Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1980
Acum, Moskva slezam ne verit parcă sună altfel în contextul actual, dar acum 45 de ani era titlul unui film care a impresionat Academia… până la lacrimi.
Ah, tradus în engleză, titlul este Moscow Does Not Believe in Tears.
🎬 Moskva slezam ne verit – Premisă 📖
Anul este 1958, orașu-i Moscova, iar locul exact este un cămin de muncitoare.
Aici dăm peste trei fete cucuiete, venite din provincie, gata să cucerească orașul.
Katya este cea serioasă și muncitoare, Lyudmila are rolul de poștă, dar nu trimite scrisori, ci vânează bărbați cu funcții, iar Antonina este gospodina înnăscută.
Acest trio visează la cariere, dragoste și, eventual, un apartament fără gândaci.
Dar știm și noi cum stă treaba cu planurile de acasă, mai ales într-o țară comunistă. Viața are alte gânduri.
Și până ajungem la actul doi al filmului avem deja o sarcină neplanificată, o relație pe interes, dar și o căsnicie decentă.
💭 Moskva slezam ne verit – Comentariu 🍿
Am urmărit un film destul de bizar, deoarece mult timp nu am știut ce vrea să fie.
Prima parte este plictisitoare și prezintă o viață deloc ieșită din comun a unor tinere care ziua trudesc ca niște sclave în uzină, iar seara complotează strategii de măritiș.
Și-n strategii se minte de îngheață vodca-n pahar, așa că domnițele ba sunt fete cu slujbe răsunătoare, ba fiice de intelectuali, orice, doar să înhațe vreun bărbat bine.
Prin bine a se înțelege cu bani, dacă mai târziu vine și dragostea, e în regulă, dacă nu, asta e, măcar stabilitate financiară să fie.
În același timp, eram confuz că nu știam cine este Alexandra, că i se tot cânta o serenadă pe fundal.
🔄 Trecerea timpului și schimbarea tonului
Apoi vine partea a doua, care face un salt imens în timp, de vreo două decenii, și filmul începe să fie interesant.
Ne prezintă aceleași trei personaje feminine, dar trecute de patruzeci de ani, cu situații familiale diferite și alte idealuri, unele maturizate.
Moskva slezam ne verit e, fără să vrea, un film feminist. Adică exact opusul a ceea ce voia propaganda sovietică să fie.
Ne arată o femeie care reușește în carieră, crește un copil de una singură, ține casa în picioare și tot mai are timp să bea o cafea amară pe balcon în timp ce-și linge rănile.
🧔 Goșa intră-n scenă
Dar, pentru ca băieții să nu se simtă prea prost, vine Goșa, misoginul suprem, cu replicile lui de bărbat-fierăstrău:
„Dacă bărbatul nu e șef în familie, înseamnă că-i ceva în neregulă.”
Deși comportamentul lui față de femei este condamnabil, nu poate fi, totuși, crucificat.
Da, omul are o mândrie de beton și o gândire plină de slăbiciuni, pentru că a fost crescut cu ideea că o femeie care se descurcă singură e anormală.
Însă tot el și-ar da viața pentru persoanele pe care le iubește, aruncându-se în mijlocul unei haite de derbedei pentru a apăra onoarea unei domnișoare care nici măcar nu este fata lui.
🎭 Actorie cu greutate
Filmul are destule lucruri bune care mărșăluiesc în favoarea lui, pentru a face cele două ore și jumătate să nu pară atât de lungi.
Vera Alentova rupe norma pe actorie în rolul Katyei. E subtilă, puternică și are o expresivitate care îți rupe sufletul în două.
Nici ceilalți nu-s mai prejos, dar ea duce tot filmul în spate, ca o coloană vertebrală sovietică îmbrăcată în fustă creion.
Replicile, câteva dintre ele, sunt memorabile și-ți rămân întipărite în minte ca mirosul de vară-n bloc comunist: înăbușit, persistent și greu de uitat.
🏚️ Nostalgie și cenzură
De asemenea, cei nostalgici se vor delecta cu o estetică a-ntâia, care le va aduce aminte de „vremurile bune”.
Apartamente ponosite, haine de lână, televizoare alb-negru acoperite de mileuri și mese pline de castraveți murați.
Din păcate, se simte că este un film realizat într-o perioadă când puteai ieși pe stradă doar cu aprobare de la partid.
Cenzura se prelinge peste tot, nu există critici virulente la adresa regimului. Mai scapă, când și când, câte o vorbă cu năduf, dar mai mult de ochii lumii, să nu pară că-i chiar ca-n Coreea de Nord.
De aceea, atmosfera generală nu este deloc credibilă, prea sunt toate pe roze într-o perioadă în care roz era doar sângele decolorat de pe străzi, după o razie a securității.
⏳ Ritm lent și final „de basm”
Finalul este de basm, prea împăciuitor, prea pe sistem „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
Oho, și ritmul este atât de lent încât aveam impresia că urmăresc în timp real viața personajelor. Ajunsesem să-mi doresc să pot închide ochii o clipită și să treacă jumătate de oră din film.
Avem pauze lungi, priviri pierdute pe geam și drumuri dese până la bucătărie. Am verificat cine a regizat pelicula, credeam că-i vreun artist de pe meleagurile noastre.
🏆 Moskva slezam ne verit – Verdict 👍 sau 👎?
Încerc să procesez dacă mi-a plăcut sau nu filmul, sunt argumente și pro, dar și contra.
Chiar dacă rușii nu vor înțelege comparația asta, producția se aseamănă cu o vodcă băută cu măsură: te încălzește, te amețește un pic, dar nu te lasă să uiți de realitate.
E o lecție despre compromis, despre cum femeile cară lumea pe umeri și tot le mai rămâne un zâmbet pentru copil sau pentru o glumă bună.
De fapt, nu Moscova e cea care nu crede în lacrimi, ci personajele principale. Nu cred în lacrimi, dar nici nu le neagă, ci le simt și le transformă în rezistență pură.
Hai, că prea am devenit poet pe final de articol, trebuie să revin cu picioarele pe pământ.
Filmul ne transmite o directivă clară. Da, femeile pot fi lideri, dar trebuie să se întoarcă acasă la cratiță.
Interpretați cum vreți mesajul, dacă este misogin sau plin de adevăr, eu trebuie să ung cu vaselină șase strunguri.
(3 / 5)
