mai ales noaptea, când se doarme cel mai bine la bustul gol.
🎨 Estetica
Dacă tot m-am nimerit la imagine, nu există CGI, nu există filtre Instagram. Doar lanurile de susuki, filmate în alb-negru, bătute de vânt, până când încep să respire și ele.
În Onibaba, iarba nu e decor, e un animal viu care te ascunde, te pierde, te sufocă.
Shindō îți bagă camera fix în miezul lor, îți dă impresia că ești și tu acolo, transpirând în aerul greu, auzind doar foșnetul și respirația.
Uneori mă uitam la iarbă și nu știam dacă se mișcă aleatoriu sau după un plan bine stabilit. Să fug sau s-o cosesc? Asta-i întrebarea. Bine, Snoop Dogg ar fi fumat-o, dar asta e altă discuție.
🕳️ Simbolismul gropii
La rândul ei, gaura din centrul acelui lan este o fântână a morții. Fiecare trup aruncat acolo dispare ca și cum n-ar fi existat vreodată. Și, cumva, asta e ideea: viața e ieftină, iar moartea, inevitabilă.
Ce-i drept, trupurile se transformă prea repede în schelete albe, fără pic de carne, piele sau viermi. Aici am strâmbat un pic din nas. Și nu din cauza mirosului pestilențial, ci a neatenției la detalii.
Filmul e alb-negru, cred că v-ați dat deja seama, dar îți dă impresia că vezi culorile. Contrastul e atât de puternic încât aproape guști pământul reavăn.
🎶 Coloana sonoră și efecte audio
Coloana sonoră e mai mult o prezență ambientală: vântul, foșnetul, pașii prin iarbă. Singurul moment în care muzica devine evidentă e în scenele de tensiune, unde tobele și ritmul sacadat îți bat direct în piept.
😈 Masca – punctul de cotitură
Momentul în care apare masca în poveste e o cotitură. Inspirată din teatrul Noh, cu trăsături demonice care-ți mănâncă sufletul, masca devine arma psihologică perfectă.
„Legenda” spune că demonii pedepsesc femeile păcătoase. Problema e că nu știm exact cine păcătuiește în acest film. Bine, eu știu, dar nu mai insist pe acest aspect, de aici vin cele câteva clipe de groază, aproape de final.
Ceea ce pare o răzbunare egoistă se transformă rapid în pedeapsă divină.
🐕 Atenționare pentru iubitorii de animale
Și cum să vă avertizez cât mai blând? Dacă iubiți animalele, pregătiți-vă pentru un șoc din care s-ar putea să nu vă mai reveniți. Eu v-am atenționat, să nu aud comentarii ulterioare.
🏆 Onibaba – Verdict 👍 sau 👎?
Nu e horror în sensul clasic, așa cum consider eu că ar trebui să fie un film de groază.
Nu are monștri digitali, nu are jump scare-uri ieftine și nici vreo matahală care învârte o armă ascuțită.
Dar trebuie să recunosc că este horror în sensul care contează: îți bagă sub piele teama de foame, de singurătate, de moarte și de dorință.
Îți arată că iadul nu e un loc cu foc și smoală, ci o mlaștină în care mori încet, sufocat de iarbă, de vină și de blesteme.
O să cosesc 8 lanuri de susuki, să mai reduc din locurile destinate unor morți violente și pofte de nestăvilit.
(4 / 5)
Recenzie video
Trailer
